Declarația completă dată de Budeanu la DNA. Cum și de ce i-a trimis lui Udrea valiza cu 3,8 milioane dolari

Foto: INQUAM/Octav Ganea

În acordul de recunoașterea vinovăției, semnat cu DNA, Radu Budeanu explică în ce împrejurări a ajuns să-i transmită fostului ministru Elena Udrea geanta cu 3,8 milioane de dolari. Ziare.com prezintă conținutul declarației date de Budeanu în fața procurorilor:

„Am luat la cunoștință de schimbarea încadrării juridice. Recunosc și regret săvârșirea faptei. Sunt de acord cu nouă încadrare juridică stabilită prin ordonanță din 16 iulie 2020.
Ca intermediar al lui Nicolae-Bogdan Buzăianu, la solicitarea acestuia, i-am propus Elenei- Gabriela Udrea, prin intermediul Anei-Maria Topoliceanu, suma de 5.000.000 de dolari SUA pentru a nu mai fi atacat și hărțuit public de ea și de cei din apropierea sa.
Totodată, rugămintea era să nu existe probleme în ce privește contractul derulat de Hidroelectrica de către firma lui Nicolae- Bogdan Buzăianu, mai ales că acesta era în discuții finale de vânzare a acestei firme unui fond din Qatar. În concret am remis la sediul PDL suma de 3,8 milioane de dolari, Anei-Maria Topoliceanu. Nu am avut niciun beneficiu personal de pe urmă acestei acțiuni. Nu aveam de ales în legătură cu situația descrisă mai sus, deoarece depindeam din toate punctele de vedere, la acea vreme, de Nicolae – Bogdan Buzăianu. Doresc încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției. Alte aspecte nu am de declarat”.

Potrivit Ziare.com, procurorul DNA explică și de ce a încheiat acordul cu milionarul: „Radu Ioan Budeanu are un loc de muncă stabil- (manager Romprest- n.red.), are copii minori în întreținere, nu are antecedente penale, are studii superioare, a avut o atitudine sinceră, nu a avut un folos personal din săvârșirea infracțiunii cercetate, a contribit decisiv la probarea activității infracționale a inculpatei Elena Gabriela Udrea, e complice, nu autor al cumpărării de influență, rolul sau a fost minor”.

Continuarea articolului – AICI

2 COMENTARII

  1. Și curva încă e in libertate!?…de căci pe justiție …uite acum cazul clanurilor de țigani din București… poliția sau cine dracu’ trebuie să-i aresteze pe acești infractori ..și n-o fac!! De ce??… asta-i țară??… să-ți fie frică să ieși afară din casă..??.. cât de curând se va ajunge că în America …cum îl prinzi pe tigan îi iei gâtul….!!!..

  2. Iapa din Plescoi va scapa cu toata lipsa de ajutor din parte Petrovului hidos și gelos pâna la moarte pe Alexandrovul cel cu mătărânga mare.Pompeză la Udroaia strănăpotul lui Terente de-i sar capacele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here