De ce ne legăm neîncetat de vremurile bune care au fost odată. Neurologia și nostalgia explică de ce oamenii s-au temut mereu că lumea o ia la vale

Sursa: Pixabay

„Dacă vizitezi Parcul Hagley, din Anglia, și ajungi la marea casă de secolul al XVIII-lea a familiei Lyttelton, mergi încă o jumătate de milă spre est și vei avea o priveliște exotică și impresionantă, odată ce treci de copaci. În față este ceea ce par a fi ruinele unui castel gotic. Sunt patru turnuri pe colțuri, însă doar unul ma stă în picioare, complet cu creneluri și un turnuleţ de scări care se intersectează. Celelalte se reduc la unul-două etaje, iar zidul de legătură s-a prăbușit. Începi să te gândeşti la istoria străveche despre care ar putea vorbi acest loc și te întrebi ce clădire spectaculoasă a fost odată aici. Răspunsul este niciuna”, scrie, într-un eseu publicat de Wall Street Journal, Johan Norberg, istoric al ideilor, membru al Institutului Cato.

<< Ruinele a fost construite, exact aşa cum se văd, undeva la mijlocul secolului al XVIII-lea, pentru a da impresia că un magnific castel medieval se destrămase de-a lungul multor generații. Construirea ruinelor de la zero a fost apogeul unei mode în rândul aristocraților europeni de la acea vreme, folosindu-se de castele sfărâmate și mănăstiri prăbușite pentru a crea un trecut imaginar, romantic. Hagley Park este o versiune selectivă, artificială a istoriei, la fel ca politica nostalgiei, atât de populară astăzi.

Oameni din multe țări tânjesc după vremurile bune. La întrebarea dacă viața în țara lor este mai bună sau mai rea astăzi decât acum 50 de ani, 31% dintre britanici, 41% dintre americani și 46% dintre francezi spun că este mai rău.

Psihologii consideră că acest tip de nostalgie este unul natural și uneori chiar util: ancorarea identității noastre în trecut ne oferă un sentiment de stabilitate și predictibilitate. La indivizi, nostalgia apare deosebit de frecvent atunci când experimentează tranziții rapide, cum ar fi pubertatea, pensionarea sau mutarea într-o țară nouă. În mod similar, nostalgia colectivă -dorul de vremuri bune, când viața era mai simplă și oamenii se comportau mai bine – poate fi, de asemenea, o sursă de forță comunitară, în vremuri dificile.

Dar când anume au fost vremurile bune? Realizatorul de podcast, Jason Feifer, a dedicat odată un episod din „Arhiva pesimiștilor” acestei întrebări. Dacă vrei să faci America din nou măreaţă, s-a gândit el, trebuie să te întrebi când a fost America măreaţă. Cel mai popular răspuns părea să fie: în anii 1950. Aşa că domnul Feifer i-a întrebat pe istorici dacă americanii din acel deceniu au considerat că era deosebit de plăcut. Cu siguranță nu, au spus ei. În anii 1950, sociologii americani erau îngrijoraţi de faptul că individualismul în ascensiune distruge familia. Au existat grave tensiuni rasiale și de clasă, iar toată lumea a trăit sub amenințarea reală a anihilării nucleare instantanee.

De fapt, mulți oameni care au trăit în anii 1950 au crezut că vremurile bune fuseseră cu o generație mai devreme, în anii 1920. Dar în anii 1920, pionierul în psihologia copilului, John Watson, a avertizat că, din cauza ratei ridicate a divorțului, familia americană va înceta în curând să existe. La momentul respectiv, mulţi oameni idealizau epoca victoriană, când familiile erau puternice, iar copiii îi respectau pe bătrâni. Dar la sfârșitul secolului al XIX-lea, americanii erau îngrijorați de faptul că ritmul nenatural de viață, provocat de căile ferate și telegraf, a dat naștere unei noi boli, neurastenia, care se poate exprima prin anxietate, dureri de cap, insomnie, dureri de spate, constipație, impotență și diaree cronică.

Oamenii au tânjit după vremurile bune cel puțin de la inventarea scrisului, în Mesopotamia, antică, acum 5.000 de ani. Arheologii au descoperit tablete cuneiforme sumeriene care deplâng faptul că viața de familie nu mai este ceea ce era. O tabletă se îngrijorează despre „fiul care i-a vorbit plin de ură mamei sale, fratele mai mic care și-a sfidat fratele mai mare şi care i-a întors vorba tatălui”. O altă tabletă, veche de aproape 4.000 de ani, conține un poem nostalgic: „A fost odată ca niciodată, când nu exista şarpe, nici scorpion … / Lumea întreagă, oamenii la unison / Pe [zeul] Enlil, într-un glas, îl slăveau”.

