breaking news

Doi bărbați care au fost evacuați din China la Berlin au fost aduși în țară duminică seară cu o aeronava de tip C-27J Spartan aparțînând Forțelor Aeriene Române. Cei doi vor fi testați pentru coronavirus, după care vor rămâne încă 14 zile sub supraveghere medicală, anunță Ministerul Sănătății.



Doi cetățeni români care se aflau în Germania, la Berlin, au fost aduși în țară, în această seară. Cei doi cetățeni au fost transportați din China în Germania prin intermediul unor zboruri medicale organizate în cadrul Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene”, anunță Ministerul Sănătății.

Starea de sănătate a celor doi bărbați este bună și nu sunt confirmați până în acest moment cu coronavirus.

Cele două persoane sunt asimptomatice, sunt în curs de testare și, conform procedurilor, vor rămâne încă 14 zile sub supraveghere medicală într-un spațiu special destinat din București, în care sunt respectate condițiile de izolare„, precizează Ministerul Sănătății, care adaugă că va informa cu privire la starea de sănătate a celor doi cetățeni.

O aeronava de tip C-27J Spartan aparțînând Forțelor Aeriene Române a efectuat duminică, 9 februarie, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, un zbor pe ruta București – Berlin și retur, pentru repatrierea a doi cetățeni români provenind din regiunea Wuhan, China. Cei doi cetățeni au fost transportați din China în Germania prin intermediul unor zboruri de evacuare medicală desfășurate în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă„, transmite și Ministerul Apărării.

Aeronava, configurată pentru misiuni de evacuare medicală și având instalată o camera specială de izolare, a fost operată de un echipaj condus de comandorul Emil Tecuceanu și a avut la bord o echipa medicală aparțînând SMURD București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here