Drumul către Chișinău: Comunitatea Politică Europeană

Sursa: Twitter

Cum poate și nu poate Comunitatea Politică Europeană aborda dilemele unui continent lărgit? Un text semnat de Sam Greene, Edward Lucas și Nicolas Tenzer, pentru CEPA.

Sumar

  • Comunitatea Politică Europeană (CPE) – care se îndreaptă către cea de-a doua reuniune a sa, în luna iunie la Chișinău – poate ajuta la rezolvarea problemelor urgente din Europa „lărgită”, care nu pot fi rezolvate doar de Uniunea Europeană (UE) sau NATO, cum ar fi:
    • asigurarea infrastructurii energetice
    • investițiile într-o tranziție verde
    • apărarea spațiilor digitale ale Europei
  • CPE ar trebui să creeze o structură organizațională robustă, dar flexibilă, care să permită atât „geometria variabilă”, cât și atenția constantă acordată inițiativelor politice cu resurse intensive.
  • În timp ce lucrează alături de UE, CPE ar trebui să rămână, organizațional și politic, separată de instituțiile UE, pentru a-și maximiza agilitatea, incluziunea și eficacitatea.
  • Liderii trebuie să stabilească o linie clară între CPE și problema extinderii UE, pentru a se asigura că nimeni nu este tentat să considere CPE o substituție la o integrare reală în cadrul UE.
  • Susținătorii CPE trebuie să înțeleagă că misiunea lor – o comunitate la nivelul întregului continent, bazată pe interese și valori comune – este realizabilă doar atunci când Rusia pierde războiul din Ucraina.

Introducere: De la Strasbourg la Praga

Într-un discurs adresat Parlamentului European la 9 mai 2022, președintele francez, Emmanuel Macron, a propus Comunitatea Politică Europeană ca „o nouă organizație europeană” care ar permite țărilor „care subscriu la valorile noastre comune să găsească un nou spațiu de cooperare” în domeniul politic, al securității, energiei, infrastructurii, investițiilor și migrației. Macron a subliniat rapid că apartenența la CPE „nu ar anticipa aderarea la Uniunea Europeană în viitor”, dar a remarcat că organizația ar putea servi drept puțin un substitut temporar pentru integrarea în UE, proces care poate dura ani sau decenii. Reacțiile inițiale la propunere au reflectat această ambiguitate. Cei sceptici în privința extinderii au văzut CPE ca o alternativă la aderarea la UE, în timp ce susținătorii au considerat-o o sală de așteptare îmbunătățită. De exemplu, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a susținut că participarea la CPE ar „sprijini și accelera” procesul de aderare a Moldovei la UE. Macron a afirmat, în continuare, că CPE nu ar trebui privită nici ca o sală de așteptare pentru aderare deplină, nici ca o alternativă permanentă la aceasta.

Chiar în timp ce îngrijorările se adânceau în estul Europei, au apărut noi oportunități la vest. Până la prima reuniune a CPE – la care au participat 44 de țări, pe 6 octombrie 2022, în Praga – crescuseră speranțele că aceasta ar putea revigora legăturile dintre Bruxelles și Londra, fapt subliniat de prezența prim-ministrului de atunci al Regatului Unit (UK), Liz Truss, un adept al Brexitului dur. Acest lucru a marcat o schimbare față de poziția britanică conform căreia politica externă și de apărare europeană ar trebui rezolvată în cadrul NATO sau bilateral. Cadrele interguvernamentale ale CPE au oferit o flexibilitate utilă în rezolvarea impasului de peste Canalul Mânecii, iar entuziasmul britanic pentru organizație a continuat sub conducerea succesorului lui Truss, Rishi Sunak. Actualizarea revizuirii integrate a Regatului Unit, lansată în martie 2023, menționează CPE ca fiind un „forum notabil și binevenit pentru cooperare la nivelul continentului”, iar Regatul Unit a acceptat deja să găzduiască a patra reuniune a CPE, la începutul anului 2024.

