Iminența unui summit SUA-Rusia înseamnă un nou sezon al experților. Vladimir Putin însuși își pregătește rolul pentru televiziunea americană și toată lumea încearcă să prezică rezultatele bazându-se pe orice, de la precedentul istoric la interesul național. Totuși, ceea ce lipsește în mare parte din discuție este emoția, scrie analistul Mark Galeotti în The Moscow Times.
🔹 Chiar și în cele mai autocratice sisteme, politica se referă la mult mai mult decât o singură persoană, iar dintre toate aspectele guvernării politica externă este modelată cel mai direct de către persoana aflată la vârf, așa că de multe ori are sens să joci rolul jucătorului și nu al cărților de joc. Ceea ce m-a frapat în legătură cu opiniile și orele de expertiză pe care le-am auzit până acum este că verdictele legate de jucător tind să demonizeze, iar cele legate de cărțile de joc – să denatureze.
Există tot felul de discursuri pasionale despre felul în care „Killer” Putin reprezintă un soi de amenințare implacabilă pentru însăși țesătura sistemului internațional – dacă nu întregul continuum timp-spațiu – și despre modul în care aceasta va fi un fel de confruntare între cei doi președinți.
Pe de altă parte, evaluările destul de sănătoase sunt, poate, un pic prea sănătoase. Adepții moderației tind să se concentreze asupra modului în care SUA pot modela relația încadrând diferite interese rusești. Dar ce ziceți de emoții? Temerile, nesiguranța și, mai presus de toate, sentimentul de nemulțumire care pare să fiarbă dincolo de fațada binevoitoare a lui Putin?
Nu sunt psiholog, așa că tratați ceea ce urmează să spun cu prudență: simt că motivul pentru care rușii par deseori inamicii a ceea ce este definit ca „ordine internațională bazată pe reguli” nu este acela că ar fi anarhiști.
Ei cred în reguli. Dar – la fel precum chinezii și iranienii, turcii și atât de mulți alții – sunt de părere că regulile acelei ordini sunt îndreptate împotriva lor. Sunt reguli pentru perpetuarea hegemoniei occidentale. Sunt nedrepte.
Această problemă a corectitudinii apare foarte des în limbajul lui Putin.
Desigur, este adesea încadrată în termeni practici. De exemplu, un motiv-cheie invocat în refuzul de-a permite Ucrainei o alunecare spre Vest este acela că ar putea deveni o bază NATO și, așa cum a avertizat recent Putin, „rachetele ar putea fi lansate din Harkov pentru a lovi Moscova în 7-10 minute.”
Dar există o teamă reală că acest lucru s-ar putea întâmpla? Probabil că nu. Bănuiesc că Putin nu minte atât de mult încât să raționalizeze sentimentul că nu este corect ca Rusia să „piardă” Ucraina.
La urma urmei, bunul simț ne sugerează că Kremlinul n-ar fi trebuit niciodată să pătrundă în Donbas, ci pur și simplu ar fi trebuit să se bazeze pe nevoia Ucrainei de energie de pe piața rusească pentru a menține o legătură strânsă.
Și totuși, Moscova continuă să-i împingă pe ucraineni (și bieloruși) spre Occident, să irosească bani în aventuri străine și să mustre Vestul cu orice ocazie.
Nu-i vorba că Putin e un prost, dar angajamentul său emoțional față de propriul lui loc în istorie și față de Rusia și poziția ei în lume a luat o întorsătură întunecată. Luptându-se – la fel ca mulți alții din generația sa – să se împace cu căderea imperială a Moscovei, conștientizarea puternică a ceea ce s-a pierdut s-a metamorfozat într-o convingere că ceva a fost, de fapt, luat cu forța de altcineva.
Mi-e teamă că echipa Biden nu este la curent cu acest lucru și ar putea crede că a trata cu Rusia implică pur și simplu a pune piciorul în prag și a-l face pe Putin să priceapă că nu este în interesul lui să fie în continuare represiv acasă și răzbunător în străinătate.
Firește, nu spun că politica americană ar trebui să fie subordonată nevralgiei emoționale a lui Putin, dar Biden ar trebui cel puțin să știe cu ce are de-a face. De exemplu, adoptarea unei poziții ferme în public se poate confunda ușor cu o provocare, cu o cerere de ploconire adresată Rusiei. Fiind deja pornit împotriva nedreptății occidentale, Putin nu va permite ca acest lucru să treacă necontestat. Dacă trebuie neapărat să fie proferate amenințări, măcar să nu fie făcute în ochii publicului.
Se poate argumenta în mod plauzibil că asta este strict problema lui Putin, că dacă insistă să-și forțeze norocul atunci va obține ceea ce merită.
Totuși, problema este că mulți alții vor obține ceea ce nu merită din treaba asta, de la rușii obișnuiți care n-au niciun interes într-o cafteală geopolitică și până la ucraineni, bieloruși, georgieni și alții din prima linie.
Cu toate acestea, Biden este considerat o persoană bună și, dacă o carieră în politica americană te învață ceva, cu siguranță acel lucru este adevărata – îmi pare rău, Donald – artă a tranzacției. Nu ne putem aștepta la prea multe de la acest summit, dar dacă va reuși să-i transmită lui Putin ce implicații riscante poate avea continuarea aventurismului militar, dezamorsând totodată și unele dintre resentimentele și paranoia care clocotesc în liderul rus, atunci chiar va merita călătoria până la Geneva.🟦
Un moment crucial pentru istoria umanitatii . Abia instalat in functie presedintele Biden reporneste motoarele democratiei . Intilnirile ,succesive ,cu aliatii din G7 cu toti sefii de stat ai tarilor NATO, inclusiv cu formatul de conducere a aliantei militare , cu conducerea integrala a Uniunii Europene si in final cu presedintele Putin , pare a fi un parcurs ,etapizat , ce propune omenirii (vezi toate declaratiile facute in timpul parcursului presedintelui Biden de toti actorii politici importanti ) o regrupare a tuturor fortelor democratice si care in urma deciziilor comune va propune si Rusiei o anume forma de intelegere . Un periplu politic ce ne conduce fara sa vrem spre o anume forma de intelegere , politica , militara si de reorganizare a lumii impreuna cu Rusia . O intelegere va fi fara indoiala parte a acestor nemaivazute intilniri . Formatul SUA -UE reseteaza tot ceea ce Rusia si China au incercat si cit pe aci sa si reuseasca (vezi actiunile administratiei Trump ce doreau punerea celor doua mari blocuri democratice ale lumii in conflict ) .Daca jocul politic se limita la a resesta doar relatia UE -SUA atunci nu avea nici un rost o intilnire cu PUTIN. Etapele parcurse de administratia SUA prin vocea presedintelui Biden ( remarcati usor consensul ) , etape ce contin un imens aparat ajutator , o multime de oameni sunt atasati doar intilnirii cu PUTIN,ne prezinta ,negresit ,aparitia unei forme de intelegeri .Atitea resurse, puse la un loc ,nu se fac doar pentru a exprima un simplu punct de vedere , deja stiut , de o parte sau alta . Pare a fi mai mult de atit . Vom afla curind in cursul zilei de azi .
Toate bune si frumoase din partea americană. Dar ce te faci, ca și cu raul ( recte D Trump), cat si cu binele (actuala administrație de peste ocean), Putin rămâne același revizionist, revansard.