Două spitale din București au rămas fără apă caldă și căldură din cauza lucrărilor RADET. Managerul de la Marie Curie: „Încălzim apa la boiler”

Spitalul de Copii „Marie Curie” şi Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie Dr. Nicolae Robănescu au rămas fără apă caldă şi căldură, timp de 48 de ore, potrivit unei informări RADET. Managerul Spitalului „Marie Curie” spune că vor încălzi apă la boiler și vor folosi aparatele de aer condiționat pentru menținerea temperaturii adecvate în clădire.

„Astăzi, de la ora 15:00 se face încă o lucrare și mai durează 48 de ore. Avem surse convenționale, încălzim apă la boiler. Ne-am limitat oarecum, în 48 de ore nu o să fie mare problemă, o să ne descurcăm, o să vedem”, a spus managerul spitalului „Marie Curie”, Daniel Buzatu, pentru Universul.net.

Întrebat dacă au mai întâlnit până acum astfel de situații de avarii îndelungate, managerul spitalului a spus că nu. În ceea ce privește temperatura din spital, Daniel Buzatu spune că personalul spitalului folosește aparatele de aer condițional ca să încălzească clădirea.

Aceeași situație a fost și săptămâna trecută, când cele două spitale nu au avut apă caldă și căldură timp de trei zile. Reprezentanții RADET spun că lucrările de la magistrala de la CET Progresu nu mai pot amâna.

De altfel, prin tot Bucureștiul, din primăvară și până acum, avariile suferite de RADET au lăsat mii de cetățeni fără apă caldă și căldură vreme de mai multe zile.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here