Doi presupuși spioni iranieni au fost arestați în timp ce încercau să pătrundă pe teritoriul bazei britanice de submarine nucleare Faslane, amplasată în Scoția, a anunțat vineri poliția scoțiană, transmit Reuters și AFP, citate de Agerpres.
Potrivit mai multor media britanice, una dintre persoanele arestate, un bărbat în vârstă de 34 de ani, are cetățenia iraniană.
Joi în jurul orei locale 17:00 (17:00 GMT), ”am fost informați că două persoane încercau să intre în baza navală Clyde”, cunoscută și sub numele Faslane, a indicat un purtător de cuvânt al poliției scoțiene.
”Un bărbat de 34 de ani și o femeie de 31 de ani au fost arestați în cadrul acestei afaceri și ancheta continuă”, a adăugat el, fără a oferi alte detalii.
Un purtător de cuvânt al Royal Navy (forțele navale britanice) a confirmat că cele două persoane ”au încercat fără succes” să pătrundă în interiorul bazei militare.
La Faslane sunt staționate cele patru submarine britanice dotate cu arme nucleare, precum și submarinele cu propulsie nucleară Astute. Din acest motiv, baza este constant ținta manifestațiilor organizațiilor antinucleare, așa cum s-a întâmplat la începutul acestei luni la apelul grupării Scottish Campaign for Nuclear Disarmament (Mișcarea scoțiană pentru dezarmare nucleară).
Poliția britanică și serviciul de informații interne britanic MI5 au avertizat în mai multe rânduri cu privire la amenințarea în creștere reprezentată de Iran, în prezent ținta unei ofensive militare israeliano-americane.
În cadrul acestui conflict, Regatul Unit a autorizat SUA să utilizeze două din bazele sale militaire (Fairford în sud-vestul Angliei și Diego Garcia în Oceanul Indian) pentru a desfășura operațiuni ”defensive” contra Iranului.
Vineri, ministrul de externe iranian Abbas Araghchi a denunțat, într-o convorbire telefonică cu omoloaga sa britanică Yvette Cooper, utilizarea acestor baze de către Statele Unite, Teheranul considerând această atitudine a Londrei drept o complicitate a sa cu Washingtonul în actualul război.
Pe de altă parte, doi iranieni au fost inculpați în această săptămână, fiind acuzați de spionarea unor locuri legate de comunitatea evreiască din Londra, în beneficiul Iranului.
Netanyahu: Iranul nu mai poate îmbogăţi uraniu sau fabrica rachete balistice











