Dreapta Israelului a mințit în legătură cu Curtea, râvnind la o guvernare despotică

Sistemul juridic al Israelului a reușit să ne păstreze dreptul de a nu fi arestați în miezul nopții de miliția politică a unei dictaturi alese.

Guvernul v-ar putea face să credeți că Curtea Supremă a fost nebunește de activistă și, prin urmare, trebuie să fie frânată pentru ca echilibrul și guvernabilitatea să fie restabilite.

Aceasta este una dintre numeroasele minciuni răspândite de dreapta populistă în efortul său de a transforma sistemul judiciar, popular în urmă cu doar câțiva ani, într-un dușman al poporului. Scopul – așa cum am prezis în aceste pagini cu trei zile înainte de alegerile de la 1 noiembrie, chiar când nefericiții liberali ai țării își încheiau campania somnolentă – este de a transforma Israelul într-un stat autoritar asemănător Ungariei.

Greșeala centrului-stânga, asemănătoare liberalilor din întreaga lume, este că abordează politicos manipularea populistă. Astfel, mulți dintre ei tind să admită cu blândețe că sunt necesare reforme, dar nu este nevoie de nimic care să se asemene cu puciul sistemic planificat.

Acestea sunt principalele elemente ale planului: Parlamentul ar putea anula decizii ale Curții Supreme cu o majoritate simplă; judecătorii ar fi aleși de coaliție; serviciul public ar fi politizat și consilierii juridici (care jucau un rol de supraveghere) făcuți ineficienți; ca bonus pentru fraudatorii în devenire, frauda și abuzul de încredere ar fi eliminate ca infracțiuni (lăsând mita acolo unde intenția este dificil de dovedit).

Cinicii din spatele acestei situații valorifică în mod inteligent concepția greșită a multor oameni cum că democrația nu este altceva decât alegeri și majorități. Dacă reușesc, se va elimina orice control asupra executivului (care, din cauza sistemului electoral, îi controlează pe aparatcikii din parlament) și, astfel, se va pune capăt libertăților civile garantate (cum ar fi libertatea de exprimare și, probabil, sanctitatea contractelor) și drepturilor minorităților.

GUVERNUL pretinde că are un mandat puternic pentru aceasta din cauza alegerilor. Dar Likud nu a avut nicio platformă și Netanyahu nu a vorbit răspicat niciodată despre aceste propuneri. Mai mult, alegerile au fost strânse, ca voturi, iar după unii indicatori opoziția a obținut mai mult sprijin. Doar din cauza diviziunilor de la stânga și partidele arabe, care au irosit 6% din voturi, blocul religios de dreapta a ajuns să obțină 64 din cele 120 de locuri.

De asemenea, Netanyahu le spune străinilor care îl intervievează că judecătorilor din Israel li s-a permis să se nominalizeze. Întrucât cel mai longeviv prim-ministru al Israelului știe cu siguranță adevărul, este o minciună: judecătorii reprezintă trei din cei nouă membri ai comisiei de selecție judiciară, față de patru politicieni (trei din coaliție, în general) și doi membri ai Baroului.

Niciun sistem de selecție nu este perfect, dar acesta încearcă un echilibru; dacă politicienilor li s-ar acorda controlul, cultura politică a Israelului, mai ales atunci când la putere se ală dreapta, ar asigura că jurisprudența este o glumă, așa cum este în Turcia sau în Rusia.

Reformiștii ridiculizează și rara utilizare de către instanță a rezonabilității ca argument obținut pe scurtătură – ignorând faptul că versiuni de plauzibilitate există în întreaga lume sub forma prima facie (la prima vedere) și res ipsa loquitor (lucrul vorbește de la sine).

Rareori a făcut activism Curtea din Israel

Cea mai mare minciună este interminabilul refren despre activismul juridic. De fapt, Curtea nu a îndrăznit să aibă un impact decisiv asupra problemelor arzătoare care afectează societatea israeliană.

CEA MAI IZBITOARE a fost inacțiunea sa în cazul teritoriilor ocupate, caz pe care o curte activistă, umanistă, liberală l-ar fi făcut bucăți. Mulți israelieni vor argumenta că evreii nu pot ocupa propria lor țară, făcând aluzie la promisiunile biblice divine. Dar ordinea mondială cunoaște doar actori statali cu teritoriu suveran. Israelul este o putere ocupantă deoarece controlează prin forța militară Cisiordania împotriva obiecțiilor majorității covârșitoare a populației sale. Dacă ar fi anexat teritoriul, asta ar fi fost ceva diferit, dar nu a făcut-o, râvnind pământul, dar nu și oamenii.

Aceasta este o situație larg codificată în dreptul internațional, care este greu de aplicat, dar este luată în serios de lumea democratică. Baza o reprezintă Convențiile de la Geneva din 1949, reglementate de Carta ONU. Și iată ce nu are voie să facă o putere ocupantă:

  • Transferul civililor în teritoriul ocupat: Israelul încalcă acest lucru cu fiecare nou colonist.
  • Pedeapsa colectivă: Israelul face acest lucru de fiecare dată când impune o închidere, ca reacție la sau în anticiparea unui atac terorist, sau când reține bani de la Autoritatea Palestiniană.
  • Luare de ostatici: Mulți dintre deținuții pe motive de securitate ar putea intra în această categorie.
  • Represalii împotriva persoanelor protejate sau a proprietății acestora: Sunt în această situație fiecare casă închisă sau arestare a unor membri de familie și, desigur, toate deportările.

