De ce recomandă OMS, UNICEF și Crucea Roșie menținerea școlilor deschise

OMS, UNICEF şi Crucea Roşie au apreciat că menţinerea şcolilor deschise ar putea ajuta la combaterea propagării noului coronavirus prin educarea copiilor despre măsurile de prevenire, relatează miercuri France Presse, citată de Agerpres.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, precum şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) au lansat un nou ghid ce se descarcă online şi conţine recomandări pentru a proteja copiii de coronavirus.

Ghidul subliniază că „educaţia poate încuraja elevii să devină susţinători ai prevenirii şi controlului bolilor la domiciliu, la şcoală şi în comunităţile lor, învăţându-i pe alţii cum să prevină răspândirea virusului”.

Organizaţiile notează că directivele şcolare implementate în Africa de Vest în timpul epidemiei de Ebola din 2014-2016 au contribuit la prevenirea contaminării cu acest virus în mediul şcolar.

Ghidul oferă o listă de recomandări pentru instituţiile şcolare şi sfaturi autorităţilor cu privire la stabilirea planurilor de urgenţă.

UNICEF

UNICEF apelează la şcoli pentru a-i învăţa pe elevi măsuri de prevenire precum spălarea mâinilor, evitarea atingerii feţei sau să tuşească şi să strănute în batistă sau încheietura braţului.

De asemenea, organizaţiile subliniază că minorii trebuie ţinuţi departe de şcoli dacă sunt bolnavi.

În caz de închidere a şcolilor, organizaţiile recomandă să ia în considerare studierea programelor de învăţământ la distanţă folosind metode precum lecţiile difuzate prin radio.

Şcolile care rămân deschise trebuie să cureţe şi să dezinfecteze spaţiile, mai ales instalaţiile sanitare şi de aprovizionare cu apă şi să le aerisească frecvent.

„Menţinerea şcolilor deschise sau redeschiderea lor după închidere necesită multe precauţii, dar dacă acest lucru se face corect, poate contribui la sănătatea publică”, a declarat organizaţia într-un comunicat. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here