Der Spiegel îl numește pe premierul Bulgariei „sluga lui Erdogan”. O anchetă explozivă despre coteriile dintre Boiko Borisov și fostul procuror general bulgar

Guvernul bulgar și procurorul general al Bulgariei de la acea dată, în 2016, Sotir Țațarov, au ajutat Turcia în urmărirea mai multor opozanți ai regimului de la Ankara, încălcând astfel convenții internaționale și principii de drept. Acest lucru a fost anunțat de revista „Der Spiegel”, într-o anchetă specială, care se bazează pe informații secrete de la Ambasada Turciei la Sofia. Din conținutul acestora reiese că, pe lângă Borisov și Țațarov, serviciile speciale bulgare au participat și la deportarea lui Abdullah Buyuk, relatează Rador.

Buyuk, dat în urmărire de Ankara sub suspiciunea legăturilor cu organizația predicatorului Fethullah Gulen, a fost predat pe ascuns autorităților turce, în august 2016, într-un mod criticat în multe locuri. Acest lucru s-a întâmplat fără proces, fără posibilitatea ca acesta să se consulte un consilier juridic sau cu propria familie, sau să inițieze vreun apel împotriva predării sale, iar vicepreședintele de atunci al Bulgariei, Margarita Popova, i-a refuzat cetățeanului turc dreptul de azil politic.

Revista germană dezvăluie acum că soarta lui Buyuk a fost discutată, ori mai degrabă predeterminată – încă din primele zile după încercarea de lovitură de stat din vara anului 2016.

Imediat după încercarea de lovitură de stat în Turcia, prim-ministrul bulgar Borisov și șeful serviciilor secrete s-au întâlnit cu ambasadorul turc la Sofia. Potrivit unui raport diplomatic turc, conversația a fost despre cazul Buyuk. „Dl Borisov înțelege cât de gravă este problema… În acest moment, decizia corectă va fi organizarea unei întâlniri la nivel de stat între organele de justiție pentru a se demara un nou proces judiciar”, scrie în document. Într-o altă declarație a ambasadei, diplomații turci anunță că premierul va aranja „o rezolvare rapidă a problemei”, scrie revista.

Titlul este „Cum a devenit premierul bulgar Borisov sluga lui Erdogan”, folosindu-se cuvântul handlanger, care înseamnă un angajat loial, susținător sau asistent, care nu este un subcontractant important în sistem, dar care duce la îndeplinire acțiuni suspecte sau penale și singura sa valoarea pentru o organizație este că îi este loial necondiționat șefului.

„De fapt, imediat după aceea a avut loc o întâlnire între ambasadorul turc și procurorul general de atunci al Bulgariei, Sotir Țațarov. Raportul arată că înaltul magistrat ar fi furnizat turcilor informații delicate despre Buyuk. Partea turcă a fost invitată să trimită o nouă cerere de extrădare”.

„Procurorul general Țațarov își va lua concediul anual în august. Dar înainte de aceasta, el se va ocupa personal de caz”, a scris ambasada într-o scrisoare de corespondență internă.

Concluzia este că „mesajele secrete ale Ambasadei Turciei pe care le-a primit Der Spiegel indică faptul că Borisov, Țațarov și serviciile secrete din Bulgaria au participat activ la deportarea unui membru al opoziției turce (…) iar asta după ce instanțele bulgare, înainte de aceasta, au respins categoric cererea de extrădare”.

Publicația susține că, în acest fel, Borisov a ajutat Turcia să-i urmărească pe adversarii politici, iar acest lucru încalcă convențiile internaționale. În majoritatea țărilor europene, continuă revista germană, instanța consideră că acțiunile din Turcia după revoltă sunt motivate politic și blochează extrădarea cetățenilor turci, deoarece aceștia nu se pot baza pe un proces echitabil în țara lor. „În cazul lui Buyuk, și în Bulgaria două instanțe au ajuns la aceleași concluzii”.

Erdogan a acuzat Germania că a sprijinit terorismul, a spus că Franța este „provocatoare”, în martie a trimis mii de migranți la granița greacă, dar nu și la granița bulgară, iar în ultimele săptămâni a amenințat Grecia cu război, dar o țară din UE e salvată de asemenea tirade, adaugă autorii Dimităr Ganev și Maximilian Prop. „Există o prietenie specială între Erdogan și Borisov”.

Buyuk a fost arestat la mai bine de 3 ani de la extrădare și este în arest la domiciliu din decembrie 2019. „Soarta altor 7 cetățeni turci deportați din Bulgaria în octombrie 2016 pare a fi similară. Nici Borisov, nici procurorul general Țațarov nu au vrut să comenteze nimic în această chestiune, când i-am căutat”.

Spiegel spune că „asocierea secretă cu regimul turc”, pe care pare să o fi încheiat Țațarov, nu i-a afectat acestuia deloc cariera.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here