Diaconescu îl acuză pe Tomac de puci / Tomac: PMP şi-a pierdut spiritul de echipă

Foto: Marin Raica / Inquam Photos

Preşedintele PMP Cristian Diaconescu a scris, luni, pe pagina sa de Facebook, că a convocat, în mod statutar şedinţa CEN a PMP, după ce ”gruparea condusă de domnul Tomac, care în data de 12 ianuarie a încercat, în mod abuziv, preluarea conducerii partidului”, transmite News.ro.

Liderul PMP spune că cel mai târziu mâine dimineaţă, încălcările grave statutare şi legale în legătură cu adunarea din 12 ianuarie vor face obiectul unor acţiuni în instanţă şi precizează că Eugen Tomac i-a blocat accesul, în data de 12 ianuarie, pe pagina oficială de Facebook a partidului.

”Astăzi, a fost convocată, în mod statutar şedinţa CEN a PMP. Aceeaşi grupare, condusă de domnul Tomac, care în data de 12 ianuarie a încercat, în mod abuziv, preluarea conducerii partidului, acum vine şi ameninţă pe toate căile membrii CEN, să nu participe la şedinţa de astăzi. Se încearcă astfel blocarea asigurării majorităţii necesare pentru a putea fi luate măsuri”, a scris Diaconescu.

Preşedintele PMP a arătat că va supune dezbaterii CEN ”întreaga poveste, în detaliu şi cu dovezi clare, a acţiunii abuzive din 12 ianuarie”, lăsându-i pe ceilalţi să tragă concluziile privind “bunele intenţii” în ceea ce priveşte soarta acestui partid.

”În egală măsură vă informez că cel mai târziu mâine dimineaţă, încălcările grave statutare şi legale în legătură cu adunarea din 12 ianuarie vor face obiectul unor acţiuni în instanţă”, anunţă Diaconescu.

El precizează că nu a putut participa la adunarea din 12 ianuarie, deoarece în primul rând nu a fost invitat, organizatorii acesteia fiind cât se poate de conştienţi de ceea ce urmau să facă.

”Astfel, deşi mă aflam în sediul PMP, am fost pus în imposibilitatea de a participa la adunare. În plus, din păcate, domnul Tomac şi partenerii săi, au creat o conjunctură neplăcută în care prezenţa mea ca şi Preşedinte la întâlnire, ar fi transformat automat adunarea într-un Colegiu statutar (ceea ce îşi şi dorea domnul Tomac, îngrijorat şi conştient că nu are suficiente semnături pentru demersul său)”, a spus Diaconescu.

Preşedintele PMP a mai arătat că a postat mesajul pe pagina personală ”deoarece pe pagina PMP Oficial domnul Tomac mi-a blocat accesul, în data de 12 ianuarie”. ”Încă o dovadă grăitoare a strategiei abuzive a domniei sale de a îmi bloca căile de comunicare cu dumneavoastră”, mai spune Diaconescu.

Săptămâna trecută, PMP a anunţat într-un mesaj oficial că în urma convocării şedinţei conducerii partidului s-a decis organizarea unui Congres al PMP în luna februarie. Liderul PMP a ieşit, ulterior, şi a spus că nu recunoaşte această decizie a forului de conducere, care a fost convocat nestatutar.

Explicațiile lui Tomac

Europarlamentarul Eugen Tomac a scris luni, pe Facebook, că doreşte să demonteze mai multe minciuni care circulă în aceste zile, afirmând că PMP nu se pregăteşte să fuzioneze cu PNL sau să se verse în PNL, şi nu a negociat pentru el o funcţie la alegerile europarlamentare, transmite News.ro..

Potrivit lui Tomac, PMP traversează o perioadă dificilă, iar la un an de la alegerile parlamentare, când au luat aproape 5%, partidul pare că şi-a pierdut spiritul de echipă.

”Câteva minciuni care circulă în aceste zile: 1. PMP se pregăteşte să fuzioneze cu PNL. Fals! Nu există la ora actuală un asemenea subiect pe agenda PMP, el a fost discutat anul trecut de două ori. Prima dată a avut loc o întâlnire a domnului Preşedinte Diaconescu, la invitaţia liderului PNL şi a doua întâlnire s-a desfăşurat într-un format mai larg la care am participat şi eu. Această întâlnire a avut loc pe 9 noiembrie”, a scris Tomac.
Europarlamentarul PMP infirmă şi faptul că ar vrea să verse PMP în PNL. ”Fals! Eu am participat, împreună cu domnul Diaconescu, doar la o singura întâlnire ce a avut pe agenda această invitaţie a liberalilor, cea din 9 noiembrie. In afară de aceasta întrevede, eu NU am avut niciodată cu nimeni altcineva din conducerea PNL vreo discuţie/întâlnire pe subiecte ce vizează o eventuală fuziune”, spune Eugen Tomac.
El spune că nu este adevărat nici faptul că ”a negociat pentru el o funcţie la alegerile europarlamentare”.
”Fals. Aşa cum am menţionat, nu a mai existat o altă întâlnire în afara celei de pe 9 noiembrie, unde s-a discutat de principiu despre un proiect comun PNL-PMP, iar singura persoană care a solicitat ceva concret din partea liberalilor nu am fost eu.
Niciodată nu am negociat funcţii pentru mine în numele PMP, eu le-am obţinut prin vot. Niciodată nu mi-am trădat sau minţit colegii. Tocmai de aceea am reuşit să construim un partid liber, curat şi curajos. Nu a fost însă suficient. Politica se face pe voturi, iar PMP în 2020 a pierdut de la alegerile locale până la cele parlamentare peste 200 000 de voturi”, a scris Tomac.
Potrivit europarlamentarului, ”astăzi, PMP traversează o perioadă dificilă”.
”La un an de la alegerile parlamentare, când am luat aproape 5%, partidul pare că şi-a pierdut spiritul de echipă, iar majoritatea liderilor au decis că se impune rapid organizarea unui nou congres spre a ne redresa activitatea şi a ne continua lupta politică”, mai  spune Tomac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here