Dilemă în Ucraina: Să accepte sau nu vaccinul rusesc? Ministrul de Externe ucrainean: Sputnik V este o „armă hibrid a Rusiei contra Ucrainei”

O companie farmaceutică ucraineană susţinută de un cunoscut politician din opoziţie a solicitat autorizarea vaccinului anti-COVID-19 rusesc Sputnik V în Ucraina, un subiect controversat în relaţiile dintre Kiev şi Moscova, transmite miercuri Agerpres, care citează Reuters.

Compania farmaceutică Biolik a explicat într-o declaraţie publicată pe website-ul său că a solicitat înregistrarea în Ucraina a vaccinului Gam-COVID-Vac, cunoscut şi drept Sputnik V. Sâmbătă Rusia a vehiculat ideea desfăşurării unor teste clinice în Ucraina.

Cererea Biolik a fost promovată de politicianul de opoziţie ucrainean Viktor Medvedciuk, un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Relaţiile ruso-ucrainene s-au tensionat mai ales după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de Rusia în 2014 şi din cauza implicării Moscovei în conflictul din estul Ucrainei, soldat până acum cu 14.000 de morţi.

Guvernul ucrainean este reticent privind eventuala autorizare rapidă a vaccinului Sputnik V. Într-un interviu acordat cotidianului, ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba a numit acest vaccin „o armă hibrid a Rusiei contra Ucrainei”.

Viktor Liaşko, adjunct al ministrului sănătăţii ucrainean, a afirmat că Ucraina va utiliza doar vaccinuri care au trecut testele clinice. Vaccinul Sputnik V se află în etapa a 3-a a procesului de testare.

În luna decembrie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru cotidianul The New York Times că vaccinul va fi utilizat de Rusia în ‘războiul informaţional’ împotriva Ucrainei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here