Mogulul de presă Dan Voiculescu a luat o decizie neașteptată, dată fiind vârsta pe care o are. Voiculescu (73 de ani) s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă, unde a susținut vineri a doua probă.
Conform informațiilor capital.ro, Voiculescu, condamnat pentru corupție, s-a înscris la facultatea de Teologie Ortodoxă din București, secția Asistență Socială, unde a susținut deja prima probă, și anume Interviul de Aptitudini socio-umane.
Surprinzător, Dan Voiculescu a fost declarat admis la această probă și a susținut examenul la Teologie Dogmatică, care este un examen scris, fiind considerat proba de specialitate.
Secția de Asistență Socială a Facultății de Teologie este destinată celor care vor să activeze în sectorul social și filantropic. Dan Voiculescu deține o “fundație caritabilă” prin care derulează programe de asistență socială, acesta fiind, declarativ, motivul pentru care patronul trustului Intact, care deține Antena 1 și Antena 3, a decis să ia o astfel de decizie la vârsta de 73 de ani.
„Dan Voiculescu este un om de afaceri și politician român care în anul 1990, a înființat Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, cu scopul de a contribui la dezvoltarea capitalului uman al țării, prin sprijinirea copiilor și tinerilor talentați din diverse domenii de activitate,” se arată pe site-ul fundației.
Neoficial, Dan Voiculescu are legături și cu o întreagă rețea de ONG-uri care se implică în viața politică și în treburile justiției, promovând interesele acestuia. Unele dintre ele s-au implicat și în protestele antiguvernamentale din ianuarie 2012, iar după preluarea puterii de către USL au solicitat oficial guvernului Ponta desființarea DNA și a CCR, printre altele.
Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). În același dosar, Gheorghe Mencinicopschi şi fostul director al ADS Corneliu Popa au fost condamnaţi la câte 8 ani de închisoare, iar fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la 7 ani de închisoare.
Voiculescu nu ar fi primul absolvent de Teologie din trustul Intact. Mihai Gâdea, directorul Antena 3, a fost pastor adventist și este absolvent al Facultății de Teologie Adventistă.
De la “dom` profesor” la “băi, studentule”!
Sâmbătă, mogulul și-a justificat decizia pe blogul personal:
„(…) cu foarte puțin timp înainte de împlini 74 de ani, hotărât să asum nemijlocit, în propria viață, cele 3 valori fundamentale (Creativitate, Compasiune, Spiritualitate) și am decis să urmez cursurile Facultății de Teologie, specializarea Asistență Socială. Înțelegând că ignoranța, ostilitatea sau blocajul în etichete și prejudecăți vor determina inclusiv comentarii tendențioase, am dorit, totuși, să anunț public această decizie personală din două motive, care, sper, pot avea o rezonanță socială pozitivă:
- 1. Convingerile personale nu se ascund! Presiunea unor cutume și inerții sociale nu trebuie să îngrădească nimănui curiozitatea și creativitatea.
- 2. Indiferent de vârstă, fiecare persoană are dreptul să-și continue educația, să-și dezvolte competențele, să contribuie, prin propria evoluție, la progresul societăți din care face parte.
Evident, după ce am parcurs, în urmă cu foarte mulți ani, întreg traseul universitar, de la student, la profesor în cadrul Academiei de Studii Economice, puteam să optez acum pentru o formulă de studii postuniversitare.
Dar pentru că nu diplomele, ci informația mă interesează, am hotărât să nu pierd nimic din ce aș putea învăța și să încep de la zero. Nu e prima data.
N.B. O veste bună și pentru “prietenii” deranjați de-a lungul timpului de formula “dom` profesor”, cu care mai sunt apelat: pot să se consoleze acum și cu un “băi, studentule!”, strecurat printre invectivele în care își trădează frustrarea sau lipsa de educație”.

















Comments are closed.