Confuzia, automulţumirea şi inconsecvenţa în combaterea COVID-19 fac ca pandemia să fie departe de a se încheia, deşi ea ar putea fi pusă sub control în câteva luni dacă s-ar lua măsurile sanitare adecvate, a declarat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează agenţia Reuters.

Şi noi dorim să vedem societăţile şi economiile redeschise, precum şi reluarea comerţului şi turismului (…), dar în acest moment unităţile de terapie intensivă din multe ţări sunt copleşite şi oamenii mor – şi este ceva complet evitabil”, a spus Tedros la un briefing de presă, notează Agerpres.

Pandemia COVID-19 este departe de a se încheia. Totuşi, avem multe motive de optimism. Scăderea numărului cazurilor şi al deceselor în primele două luni ale anului arată că virusul şi variantele sale pot fi oprite”, a adăugat directorul general al OMS, care a subliniat că transmiterea virusului este cauzată de ”confuzia, automulţumirea şi inconsecvenţa în politicile sanitare publice”.

El a remarcat faptul că în unele ţări, deşi virusul continuă să se răspândească, restaurantele şi cluburile de noapte sunt pline, pieţele sunt deschise şi aglomerate, cu puţini oameni care-şi iau măsuri de precauţie.

Unii oameni par să creadă că dacă sunt relativ tineri nu se întâmplă nimic dacă iau COVID-19”, mai observă Tedros Adhanom Ghebreyesus.

La rândul ei, responsabila tehnică a OMS pentru combaterea COVID-19, Maria Van Kerkhove, a avertizat că pandemia a ajuns într-un ”punct critic”, cu infecţii al căror număr creşte exponenţial, dar a apreciat de asemenea că ar putea fi pusă sub control ”în câteva luni” dacă ar fi luate măsurile corespunzătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here