Drum deschis pentru evacuarea lui Firea. Lecția „Nicușor Dan” pentru Dan Barna și Dacian Cioloș

Poluare infernală, falimentul RADET la pachet cu țevi care continuă să se umfle în subterane, companii municipale care au tumefiat bugetul Capitalei și administrarea în sine a orașului, pomeni fără discernământ. Sunt doar câteva dintre „minunile” săvârșite de Gabriela Firea de când a preluat timona Bucureștiului.

Ce ar însemna alți patru ani, dacă opoziția nu va reuși să o oprească în vara lui 2020, ei bine, nu cred că s-a născut încă prezicătorul capabil să scrie în avans Apocalipsa după Firea.

Din acest punct de vedere, gestul PNL de a renunța la un obiectiv din start nerealist, acela de a câștiga Primăria Bucureștiului de unul singur, este cel mai bun lucru care s-ar fi putut întâmpla cu aproape patru luni înaintea alegerilor.

La fel, pragmatismul și sângele rece cu care Nicușor Dan s-a „adaptat”, lăsând în offside negocierile cu PLUS, trimit la plimbare acuzațiile de „autism” politic pe care i le-au adus unii.

De reținut, în cazul lui Nicușor Dan, tenacitatea cu care și-a urmărit obiectivul strategic, acela de a deveni la un moment dat primar general. Cumva la limita obsesiei, acest obiectiv nu l-a orbit într-atât încât să scape din vedere condiția esențială pentru a-l atinge: coagularea în jurul său a tuturor forțelor politice interesate de evacuarea PSD-Firea.

Lecția anilor ’90, când fragmentarea competitorilor a adus dividende uriașe pentru PSD, nu s-a mai repetat în 2020. E un câștig în primul rând pentru societate, la fel cum, în trecut, pierderile grele suferite din cauza luptelor intestine au fost suportate în primul rând de românii cei mulți și abia apoi de politicienii care au fost la originea răului.

De remarcat că Nicușor Dan a rezistat în timp mai multor ispite de acest tip. A pus semințele USR pentru a trăi ulterior paricidul, când s-a văzut nevoit să dispară din partid. A dat în câteva rânduri semne că-l mângâie gândul răzbunării pe foștii colegi din USR, dar la nivelul acțiunii politice a avut o atitudine fără cusur. În loc să submineze USR-ul, l-a criticat un pic, apoi a început să negocieze cu el. Faptul că a ales calea corectă a fost validat de validarea sa drept candidat independent sprijinit de USR. Mulți din acest partid s-au ținut de nas asumându-și-l în această ipostază, dar în final și ei au avut de câștigat.

Scriam în vara lui 2017:

• ”Șansele USR de a-şi ţine promisiunile iniţiale, făcute de Nicuşor Dan acelui public pregătit pentru apariţia unui asemenea partid, cresc exponenţial dacă partidul demonstrează că există viaţă şi după Nicuşor Dan.
• Dacă USR demonstrează că este o platformă în adevăratul sens al cuvântului şi o infrastructură palpabilă; dacă USR se prezintă şi în realitate, nu doar retoric, ca o sinteză de principii şi rod al unui concept, nu ca o sumă de fantezii, ori încă o remorcă. Context în care, părintelui-fondator îi rămâne şi pe mai departe un rol major în viaţa USR: să nu-şi submineze creaţia”.

Nu a subminat-o, ba i-a lăsat timp să se dezvolte până în punctul în care partidul poate emite pretenții legitime să fie cooptat la guvernare și să fie reprezentat la vârful Capitalei.

Sigur că, personal, Vlad Voiculescu a rămas cu un gust amar văzându-și compromise definitiv planurile de a o înlocui pe Gabriela Firea.

Le-am considerat întotdeauna nerealiste, chiar dacă are merite care-l pot califica pentru alte funcții importante în statul român.

Cât timp Nicușor Dan nu a renunțat la acest gând, șansele nu puteau fi o clipă de partea lui Vlad Voiculescu, iar din acest punct de vedere e bizar că liderii PLUS și candidatul lor au eșuat în a-l măsura corect, mai ales că au fost în proximitatea lui, mai ales că au și negociat o perioadă.

Politic însă, Dacian Cioloș și Vlad Voiculescu au acționat corect după anunțul făcut de Ludovic Orban. Dar nici nu au avut de ales, orice altă decizie riscând să îi transforme în marele vinovat al dezbinării dreptei, cu implicațiile aferente pe termen lung.

Mai este ceva în evoluțiile din ultimele 48 de ore. Este o lecție deopotrivă pentru Dacian Cioloș și Dan Barna, aceea că democrația internă are limitele ei naturale. Pe de o parte, pentru că la un moment dat e nevoie de o decizie. Dacă nu cântărești corect când se apropie acel moment, riști să pățești ceea ce ai pățit acum, cu Nicușor Dan suflat de alții, care nu au făcut referendum intern, dar asta nu i-a împiedicat să acționeze corect.

Apoi, nici democrația internă fără limite nu e chiar ceea ce pare când vorbești despre ea pe Facebook. De pildă, e atât de ușor să o instrumentalizezi „nedemocratic”, pliind-o pe interesul unei persoane sau a unui grup. Când îți convine, faci sondaj, când apele se așează altfel, faci alegeri interne, etc. Așadar, are limitele și breșele ei.

Apoi, e puternic naiv să operezi habotnic cu astfel de mecanisme când în jurul tău există competitori la fel de motivați în atingerea acelui obiectiv, care folosesc însă scurtături, telefonul scurt sau altele de acest tip.

E treaba fiecăruia ce drum alege, în final te judecă electoratul. Iar cazul de la care am pornit arată că sunt situații în care electoratul de poate judeca mai aspru că ai lungit-o cu idei de referendumuri sau alegeri interne decât pe cel care a negociat, a bătut palma și a făcut anunțul.

De ce?

Pentru că e fundamental să iei în calcul în primul rând ce vrea electoratul. În cazul Nicușor Dan – Vlad Voiculescu, electoratul  anti-PSD voia candidat unic și cu șanse în a o izgoni pe Firea. Nu îl vroia neapărat pe Nicușor Dan sau musai pe Vlad Voiculescu.

Pe Nicușor Dan îl vroia Nicușor Dan, iar pe Vlad Voiculescu îl vroiau Vlad Voiculescu și PLUS.

Din acest punct de vedere, Nicușor Dan a făcut un lucru în plus: a grăbit procesul.

Pentru că a înțeles probabil și că electoratul anti-Firea și anti-PSD din București vroia ca acest candidat unic să apară odată.

Cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla în România înainte de izbucnirea unei epidemii