Dependent de alcool și țigări, cimpanzeul Tarzan, ținut legat cu un lanț, a fost eliberat după 25 de ani

Dependent de alcool şi ţigări, un cimpanzeu ţinut 25 de ani legat, în oraşul Bunia din Congo, a fost în sfârşit eliberat. Cei care l-au ţinut pe cimpanzeul Tarzan în lanţuri timp de 25 de ani l-au cumpărat în anii 90, când abia se născuse.

Acum, este în sfârşit liber datorită intervenţiei asociaţiei Conserv Congo, scrie „La Stampa”, potrivit Mediafax. 

Tarzan a fost observat la începutul acestui an de către cei de la Conserv Congo într-un cartier foarte sărac din Bunia: era ţinut captiv, cu un lanţ mare la gât. Animalul fusese folosit iniţial pentru selfie-uri cu turişti, cu 10 dolari pe fotografie. Crescând, a devenit agresiv şi periculos, iar oamenii au început să se teamă de el.

Pentru a-l linişti, „stăpânii” i-au dat alcool şi ţigări. Devenit inutil şi prea puţin docil, cimpanzeul a fost lăsat în mizerie, într-un loc izolat. Era considerat un fel de mascotă de cartier, iar când activiştii pentru drepturile animalelor au început să negocieze pentru eliberarea sa, mulţimea a refuzat ca Tarzan să fie luat.

În cele din urmă, un veterinar l-a sedat. După două zile de călătorie, Tarzan a ajuns în Lwiro, unde ar trebui să-şi petreacă restul vieţii într-un mediu semi-sălbatic, înconjurat de alte animale din specia sa.

„Şi-a găsit în sfârşit libertatea şi sprijinul de care a avut nevoie toată viaţa”, spun cei de la Conserv Congo.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here