Depogaz: România nu are probleme cu stocul de gaze naturale pentru sezonul rece

Foto: INQUAM/Octav Ganea

România nu are nicio problemă în asigurarea cu gaze naturale pentru sezonul rece, anunţă Depogaz, principalul operator de înmagazinare subterană a gazelor naturale din România, precizând că gradul de umplere total al depozitelor de gaz este de 61,5%, transmite News.ro.

”România nu are nicio problemă în asigurarea cu gaze naturale pentru sezonul rece, stocul Depogaz fiind în acest an mai mare cu 780 de milioane de metri cubi, în comparaţie cu  perioada similară a anului trecut”, a transmis sâmbătă compania într-un comunicat.
Cantitatea de gaze naturale aflată în depozitele de înmagazinare subterană este de 1.880.000.000 de metri cubi, iar gradul de umplere total al depozitelor de gaz este de 61,5% în ultima lună de iarnă din acest sezon rece, precizează Depogaz.
”Funcţionarea serviciului de extracţie gaze naturale din depozite se desfăşoară în bune condiţii, pentru asigurarea parametrilor funcţionali ai SNT, Line-Pack-ul zilei fiind de 79.102 milioane metri cubi, conform datelor publicate de operatorul de transport, SNTGN Transgaz”, se mai arată în comunicatul Depogaz.
Comunicatul vine în contextul în care meteorologii au anunţat scăderea temperaturilor, ninsori şi viscol în cea mai mare parte a ţării, avertizările urmând să expire duminică seară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here