Curtea Supremă a făcut puțin împotriva acestor lucruri. Nu a împiedicat confiscările de terenuri; nu le-a refuzat coloniștilor drepturi speciale de a vota în timp ce nu se aflau în Israel; a respins cererile care ar fi anulat obstrucția accesului palestinienilor la terenurile lor agricole; a permis să fie tratat ca un afront orice boicotare a produselor israeliene sau a colonizării – o încălcare flagrantă a libertății de exprimare; și chiar a susținut dreptul coloniilor de a refuza rezidența cetățenilor arabi israelieni pe baza aptitudinilor lor sociale – acesta fiind un afront la adresa egalității.

CONFORM Institutului pentru Democrație din Israel, în cei 75 de ani de existență ai Israelului instanța s-a amestecat de doar 22 de ori în legi sau clauze, multe dintre ele fiind pe chestiuni minore, cum ar fi impozitarea apartamentelor terțe. Doar trei hotărâri au avut vreo legătură cu ocupația: în 2006, instanța a acceptat o petiție împotriva unui amendament care acorda statului imunitate față de cererile de despăgubire din partea palestinienilor răniți de forțele de securitate; în 2010, a respins o decizie care permitea audierea pentru prelungirea detenției unui suspect, într-o infracțiune de securitate, fără prezența suspectului; iar în 2020, a decis că o lege menită să legalizeze retroactiv construcția ilegală de așezări pe terenuri private palestiniene cauzează daune disproporționate.

În perioada în care am fost președinte al Asociației Presei Străine, am fost implicat în mai multe apeluri la Curtea Supremă pentru a contracara decizii ale autorităților în diverse chestiuni, în special privind accesul în zonele militare închise care erau considerate abuzive. În general, Curtea a considerat ca literă de Evanghelie cuvântul Shin Bet și al armatei și a fost în esență precum ștampila lor.

Este adevărat că instanța a încercat să prevină cele mai grave abuzuri și să mențină acțiunile autorităților de ocupație în conformitate cu legea Israelului (chiar dacă legea nu a fost niciodată aplicată pe aceste pământuri). Acest lucru a împiedicat lumea să intervină prea mult, de exemplu, târând ofițeri IDF la Haga. Dar nu a contestat niciodată legalitatea controlului a milioane de oameni fără drepturi politice timp de peste o jumătate de secol, în timp ce construia orașe pentru evrei doar în jurul lor.

Singurul domeniu în care instanța a îndrăznit să arunce o privire a fost încercarea de respingere a mașinațiunilor care acordau haredimilor drepturi speciale de a nu servi în armată. Dar a fost slabă și ineficientă: proiectele sectoriale de scutiri rămân. La fel și dispensele speciale, cum ar fi salariile subvenționate pe viață pentru studenții în religie – orice egalitate cu studenții de la informatică, care plătesc școlarizare și nu primesc subvenții, nu mai contează.

În ultimii ani, CURTEA și-a irosit singura șansă de a face o diferență reală atunci când a respins petițiile pentru descalificarea lui Benjamin Netanyahu din funcția de premier din cauza procesului său de luare de mită, așa cum ar fi în mod automat cazul cu orice ministru sau primar. S-a împotmolit în litera unei legi ridicole.

De ce instanța a anulat rareori legile?

Având în vedere toate acestea, trebuie să ne întrebăm ce au făcut totuși cavalerii guvernării?

Răspunsul este că există o serie de grupuri cu un interes clar în slăbirea instanței: haredimii nu doresc niciun amestec în aranjamentele lor speciale, extrema dreaptă vrea cec în alb pentru a-i asupri pe palestinieni, iar politicienii care doresc să se îmbogățească vor ca executivul să fie atotputernic. Acest ultim grup este critic într-un cabinet cu infractori condamnați și urmăriți penali și este puternic acum că liderul Likud s-a alăturat rândurilor sale.

Mai există un grup de presiune pentru distrugerea democrației: politicienii nepatrioți îmbătați de putere și cu poftă de guvernare despotică, necontrolată. Probabil că ei urăsc cel mai mult Curtea.

Asta, pentru că sistemul juridic a excelat în singurul domeniu în care simpla sa existență este suficientă: în păstrarea dreptului nostru de a nu fi arestați în miezul nopții de miliția politică a unei dictaturi alese.

Dacă asta e ceea ce doriți pentru israelieni sau cel puțin pentru cei care nu pot fugi pe țărmuri mai civilizate, atunci susțineți prin toate mijloacele reformele judiciare.

  • Acest articol de opinie a fost publicat inițial în Jerusalem Post.

China continuă să creeze momente interesante

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here