Dimitri Muratov, redactorul-șef al ziarului Novaia Gazeta închis de Kremlin, a fost atacat în tren

Dmitri Muratov, redactorul-șef al publicației Novaia Gazeta, laureat al Premiului Nobel pentru Pace și virulent critic al regimului de la Kremlin, a fost atacat în tren de o persoană necunoscută.

”Au turnat ulei de vopsea cu acetonă în compartiment. Ochii îmi ard îngrozitor. Un tren de la Moscova la Samara.

Miros de ulei în tot compartimentul. Plecarea deja întârziată cu 30 de minute. O să încerc să mă spăl.

El (n. r. atacatorul) a strigat: „Muratov, iată una pentru băieții noștri”, a spus jurnalistul, potrivit canalului de Telegram al Novaia Gazeta Europe.

Dmitri Muratov, redactor-șef al singurului ziar critic la adresa Kremlinul care a fost nevoit să-și suspende activitatea, va fi noul manager al tipografiilor din Rusia ale grupului de presă Amedia din Norvegia.

 

Dmitri Muratov, atacat in tren

Fondată în 1993, Novaia Gazeta se bucură de reputația de înalt profesionalism pentru investigațiile sale privind corupția și încălcările drepturilor omului în Cecenia. Acest angajament a costat viața a șase angajați ai săi, între care jurnalista Anna Politkovskaia, asasinată în 2006.

Pe 28 martie, Novaia Gazeta și-a suspendat activitatea în urma a două avertismente scrise date de Roskomnadzor (Serviciul federal rus pentru control în domeniul comunicaţiilor, tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor în masă).

Într-un comunicat, redactorul-șef al ziarului, Dmitri Muratov, laureat al premiului Nobel pentru Pace în 2021, a explicat că a luat această măsură după ce a primit al doilea avertisment din partea Roskomnadzor în mai puțin de o săptămână, pentru încălcarea unei controversate legi privind ”agenții străini”.

”Nu există altă soluție. Pentru noi și, știu, pentru voi, aceasta este o decizie teribilă și dureroasă. Dar trebuie să ne protejăm unii pe alții!, le-a transmis Muratov într-o scrisoare cititorilor ziarului.

Concret, Novaia Gazeta este acuzată că nu a precizat că o organizație neguvernamentală menâionată într-unul din articolele sale este calificată drept ”agent străin” de către autoritățile ruse, așa cum cere legea.

Ziarul a primit un prim avertisment pe 22 martie, apoi un al doilea pe 28 martie.

De la declanșarea invaziei din Ucraina la 24 februarie, site-urile multor mass-media ruse și străine au fost blocate. Novaia Gazeta era ultimul bastion al presei libere rămas activ în Rusia.

Autoritățile au votat mai multe legi care reprimă cu pedepse cu închisoarea ceea ce ele consideră a fi ”informații false” despre conflictul din Ucraina.

Legea cu privire la ”agenții străini” este o altă armă utilizată de către autoritățile ruse împotriva organizațiilor sau persoanelor care critică Kremlinul.

Cei calificați drept ”agenți străini” sunt obligați să se prezinte ca atare în fiecare dintre publicațiile lor, inclusiv pe rețelele de socializare. Și mass-media care le menționează trebuie, de asemenea, să precizeze acest aspect de fiecare dată.

Anchetele penale pentru încălcarea acestei legi pot avea consecințe grave. În decembrie, cea mai respectată organizație neguvernamentală din Rusia, Memorial, care a fost catalogată drept ”agent străin”, a fost interzisă pentru că nu a făcut această precizare în anumite publicații.

Mai mulți jurnaliști de la Novaia Gazeta au murit în condiți suspecte 

De-a lungul timpului, în presă au apărut informații potrivit cărora până acum șase jurnaliști de la Novaia Gazeta ar fi murit în condiții suspecte, existând zvonuri că ar fi fost asasinați de regimul de la Kremlin. Publicația este considerată indezirabilă de regimul impus de Vladimir Putin pentru că este independentă și pentru că a criticat activ toate iegalitățile din Rusia.

„Novaia este atât de curajoasă că și-a declarat chiar din prima zi poziția clară împotriva RĂZBOIULUI din Ucraina. Directorul Ziarului este jurnalistul Dmitri Muratov, cel care a primit premiul Nobel pentru Pace în acest an! Muratov a încetat să fie doar jurnalist. Este un adevărat ambasador al păcii într-o Rusie războinică. Muratov este o voce incredibilă și credibilă, ascultată în Vest, dar și în Est.Vorbește în Parlamentul de la Bruxelles, este contactat de politicieni occidentali. Dar cel mai important, Muratov spune că încă mai vorbește cu politicieni ruși din Kremlin”, a scris jurnalistul Vitalie Cojocari pe contul său de Facebook, în ziua în care Novaia Gazeta a anunțat că își suspendă activitatea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here