Dalai Lama s-a vaccinat de Covid-19

Sursa: Pixabay

Dalai Lama, liderul spiritual tibetan, în vârstă de 85 de ani, a fost vaccinat împotriva Covid-19 într-un spital din oraşul indian Dharmsala, potrivit Associated Press, preluată de News.ro.

Dalai Lama a primit sâmbătă prima doză din vaccinul dezvoltat de Oxford şi AstraZeneca şi a îndemnat apoi oamenii să fie curajoşi şi să se vaccineze.

Liderul spiritual tibetan a declarat: „Pentru a preveni nişte probleme serioase, această înjecţie este foarte, foarte folositoare”.

Medicii de la spitalul unde i-a fost administrat serul au spus că Dalai Lama a stat sub observaţie 30 de minute ulterior. „S-a oferit, ca un om obişnuit, să vină la spital şi să fie vaccinat”, a spus medicul GD Gupta.

Alte zece persoane care trăiesc în reşedinţa lui Dalai Lama au fost de asemenea vaccinate. Toţi 11 au primit acelaşi tip de ser, care este produs de Serum Institute din India.

India, ţară cu peste 1,3 miliarde de locuitori, a înregistrat peste 11 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi mai mult de 157.000 de decese asociate.

În a doua cea mai afectată ţără din lume, după SUA, campania de vaccinare a început în ianuarie. După lucrătorii sanitari şi cei din prima linie, de luna aceasta au început să fie imunizate şi persoanele vârstnice şi cele cu probleme importante de sănătate.

Dalai Lama s-a stabilit în Dharmsala în 1959, după ce a plecat din Tibet în urma unei revolte nereuşite împotriva conducerii chineze. 

Beijingul nu recunoaşte guvernul tibetan aflat în exil şi îl acuză pe Dalai Lama că încearcă să separe Tibetul de China.

Această învinuire este negată de liderul spiritual, care spune că doar militează pentru autonomie şi protecţie substanţiale ale culturii budiste native a regiunii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here