Dmitri Medvedev anunță vremuri noi pentru Rusia: Va trebui să ne dăm seama de schimbările care au loc

Într-o declarație adresată membrilor partidului proguvernamental Rusia Unită, Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a anunțat că urmează schimbări iminente, iar partidul va trebui să lucreze în condiții noi.

Videoclipurile cu această declarație au fost distribuite pe canalele rusești de Telegram, potrivit Ziare.com.

„Va trebui să ne dăm seama de schimbările care au loc. Încă nu s-au întâmplat toate. Dar urmează„, a spus Medvedev.

Înțelegeți despre ce vorbesc”, a adăugat el.

Potrivit analiștilor, pierderile semnificative ale armatei ruse în Ucraina, precum și înlocuirile recente ale liderilor militari din cauza acestor eșecuri ar putea stimula nemulțumirea în rândul armatei care i-ar determina pe unii să susțină o lovitură de stat.

În cele din urmă, serviciile de securitate de stat ar putea reprezenta cea mai probabilă sursă a unei lovituri de stat. Putin este o creatură a acestor agenții, dar tensiunile ies la suprafață.

Putin l-a plasat recent pe șeful Biroului Federal de Securitate responsabil cu informații externe în arest la domiciliu din cauza informațiilor proaste despre perspectivele unei victorii rapide și de succes în Ucraina.

O „lovitură de stat” a elitei este posibilă, mai ales dacă mai multe dintre aceste grupuri își unesc forțele pentru a-l îndepărta cu forța pe Putin sau a-l convinge să demisioneze.

Foşti spioni şi oficiali ucraineni au alimentat speculaţiile potrivit cărora liderul rus Vladimir Putin ar fi foarte bolnav, însă specialişti din serviciile americane de informaţii şi analişti militari susţin că nu există dovezi credibile în acest sens şi ar putea fi doar speranţe că Putin ar muri şi astfel războiul s-ar încheia, relatează Business Insider.

Jeffrey Edmonds, fost director pentru Rusia al Consiliului Naţional de Securitate şi fost analist CIA, a declarat pentru Insider că „nu vede nimic realmente credibil” care să vină în sprijinul ipotezelor că Putin nu s-ar simţi prea bine sau ar avea o sănătate precară.

Ceea ce am văzut eu şi alţii a fost o schimbare clară în comportament”, a spus Edmonds, precizând că Putin „este în mod obişnuit vocea calmului în Rusia, însă public a devenit mult mai emoţional şi furios”, ceea ce sugerează faptul că „ceva îl deranjează”.

În ciuda cifrelor care arată pierderi militare mari – un număr estimat la 15.000 de militari ucişi, între care şi mulţi generali, în timp ce drumurile ucrainene au devenit cimitire de tancuri, măsurile care au izolat Rusia economic şi politic şi care încă sunt decise în continuare – Putin nu dă semne că ar vrea să cedeze în vreun fel.

Ideile despre degradarea sănătăţii fizice sau mintale sunt de înţeles în condiţiile centralizării atât de puternice a puterii în mâinile lui Putin, mai ales ţinând cont că Rusia are un arsenal nuclear.

Dar experţii spun că subiectul este o necunoscută până şi pentru serviciile de informaţii americane.

Speculaţiile au fost stârnite de surse nu tocmai credibile sau cel puţin interesate, precum general-maiorul Kirilo Budanov care a susţinut fără a prezenta dovezi, în mai, în cadrul unui interviu pentru Sky News, că Putin e bolnav de cancer şi că se pregăteşte un puci pentru a-l înlocui.

O astfel de ipoteză a fost lansată şi de fostul spion britanic Christopher Steele care, citând surse neprecizate din „Rusia şi din altă parte”, a declarat că Putin e „tot mai bolnav” şi că e în pericol să piardă puterea.

Afirmaţii publice similare au venit şi din partea senatorului republican Mario Rubio, din Comisia de Informaţii a Congresului, care a spus misterios, fără a putea oferi mai multe detali,i că „ceva nu e în regulă cu Putin”.

Portalul rus Proekt a furnizat dovezi că Putin are dureri cronice de spate, că a dispărut repetat din public şi că uneori a fost însoţit de echipe de doctori în călătorii.

Fostul director al Informaţiilor Naţionale, James Clapper a declarat pentru Insider că a fost puţin şocat de imaginile recente cu Putin având faţa umflată, ceea ce a născut întrebări privind ce boală ar putea fi cauza şi ce tratament urmează. Însă, a subliniat el, toate elementele legate de înfăţişare sunt „circumstanţiale”. El şi-a exprimat îndoiala că agenţiile şi comunitatea de informaţii din SUA „ar putea avea informaţii certe dacă e sau nu bolnav”.

„Acest gen de informaţii sunt tradiţional extrem de dificil de obţinut” şi de aceea o presupusă boală gravă rămâne o rută legitimă de investigaţie, a conchis el.

În urmă cu trei zile, a avut loc o întâlnire secretă în Lituania, unde s-a discutat cum ar fi Rusia fără Putin . În total, au participat aproximativ 70 de persoane. În special, rușii care locuiesc de mult timp în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here