Astfel, CPE s-a întrunit la Castelul Praga cu misiunea de a „stimula dialogul politic și cooperarea pentru a aborda probleme de interes comun” și de a „consolida securitatea, stabilitatea și prosperitatea continentului european”. Liderii au confirmat că CPE va fi o „platformă informală” și, prin urmare, „nu … un substitut pentru politicile UE, în special extinderea”. Summitul a facilitat, de asemenea, un dialog între Armenia și Azerbaidjan, mediat de Macron și de Președintele Consiliului European, Charles Michel. În final, a fost făcută doar o singură angajare substanțială: de a se reuni în 2023, în Moldova.

Două dezbateri conexe au continuat în lunile care au urmat după Praga:

  • Ar trebui ca CPE să servească în primul rând ca o platformă pentru ajutarea Uniunii Europene în gestionarea relațiilor sale cu vecinătatea sa extinsă, fie că este vorba despre Regatul Unit sau Ucraina, sau să depășească agenda UE și să abordeze provocările la nivelul întregului continent în care UE în ea însăși este insuficientă?
  • Cât de mult ar trebui să se bazeze CPE pe instituțiile UE? Ar trebui ca membrii să creeze un nou secretariat interguvernamental?

Pe măsură ce CPE se îndreaptă către a doua sa reuniune, de la Chișinău, niciuna dintre controverse nu se apropie de o rezolvare. În cadrul eforturilor mai ample ale Center for European Policy Analysis de a consolida reziliența și coordonarea transatlantică, acest document:

  • investighează structura actuală a CPE
  • conturează problemele care se potrivesc cel mai bine formatului CPE
  • propune recomandări pentru liderii CPE, înaintea viitoarei reuniuni de la Chișinău și dincolo de aceasta

Documentul se bazează pe literatura existentă despre CPE, documentația de la ultimul summit și interviuri cu lideri și experți din capitalele europene.

Agenda: De la Praga la Chișinău

De la înființarea sa, perspectivele decidenților politici și ale consilierilor cu privire la CPE s-au împărțit în două tabere. Unii au considerat acest format ca fiind un mijloc de rezolvare a problemelor UE și, astfel, pentru ca UE însăși să reușească acolo unde formatele și instituțiile sale existente au întâmpinat dificultăți. Alții au văzut acest format ca o modalitate pentru statele europene de a lucra, poate (dar nu neapărat) alături de UE, la probleme de amploare continentală, care depășesc sfera și mandatul UE.

Instituțiile UE, nesurprinzător, se încadrează în prima tabără. Vorbind doar nouă zile după ce Macron lansase CPE la Strasbourg, Michel a susținut un discurs în fața Comitetului Economic și Social European al Consiliului European, concentrându-se pe extindere. UE, a spus el, „trebuie să facă procesul de extindere mai eficient și mai dinamic”, dar și să treacă dincolo de a privi extinderea ca pe o propunere de „totul sau nimic”. Pe scurt, Michel le-a spus colegilor săi că UE avea nevoie de un format care să permită angajamentul său politic față de Ucraina și Moldova, recunoscând în același timp dificultatea integrării acestora în piața unică și evitarea dezamăgirii pe care negocierile prelungite, adesea zadarnice, de aderare le-au creat în Balcanii de Vest.

Gândirea lui Michel se baza pe un document neoficial circulat în 2019 de către Paris, care sugera permisiunea ca țările din Balcanii de Vest să negocieze treptat aderarea lor la UE, permițându-le să obțină – prin reforme demonstrabile – acces sectorial la piețele și instituțiile europene, în timp ce consacrarea reversibilității accesului era un mijloc de asigurare a conformității pe termen lung (de citit ca prevenire a apariției unei alte Ungarii). CPE, Michel și Macron au convenit că ar putea oferi exact un astfel de format.

După summitul de la Praga, au apărut și alte idei despre cum ar putea ajuta CPE Uniunea Europeană să-și rezolve propriile probleme. Privind în afară, deși CPE nu ar putea și nu ar trebui să devină un substitut pentru aderare, o lucrare influenă a Bruegel susținea că „CPE ar putea începe ca un acord juridic soft între state și UE” în domenii în care relațiile juridice formale – cum ar fi cele legate de extindere – nu erau disponibile temporar sau permanent (sau, în cazul relației britanice cu Europa, politic nedorite). Privind în interior, Consiliul German pentru Relații Externe a susținut că CPE ar putea ajuta la depășirea toxicității crescânde în relația bilaterală franco-germană, permițând statelor membre și prietenilor lor non-UE să creeze coaliții politice ad-hoc în afara formatelor obișnuite de la Bruxelles.