De ce ființele umane sunt mereu atât de nostalgice după epocile trecute ce le păruseră dificile și periculoase celor care le-au trăit? O posibilitate este aceea că știm că am supraviețuit pericolelor din trecut – altfel nu am fi aici – așa că, retrospectiv, par mai mici. Dar nu putem fi niciodată siguri că vom rezolva problemele cu care ne confruntăm astăzi. Radioul nu a sfârșit prin a distruge generația tânără, dar poate că smartphone-ul o va face. Nu am distrus planeta cu arme nucleare în timpul Războiului Rece, dar cine poate spune sigur că nu o vom face de data aceasta?

Un alt motiv este acela că nostalgia istorică este adesea colorată de nostalgia personală. Când au fost vremurile bune? A fost, întâmplător, perioada incredibil de scurtă din istoria omenirii când s-a întâmplat să fii tânăr? Un sondaj din SUA a constatat că persoanele născute în anii 1930 și 1940 au considerat că anii 1950 a fost cel mai bun deceniu al Americii, în timp ce cei născuți în anii 1960 și 1970 au preferat anii 1980. În anii 1980, populara emisiune TV, „Happy Days”, a fost plasată într-o versiune nostalgică a anilor 1950; astăzi, seria populară „Stranger Things” evocă cu drag moda și muzica anilor 1980.

Acest tip de nostalgie are rădăcini neurologice. Cercetătorii au descoperit că codificăm mai multe amintiri în timpul adolescenței și la vârsta adultă timpurie decât în orice altă perioadă a vieții noastre, iar când ne gândim la trecut, aceasta este perioada la care ne întoarcem cel mai des. Mai mult, pe măsură ce ne îndepărtăm de evenimentele din trecut, avem tendința să ni le amintim mai pozitiv. Când elevii care se întorc din vacanța de vară sunt rugați să enumere ce a fost bun și rău în legătură cu aceasta, listele sunt aproape la fel de lungi. Când exercițiul se repetă câteva luni mai târziu, şirul lucrurilor bune crește, iar cel cu rele ​​se scurtează. Până la sfârșitul anului, lucrurile bune le-au eliminat complet pe cele rele din amintirile elevilor.

Evident, unele lucruri chiar erau mai bune în trecut. Dar nostalgia noastră instinctivă pentru vremurile bune ne poate înșela cu ușurință, cu consecințe periculoase. Dorul de trecut și teama de viitor inhibă experimentele și inovațiile care aduc progresul, creând minunile după care generația următoare se va simți în cele din urmă nostalgică. Așa cum a observat inventatorul englez, William Petty, în 1679, atunci „când este propusă pentru prima dată o nouă invenție, la început fiecare om obiectează … niciun [inventator] dintr-o sută nu supraviețuiește acestei torturi”.

Petty avea dreptate: vaccinarea, anestezicele, motoarele cu aburi, căile ferate și electricitatea au întâmpinat o rezistență puternică atunci când au fost introduse pentru întâia oară. Mulți oameni s-au temut că bicicletele vor crea o generație de cocoșați, și că faptul de a sta pe o şa bicicletă va face femeile infertile. Bicilistele au fost, de asemenea, avertizate cu privire la apariţia unei „fețe de bicicletă”: se credea că, întrucât îşi încleștau maxilarul și ochii pentru a-şi păstra echilibrul pe două roți, trăsăturile lor riscau să încremenească într-o grimasă deloc măgulitoare.

Ideea nu este de a arăta cât de absurde au fost generațiile anterioare. Aceleași tipuri de anxietăți au mai fost exprimate, în vremurile noastre, cu privire la inovații precum internetul, jocurile video, organismele modificate genetic și cercetarea celulelor stem.

Și nu toate temerile cu privire la viitor sunt nefondate: noile tehnologii duc la accidente, perturbă culturile și obiceiurile tradiționale și distrug vechile locuri de muncă, în timp ce creează altele noi. Dar singura modalitate de a învăța cum să te foloseşti cât mai bine de noile tehnologii și să reduci riscurile este prin încercare și greşeală. Viitorul nu va fi o utopie, dar vremurile bune de demult nu au fost. >>

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here