Decizia CCR privind instituirea stării de alertă

Sursa: Facebook

Curtea Constituţională a României a decis marţi că Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin care a fost instituită în anul 2020 starea de alertă, este constituţională, au declarat surse din CCR, potrivit Agerpres.

Judecătorii constituţionali au luat în discuţie cinci sesizări referitoare la acest act normativ.

Potrivit surselor, CCR a decis că legea atacată este constituţională, cu excepţia articolul 72 din Legea 55/2020, care a fost declarat neconstituţional. Acest articol nu are însă impact asupra actului normativ.

Art. 72 prevede: „(1) Dispoziţiile prezentei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie, în măsura în care acestea din urmă nu contravin prevederilor prezentei legi. (2) Pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea şi combaterea unei pandemii COVID-19, dispoziţiile art.2 lit. f) şi m), art.4 alin. (1) lit. b), alin. (2), (5) şi (6), art.20 lit. c) şi d), art.21 lit. c), art.22 lit. c), art.23 lit. c), art.24 lit. c) şi art.42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile”.

Delir la mănăstire: După vaccinarea de Covid, oamenii vor fi zombi, se vor umple de solzi și cancere. Va curge lichid / Reacția BOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here