Există ideea potrivit căreia președintele Donald Trump nu prea agreează NATO, are o slăbiciune pentru președintele rus Vladimir Putin și admiră autoritariștii care îi enervează pe globaliști. Toate acestea urmează să fie testate într-un loc poate surprinzător: România, o țară aflată sub influența unui mare dramatism politic care ar putea remodela stabilitatea NATO pe flancul său estic.
Pe 24 noiembrie, prima rundă a alegerilor prezidențiale din România a fost câștigată de Călin Georgescu, un candidat ultranaționalist care îl admiră deschis pe Putin, disprețuiește Uniunea Europeană și NATO și își imaginează realinierea României cu Rusia. Nu pare el să fie omul perfect pentru Steve Bannon și susținătorii lui Tucker Carlson?
Logica ar sugera că universul MAGA ar trebui să se grăbească să sprijine România și să-l susțină pe Georgescu, așa cum au făcut pentru prim-ministrul Viktor Orban din Ungaria, un alt lider ce atrage critici din partea liberalilor. De la viziunile sale antivacciniste la reveriile religioase și teoriile sale conspiraționiste despre aterizarea pe lună, Georgescu pare a fi creat exact pentru tipologia lor de politică disruptivă, anti-globalistă, și adesea agresivă.
Dar aici lucrurile devin complicate. România nu este o națiune oarecare de la periferia NATO; este un stat aflat pe linia întâi în războiul din Ucraina, care găzduiește active militare esențiale, inclusiv baza aeriană Mihail Kogălniceanu, un punct cheie pentru operațiunile NATO.
Este o țară care în aprilie 2022 a modificat legea pentru a permite transferul de arme letale din rezervele sale de apărare către Ucraina și a început treptat să declasifice informații cu privire la aceste livrări, deși detaliile rămân puține. Printre livrări se numără un sistem de apărare cu rachete Patriot, lansatoare APR-40 și vehicule blindate TAB-71. România plănuiește, de asemenea, să instruiască piloți ucraineni de F-16, a jucat un rol vital în tranzitul ajutorului militar occidental și a devenit un hub crucial pentru exportul de cereale ucrainene, în special prin portul Constanța, de la Marea Neagră.
Președinții României nu pot pur și simplu să părăsească NATO, dar ei stabilesc tonul, iar orice ezitare în alinierea României la alianță ar putea trimite unde de șoc în eforturile de contracarare a agresiunii Rusiei. Într-adevăr, o ezitare a României față de NATO ar putea foarte bine să invite agresiunea de tip Putin și împotriva Moldovei. Mizele sunt prea mari pentru oportunism geopolitic, jocuri ideologice sau nebunie trumpiană.
Iar pentru a complica lucrurile, aparenta ascensiune a lui Georgescu a fost deja umbrită de scandal. Printr-o decizie revoluționară, Curtea Constituțională a României a anulat rezultatele primului tur (și l-a amânat pe cel de-al doilea) după ce serviciile de informații au prezentat dovezi ale unei interferențe masive din partea Rusiei. Zeci de milioane de impresii pe TikTok, legate de Moscova, au fost găsite că susținând ilegal campania lui Georgescu.
Nu este nevoie să spunem că această reacție fără precedent împotriva amestecului Rusiei în alegeri marchează un contrast puternic față de răspunsurile anterioare ale Occidentului la interferențe similare. De la Brexit la propria alegere a lui Trump, perturbările create de Rusiei au fost întâmpinate cu confuzie, incompetență, investigații complicate și ineficiente și cu negare. România a luat măsuri decisive.
A fost o decizie bună? Am vizitat prima dată România, țara în care s-au născut părinții mei, în 1990, pe când democrația abia începea să se înfiripe, la câteva săptămâni după răsturnarea violentă a dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu. Am rămas acolo aproape patru ani, pe post de corespondent al Associated Press — o perioadă magică și plină de emoție, în care democrația a fost construită treptat. Țara a fost, în cele din urmă, acceptată în Uniunea Europeană, în 2007. Anul acesta, pe 1 ianuarie, a fost inclusă finalmente în zona Schengen, fapt care le permite oamenilor să călătorească fără control de frontieră în cadrul continentului — o formă de apartenență completă. Undeva după colț așteaptă și adoptarea monedei euro.
Așadar, acesta nu e un club în care să fie răsturnate cu ușurință alegeri incomode. Dar mizele urmează să crească și mai mult: Curtea Constituțională trebuie să decidă dacă Georgescu ar trebui să fie interzis de la a candida și la reluarea alegerilor stabilite pentru 4 mai.
Chestiunea interzicerii unui candidat este plină de riscuri democratice, chiar și în circumstanțe extraordinare. Un alt candidat ultranaționalist fusese descalificat chiar înainte de primul tur, iar cu toate că decizia a fost legală, ea a produs îngrijorări legate de stabilirea unui precedent ce ar putea fi văzut ca antidemocratic și care poate că l-a și întărit pe Georgescu. Pe de altă parte, faptul de a-i permite să rămână pe buletinul de vot unui candidat care a beneficiat demonstrativ de interferența Rusiei subminează integritatea democrației din România și angajamentele sale față de NATO. De asemenea, ar putea duce la violență.
Rezoluția ideală este clară: lui Georgescu să i se permită să candideze, iar el să piardă decisiv. Un astfel de rezultat ar afirma principiile democratice ale României, în timp ce ar respinge ferm amestecul Rusiei. Însă rămâne semnificativ riscul unei victorii a sa, susținută de continuarea interferenței externe.
Este, practic, o miză care se leagă de o întrebare filosofică la care puțini dintre noi ar răspunde neapărat sincer: Este fidelitatea noastră față de democrație atât de mare încât să acceptăm orice rezultat fără a fi dispuși să manipulăm sistemul măcar un pic? Recent am participat la o conferință pe teme de jurnalism, organizată în România, iar în mintea oamenilor există această întrebare.
Aliații occidentali ai României pot ajuta. Statele Unite, în special, au un rol vital de jucat.
Istoricul administrației Trump în aceste chestiuni nu este, desigur, încurajator, asta ca să nu spunem mai mult. Admirația lui Trump pentru Putin, combinată cu ambivalența față de NATO, a transmis semnale mixte atât aliaților, cât și adversarilor în timpul primei sale președinții. Eșecul său în a condamna ferm interferența Rusiei a lăsat o impresie deranjantă de aprobare tacită. Acum, Statele Unite trebuie să își clarifice poziția: democrația României și rolul său de membru NATO sunt esențiale, iar orice amestec extern în alegerile sale este inacceptabil.
Cât despre România, modul în care instituțiile sale vor face următorii pași — fie prin interzicerea lui Georgescu, fie prin acordarea permisiunii de candida în alegeri libere și corecte — va reprezenta un test al rezilienței democratice a națiunii. Oricare ar fi alegerea, comunitatea internațională trebuie să susțină România în acest moment crucial.
În țări precum România, alegerile nu sunt doar despre un candidat sau un partid. Ele sunt un test de turnesol pentru abilitatea Occidentului de a confrunta interferența Rusiei și de a se opune lumii autoritare în general, susținând principiile care stau la baza NATO și Uniunii Europene. Pe măsură ce soarta lui Georgescu atârnă în balanță, la fel se întâmplă și cu credibilitatea instituțiilor democratice în fața amestecului extern.
Mizele sunt prea mari pentru a accepta ceva mai puțin decât o apărare hotărâtă a democrației. Întrebarea, ca întotdeauna, este ce înseamnă cu adevărat democrația.