Cu toate acestea, alții susțin că principala forță a CPE constă în capacitatea sa de a depăși UE însăși și de a proiecta o viziune mai amplă asupra Europei, în care UE este importantă și poate fi chiar dominantă, dar nu singură. Din această perspectivă, CPE este considerată a reflecta o anumită frustrare din partea lui Macron și a altor lideri europeni. Aceasta se „ciocnește” cu constrângerile procesului UE de luare a deciziilor, bazat pe consens, în general, și în special cu alergia de lungă durată a Comisiei Europene la „geometria variabilă”. Acest lucru ar putea permite apariția unui consens mai limitat între grupuri de state cu mentalități similare, indiferent dacă aceste state se află în UE sau nu. Și acolo unde politica locală face dificilă tratarea directă cu UE (cum ar fi în Marea Britanie post-Brexit sau în Turcia lui Recep Tayyip Erdoğan) sau exclude dialogul cu NATO (cum ar fi în Serbia lui Aleksandar Vučić), CPE poate oferi un format incluziv pentru abordarea problemelor strategice urgente. Într-un anumit sens, contururile geografice ale CPE le reflectă pe cele ale Consiliului Europei, cu CPE ca partener guvernamental al Adunării Parlamentare (APCE).

Această ultimă perspectivă desprinde cel puțin parțial agenda CPE de cea a UE. Eliberată de necesitatea de a debloca obstacolele interne și externe ale Bruxelles-ului, CPE ar putea urmări o agendă mai expansivă. Subiectele potrivite ar putea include:

  • tranziția verde
  • securitatea rutelor de aprovizionare cu energie a Europei
  • fluxul de refugiați

Astfel de probleme se extind inevitabil dincolo de frontierele UE. Ele nu pot fi rezolvate fără o coordonare profundă cu țările care fie nu vor adera niciodată la UE, fie s-ar putea să nu o facă în curând. CPE ar putea, de asemenea, să ofere o modalitate pentru o Europă mai largă de a produce și a proiecta solidaritate acolo unde UE însăși se împiedică, fie în ceea ce privește Ucraina, fie țările „intermediare” din Africa, Asia și America.

În această direcție a gândirii extinse privind politica la nivel continental, guvernul moldovean, în calitate de gazdă al celui de-al doilea summit al CPE, a încercat să atragă atenția colegilor săi. Moldova – în calitate de candidată la aderarea la UE și ca țară aflată efectiv sub atacul Rusiei – se află la confluența multor probleme pe care CPE trebuie să le abordeze. Pe de o parte, Moldova (la fel ca Ucraina) nu își poate permite să aștepte până când va deveni membră a UE pentru a obține sprijinul de care are nevoie pentru securitatea sa militară, economică și socială: autoritățile de la Chișinău au nevoie de ajutor acum. Pe de altă parte, Sandu și guvernul său sunt conștienți în mod acut că deciziile luate în prezent cu privire la reglementare, infrastructură și guvernare pe termen scurt vor juca un rol crucial în viteza și eficiența aderării Moldovei la UE.

Ca rezultat, Chișinău a început să contureze o agendă a CPE care se concentrează exact pe aceste confluențe:

  • Conturarea unei abordări integrate în ceea ce privește infrastructura energetică și interconectivitatea.
  • Stabilirea standardelor și facilitarea investițiilor și transferului de tehnologie pentru a asigura că noua infrastructură energetică nu este doar sigură, ci și ecologică.
  • Asigurarea securității spațiilor digitale ale Moldovei și altor țări, care sunt în prezent sub atac din partea Rusiei, în concordanță cu traiectoria reglementării digitale europene.

Fiecare dintre aceste domenii de politică se potrivește perfect CPE: toate leagă în mod strâns țările din estul Europei de cele din vestul Europei; necesită discuții și coordonare la nivel continental; nu pot fi rezolvate doar de UE; și, în timp ce se suprapun cu procesul de extindere, necesită acțiuni mai urgente decât le poate încorpora extinderea UE. Totuși, abordarea eficientă a acestor provocări va necesita eforturi mult mai concertate decât cele demonstrate până acum de CPE. În special, ele necesită ca CPE să se ocupe de problema nesoluționată a structurii sale instituționale și a resurselor.

