Un jandarm din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a municipiului Bucureşti a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Acesta are şi dosar penal, pentru că a ascuns faptul că a avut contact cu o persoană testată pozitiv, anunţă Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

La data de 26.03.2020, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost înregistrată o cauză penală, ca urmare a sesizării Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvărşirea infracţiunii de la art. 352 ind. 1 din Codul Penal, constând în posibila omisiune a unui subofiţet jandarm de a divulga unităţii unde îşi desfăşoară activitatea a unor informaţii esenţiale cu privire la intrarea în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocotagioasă„, se arată într-un comunicat al parchetului.

Până astăzi, 17 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău și Timișoara, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 123 de noi cazuri de îmbolnăvire.

„Una dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 este jandarm la Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, care a contactat virusul în cadru familial. La nivelul unității au fost luate de urgență toate măsurile necesare referitoare la izolarea, atât a jandarmului în cauză, cât și a celor cu care a intrat în contact, conform procedurii anchetei epidemiologice, încă din faza în care era doar suspect”, a anunţat joi Grupul de Comunicare Strategică.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 183 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.883 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a fost informată astăzi, 26 martie, că un al doilea angajat al instituției a fost confirmat pozitiv cu COVID – 19.

În urma verificărilor efectuate, jandarmul respectiv a contactat virusul în cadrul familial, de la o rudă.

„Menționăm că, încă de la momentul în care jandarmul a fost considerat suspect de contactarea virusului, s-au dispus toate măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii. Acesta a raportat imediat iar la nivelul unității au fost luate, de urgență, toate măsurile necesare referitoare la izolarea lui și a celor cu care a intrat în contact, conform procedurii anchetei epidemiologice”, precizează DGJMB.

Referitor la primul caz al unui angajat al DGJMB confirmat pozitiv, instituţia precizează că subofițerul a raportat cu celeritate posibila contactare a virusului, încă din primul moment în care a luat cunoștință de acest lucru. „Având în vedere faptul că în spațiul public au fost lansate acuzații la adresa sa, conducerea instituției a decis să informeze unitatea de parchet competentă, pentru lămurirea tuturor aspectelor”, se mai arată în comunicat, cu referire la dosarul penal deschis cu privire la primul jandarm infectat cu COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here