Desfășurarea trupelor federale în orașele americane este echivalentul politic al unui fitil aprins, crescând probabilitatea unui incident — sinuciderea unui militar, un incident cu foc prietenesc, împușcarea unui protestatar — care poate fi folosit pentru a fabrica o criză mai amplă. Le revine cetățenilor, și în special guvernelor statale, să se opună, scrie istoricul Timothy Snyder, pentru Project Syndicate.
<< La nouă luni de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, obiectivele generale ale agendei sale au devenit suficient de clare: slăbirea Statelor Unite în plan extern pentru a crea un mediu prietenos dictatorilor, în timp ce folosește guvernul și forțele armate ale SUA pentru a instaura o dictatură în interiorul țării. Va reuși?
Succesul planului lui Trump depinde de felul în care îl privim – sau, mai degrabă, dacă alegem să nu îl vedem. În cel mai rău caz, americanii aleg să nu observe, întorc privirea în timp ce vecinii și colegii lor sunt ridicați în timpul raziilor pentru imigranți, iar orașele lor devin militarizate, apoi pretind că nu au avut altă opțiune decât să abandoneze democrația.
Se vor găsi pretexte. Deja se găsesc, cel mai evident în tirul constant de minciuni despre criminalitatea urbană și – așa cum am văzut după asasinarea activistului de dreapta Charlie Kirk – în exploatarea selectivă a violenței politice.
Să nu comitem greșeala de a confunda pretextele cu politicile de bază. Reușita sau eșecul tranziției către autoritarism în SUA depinde de noi. În paradigma lui Trump, totul este un reality show, iar noi suntem doar figuranți lipsiți de importanță, fără replică, mereu în fundal.
Numiți-o „demonstrație de forță”. Așa au fost descrise (mult prea des) desfășurările de trupe ale Gărzii Naționale (și ale pușcașilor marini) în orașele americane. Dar ce fel de forță este aceasta? Și ce fel de spectacol? Și cum putem trece dincolo de a-l privi ca pe un „spectacol” în care nu avem niciun rol de jucat?
Desfășurările de trupe sunt în mod evident ilegale și concepute pentru a intimida. Chiar dacă actuala Curte Supremă, prin deferența sa maximă față de Trump, face ca procesele să aibă un impact minim, ceea ce li se ordonă soldaților să facă încalcă în mod clar precedentul îndelung respectat și justificat conform căruia armata nu trebuie folosită pentru aplicarea legii. Trimiterea de trupe în acest scop denaturează însăși rațiunea existenței forțelor armate, aceea de a apăra o țară de un atac extern.
Intimidarea, însă, depinde în mare măsură de noi. Alegem să fim intimidați?
Mulți oameni, precum muncitorii fără acte – sau cei care doar par să se încadreze în acel profil – au motive întemeiate să se teamă și să stea retrași. Dar mulți dintre noi, atât cetățeni, cât și mai ales oficiali aleși la nivel statal, avem obligația de a gândi și de a reacționa creativ.
Pentru început, asta înseamnă să refuzăm să fim cooptați în „spectacol”. Riscul este ca militarismul nostru din reflex să ne conducă, orbește, spre fascism. Soldații beneficiază de simbolismul patriotic. Dar dacă stau degeaba prin orașele americane, ei nu apără țara. Folosirea soldaților cu alură gravă și impunătoare pentru a ilustra știri despre o presupusă auto-invazie nu este o alegere editorială neutră. Dimpotrivă, ea promovează percepția că, în cele din urmă, soldații nu au făcut decât să „asculte de ordine” și să își îndeplinească datoria patriotică.
De fapt, aceste desfășurări de trupe în orașe sunt echivalentul politic al unui fitil aprins. Prin trimiterea soldaților din oraș în oraș, administrația Trump creează probabilitatea statistică a unui incident — sinuciderea unui militar, un incident cu foc prietenesc, împușcarea unui protestatar — care poate fi folosit pentru a fabrica o criză mai amplă.
Prevenirea acestui deznodământ cere să vedem unde duce pasivitatea. Dacă nu comunicăm cu prietenii și membrii familiei noastre aflați în forțele armate despre riscuri, devenim complici la faptul că ei sunt folosiți și abuzați în slujba autoritarismului. Dacă permitem ca „demonstrația de forță” a lui Trump să ne intimideze, atunci îl ajutăm într-un proces pe care nu îl poate duce singur la capăt.
Scriu aceste rânduri din Dnipro, Ucraina, în timpul unei alerte aeriene. Aveam de făcut muncă de cercetare, iar proiectul istoric care m-a adus aici nu a fost deloc ușurat de faptul că unii colegi sunt în serviciul activ, iar alții nu dorm nopțile din cauza rachetelor și dronelor. Și totuși, toți au venit.
Menționez asta pentru a ne ajuta să păstrăm perspectiva. Ucraina este invadată de Rusia. Nimeni nu invadează America. Noi ne putem invada doar pe noi înșine.
Și dacă asta se întâmplă, totul depinde de faptul dacă alegem să vedem logica de ansamblu, să numim lucrurile așa cum sunt, să vorbim unii cu alții și să ne apucăm serios de apărarea democrației, decenței și a valorilor umane. Întrebarea, desigur, este dacă curajul civic poate fi canalizat într-o rezistență democratică eficientă.
Sistemul federalist al Americii oferă motive de speranță. După ce Congresul a adoptat legislația privind drepturile civile, în anii 1960, pentru a demonta ordinea politică rasistă Jim Crow din Sud, Partidul Republican a îmbrățișat „drepturile statelor” ca slogan și strategie de rezistență împotriva autorității federale. Acum situația s-a inversat: republicanii sprijină pe deplin folosirea puterii federale de către Trump împotriva universităților, instituțiilor media, firmelor de avocatură și orașelor, în timp ce guvernele statale democrate devin un bastion anti-autoritar. De exemplu, refuzul guvernatorului statului Illinois, J.B. Pritzker, de a accepta desfășurarea Gărzii Naționale în Chicago l-a forțat pe Trump să dea înapoi (cel puțin pentru moment).
Acest refuz de a implementa politica guvernului federal, numit uneori „secesiune soft”, pregătește terenul pentru o confruntare între guvernele statale și administrația Trump în chestiuni care variază de la organizarea alegerilor până la sănătatea publică și chiar schimbările climatice. Soarta democrației americane – dacă nu chiar a Americii însăși – ar putea depinde de acest rezultat. >>
O conspirație împotriva Americii ? Decizia lui Trump privind vizele, un adevărat act de vandalism
