Doi bărbaţi care au încercat să şantajeze familia lui Michael Schumacher au fost arestaţi

Sursa foto: Wikipedia

Suspectaţi că au încercat să şantajeze familia legendarului campion german de Formula 1 Michael Schumacher, un tată în vârstă de 53 de ani şi fiul său în vârstă de 30 de ani au fost arestaţi, a anunţat, luni, Parchetul din Wuppertal (vestul Germaniei), citat de AFP, citată de News.ro.

Aceste două persoane le-au spus colaboratorilor familiei septuplului campion mondial, între 1994 şi 2004, că sunt în posesia unor date pe care familia nu le doreşte expuse în presă.

Pentru a împiedica difuzarea acestor date pe „darknet”, cei doi au cerut familiei milioane de euro, a precizat parchetul, fără a preciza despre ce date este vorba. Arestaţi de poliţie miercurea trecută în parcarea unui supermarket din Frankfurt, cei doi bărbaţi trimiseseră familiei Schumacher elemente care le-ar fi putut dovedi afirmaţiile.

În ziua arestării celor doi presupuşi şantajişti au fost percheziţionate în total opt locaţii: locuinţele lor principale, a doua locuinţă a tatălui şi locul de muncă din Konstanz, precum şi alte locaţii din Solingen. Mai multe suporturi informatice au fost confiscate şi sunt în prezent evaluate.

Pilotul german (55 de ani) a suferit un traumatism cranian grav în urma unui accident de schi în decembrie 2013, în staţiunea franceză Méribel, şi este în prezent tratat la domiciliu. După ce a petrecut şase luni în comă indusă, aproape nicio informaţie nu a fost publicată de atunci cu privire la starea sa de sănătate.

Tatăl şi fiul au fost aduşi în faţa instanţei din Wuppertal joi, pentru a fi încarceraţi. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la cinci ani de închisoare.

Ambasadoarea americană Lynne Tracy, convocată la MAE rus după atacul ucrainean asupra Sevastopolului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here