Dragoş Pîslaru: România a transmis oficial PNRR-ul renegociat către Comisia Europeană

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Dragoş Pîslaru anunţă că România a transmis oficial PNRR-ul renegociat către Comisia Europeană.”Urmează aprobarea formală de către Comisie şi apoi decizia Consiliului ECOFIN”, adaugă ministrul, potrivit News.ro.

”Vineri, ora 21:30, sediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene: România a transmis oficial PNRR-ul renegociat către Comisia Europeană. Pentru efortul excepţional al acestor zile, mulţumesc colegilor mei din DGMRFSC care au lucrat zi-lumină în aceste săptămâni (inclusiv celor care lipsesc din poza noastră de azi), colegilor din toate ministerele pentru transmiterea în regim de urgenţă a planurilor sectoriale!”, a scris Pîslaru pe pagina sa Facebook.

El le mulţumeşte colegilor miniştri pentru implicarea lor şi prim-ministrului Ilie Bolojan pentru întreaga susţinere.

”Urmează aprobarea formală de către Comisie şi apoi decizia Consiliului ECOFIN. Este o onoare pentru mine să fac parte din acest proces atât de important pentru modernizarea României. Mulţumesc tuturor!”, mai spune ministrul, care a postat şi imagini alături de echipa cu care a lucrat.

Moody’s confirmă ratingul României la „Baa3”, iar perspectiva rămâne negativă