„Intențiile imediate ale lui Putin sunt un mister. Nu și gândirea lui”, scrie Edward Lucas într-un editorial CEPA.
<< Vladimir Putin va ataca Ucraina în est. Sau din sud. Sau prin fereastra din Transnistria, în vest. Sau din Belarus. El va anunța pacea și apoi va ataca. Sau viceversa. Deci: vine războiul. Sau poate că nu.
Nedumerirea, chiar și a analiștilor occidentali experimentați, reflectă secretul procesului decizional al Rusiei. Firimiturile serviciilor de informații sunt neconcludente. Scurgerile de informații de la Kremlin sunt concepute pentru a speria Occidentul ca să obțină niște concesii? Așteaptă oare liderul rus un teren înghețat, care să-i permită manevrarea tancurilor, sau ca nervii occidentalilor să cedeze? Nu știm. Bănuiesc că jocul mai are multe runde de parcurs. Următoarea tactică ar putea implica tăierea aprovizionării cu gaz către Europa, în speranța că țările bogate, reci și panicate să înceapă să se revolte împotriva amenințărilor americane privind sancțiunile.
Dar speculațiile greșesc sensul. Avem două ghiduri clare pentru a înțelege gândirea lui Putin.
Unul este publicat cu propriile sale cuvinte pe propriul site. Este lungul său eseu „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, publicat în iulie. Citiți cu atenție, este un plan de război. Începe prin invocarea Sfântului Vladimir, Prinț de Novgorod și Mare Prinț de Kiev, care în 988 d.Hr. a fost primul conducător slav care a acceptat creștinismul. Împreună cu caracterizarea anterioară a Crimeei de către Putin, locația presupusă a evenimentului, ca fiind „Muntele Templului” din Rusia, implică faptul că Vladimir 2.0 a moștenit mantaua lui Vladimir 1.0 ca protector mandatat divin al tuturor vorbitorilor de limbă rusă.
Potrivit eseului, aceștia au mare nevoie de protecția lui. O trăsătură „disprețuitoare” a Ucrainei sub tutela sa occidentală, susține el, constă în faptul că rușii sunt forțați să-și nege rădăcinile și suferă o „asimilare forțată” – într-o măsură comparabilă cu utilizarea „armelor de distrugere în masă” împotriva Rusiei. La urma urmei, numărul „vorbitorilor de limbă rusă” (termenul său) va scădea cu „sute de mii sau chiar milioane”.
Cu alte cuvinte, Rusia este îndreptățită să intervină în Ucraina pentru a preveni genocidul.
Celălalt ghid îl reprezintă acțiunile Rusiei. Cele două atacuri cibernetice împotriva Ucrainei din ultimele zile sunt emblematice pentru preferințele Kremlinului: semănatul de frică, incertitudine și îndoială. Unul a fost un atac informațional brut împotriva a zeci de site-uri oficiale. Acest lucru a fost pus pe seama naționaliștilor polonezi – deși chiar și cel mai idiot din extrema dreaptă poloneză ar scrie mult mai corect gramatical decât limba folosită de atacatori. Atacul a fost urmat de un altul mai sinistru, deghizat în ransomware, care distruge datele de pe computerele pe care le afectează. Datele care circulă prin rețele sunt sângele vital al unei societăți moderne. Rusia încearcă să provoace un atac de cord Ucrainei. Și cei din afară sunt îngrijorați. Există asemănări cu Notpetya, malware-ul rusesc care a paralizat sute de afaceri și organizații ucrainene în 2017. Apoi s-a răspândit în întreaga lume și a devenit cel mai costisitor atac cibernetic din istorie, provocând daune de 10 miliarde de dolari.
Nu este vorba doar de Ucraina. Și Suedia este atacată. Drone neidentificate au fost văzute zburând deasupra palatului regal din Stockholm și deasupra centralelor nucleare. Generalul-maior Lena Hallin, șeful agenției de informații militare a țării, a declarat săptămâna trecută că securitatea Suediei este „departe de o situație normală”. După standardele scandinave de subestimare a adversarului, declarația asta este sunet asurzitor de alarmă.
Răspunsul corect la toate acestea ar fi un exercițiu militar imediat în regiunea Mării Baltice, care implică mari întăriri americane, împreună cu un efort uriaș de-a consolida securitatea militară, economică și cibernetică a Ucrainei. Stați, nu vă țineți respirația. Cel mai probabil totul se va rezuma la apeluri la dialog și discuții despre concesii care l-ar liniști pe Putin (sau i-ar oferi o „rampă de ieșire”). Și veșnica jelanie că nu știm cu adevărat la ce se gândește liderul rus. Dar știm. >>
Amenințări subtile ale Rusiei și mai de anvergură decât invadarea Ucrainei – The New York Times
