Doi deputați „rebeli” de la PSD, amendați după ce au făcut scandal la un fast-food, refuzând să poarte mască

Doi deputați social-democrați au fost amendați cu 2.600 de lei după ce, aflați într-un fast-food din Centrul Vechi al Capitalei, au refuzat să poarte mască și au făcut scandal, înjurându-i pe polițiști.

Cei doi bărbați amendați de polițiști sunt deputații PSD Adrian Solomon și Ioan Irinel Stativă. Unul dintre ei a fost amendat cu 1.600 de lei, iar celălalt cu 1.000 de lei. Polițiștii nu au deschis dosar penal.

„În această dimineață, o patrulă a Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, a fost solicitată de agenții de pază ai unui restaurant de tip fast-food din sectorul 3, să intervină întrucât în interiorul localului se afla un bărbat care refuza să poarte mască de protecție, având un comportament recalcitrant”, transmit polițiștii, într-un comunicat.

Polițiștii au intervenit la fața locului și l-au găsit pe bărbat, alături de un prieten care, la rândul lui, a avut un comportament similar.

„În urma discuțiilor purtate, acesta le-a adresat expresii jignitoare, având o atitudine sfidătoare la adresa acestora. Alături de persoana în cauză se mai afla un bărbat care, la rândul sau a manifestat un comportament similar. Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu două amenzi în valoare totală de 2600 de lei pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice și pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare în public”, precizează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here