DEZVĂLUIRI | Statul rus a pompat 20 de miliarde de ruble în proiectele duhovnicului lui Putin

Sursa: Михаил Климентьев / пресс-служба президента РФ / ТАСС

Proiectele mitropolitului Tihon (Șevkunov) de Pskov și Porhov, adesea considerat duhovnicul președintelui rus, Vladimir Putin, au primit cel puțin 20 de miliarde de ruble de la bugetul public și de la companii de stat, notează Meduza, care citează site-ul rus independent de investigații, Vajnîe Istorii.

Potrivit calculelor publicației, din 2015 mai mult de jumătate din această sumă – 11,1 miliarde de ruble – a fost folosită pentru finanțarea parcurilor istorice „Rusia – Istoria mea”, deschise în 24 de orașe. Cei mai mulți bani pentru aceste parcuri au provenit din bugetele regionale, dar a contribuit și Gazprom. Cele mai scumpe parcuri sunt cele din Sankt Petersburg și Tver, care au primit 1,4 și, respectiv, 1,1 miliarde de ruble.

Conform rapoartelor pe 2019-2021, cele șase fundații asociate cu Mitropolitul Tihon, au primit 9,15 miliarde de ruble de la stat și de la companiile de stat, precum și din donații, închirieri de proprietăți și vânzări de bilete.

De exemplu, fundația Istoria mea a primit în perioada respectivă 4,6 miliarde de ruble. A cheltuit cea mai mare parte a banilor pentru un alt proiect major al lui Tihon, construcția parcului istoric și arhitectural Hersones Tavriceski, din Sevastopol. În 2021, fundația a alocat proiectului 3,4 miliarde de ruble.

Principala sursă de finanțare a Fundației „Istoria mea” a constituit-o fundația de sprijinire a inițiativelor sociale Rodnîe Goroda, înființată de Gazpromneft. Fundația Rodnîe Goroda este de dată recentă, iar majoritatea fondurilor sale se îndreaptă către fundația lui Tihon: în 2019 a donat peste un miliard de ruble pentru Istoria mea, iar în 2021 alte trei miliarde.

În același timp, după cum subliniază site-ul de investigații Vajnîe Istorii, fondatorul celor mai mari două fundații ale lui Tihon din punct de vedere al cifrei de afaceri – Istoria mea și Fundația pentru proiecte umanitare – figurează ca fiind Ivan Esin, un fost consilier juridic al Gazpromneft. Același om a înființat, în 2013, Smart Group, care primește contracte de la Istoria mea, de exemplu, pentru reconstrucția muzeului în aer liber, Hersones. În prezent, Smart Group este deținut de Fundația pentru Proiecte Umanitare și de Svetlana Sablina, o fostă angajată a fundației.

De ce pune Putin în pericol cea mai prețioasă icoană a Rusiei? „Fie îi este frică, fie vrea să facă ceva înfricoșător chiar și pentru el”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here