Structura: Dincolo de Chișinău

Până în prezent, CPE nu a reușit să promoveze „intimitatea strategică” dorită de Macron. În schimb, a oferit o „întâlnire rapidă geopolitică”, o platformă convenabilă și valoroasă pentru întâlniri destul de libere între șefii de stat și de guvern care, altfel, ar putea avea puține ocazii de a se întâlni. Ca o „comunitate a comunităților”, CPE adună un grup eterogen de membri ai UE, participanți la Zona de Liber Schimb European, țări partenere din Parteneriatul Estic și unele (dar nu toate) state europene membre ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa. Cu toate discuțiile despre o comunitate a democrațiilor, includerea țărilor precum Azerbaidjan și Turcia ridică ștacheta foarte jos.

Sursa: Meduza

La Praga, participanții și observatorii au lăudat formatele de întâlnire ad-hoc și în grupuri mici ale CPE, care au permis summitului să abordeze conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan și disputa dintre Turcia, Grecia și Cipru, precum și să găzduiască întâlniri de coordonare între țările din nordul Europei cu privire la securitatea energetică și aderarea Finlandei și Suediei la NATO. Doar pentru că CPE nu este instituționalizată – și astfel nu are capacitatea de a emite un comunicat formal – acest grup divers a putut să fie de acord asupra unei condamnări a invaziei Rusiei în Ucraina.

Alegerea inițială de a rămâne neinstituționalizată permite geometrii (și geografii) variabile în funcție de subiectul abordat, cu coaliții care evoluează pentru a se ocupa de probleme care nu afectează toți membrii în mod egal. Astfel, în timp ce apartenența la CPE se suprapune în mare parte cu cea a Consiliului Europei, decizia de a rămâne o „întâlnire a guvernelor” în loc de o adunare formală a fost intenționată. Dar pentru a trece de la răspunsul la criză la implicare strategică pe termen lung – în special în probleme precum energie și infrastructură, care necesită planificare, monitorizare și investiții financiare – CPE va avea nevoie de o structură.

Natura acestui aspect depinde în mare măsură de agenda dorită. Dacă CPE este considerată în general încă o unealtă a UE, atunci secretariatul CPE devine fie un birou undeva în birocrația Bruxelles-ului, fie o funcție a președinției rotative a UE. În timp ce acest lucru ar consolida capacitatea CPE de a se angaja în implicare strategică pe termen lung, ar descuraja probabil țările care nu sunt membre ale UE să participe în mod semnificativ la organizație. Într-adevăr, având în vedere că a început ca un proiect al președinției franceze a UE înainte de a fi transferat către cehi, aceasta părea a fi cea mai probabilă cale pentru CPE. Dar decizia luată după Praga, de a o transfera Moldovei – și anunțul că după Moldova și apoi Spania, CPE va ajunge în Marea Britanie – face ca o legătură structurală formală cu UE să devină din ce în ce mai puțin probabilă, chiar dacă personalul lui Michel a fost implicat în mod strâns în îndrumarea procesului. Dacă doar în mod implicit, CPE pare să se îndrepte spre opțiunea sa mai expansivă, mai ambițioasă și mai puțin axată pe UE.

Cu toate acestea, crearea unui secretariat CPE permanent și independent are și dezavantajele sale. Indiferent de mandatul lor, structurile organizaționale formale tind să evite tipul de geometrie variabilă care a făcut ca CPE să fie un succes până în prezent.

Prin urmare, facem următoarele recomandări:

  1. Membrii CPE ar trebui să ia în considerare crearea unei structuri hibride care să combine un secretariat permanent de mici dimensiuni, responsabil în principal cu funcțiile logistice și de comunicare, cu o co-președinție rotativă, responsabilă cu stabilirea agendei. Pentru a asigura continuitatea, a evita influențele politice negative și a preveni dominarea forumului de către UE, această co-președinție ar putea fi deținută în același timp de două state membre, cu gazde care să servească mandate de un an, dar schimbându-se la fiecare șase luni. Republica Cehă și Moldova ar deține co-președinția până la summitul din iunie, când Republica Cehă ar fi înlocuită de Spania; la summitul spaniol, Moldova ar fi înlocuită de Regatul Unit; și așa mai departe. Aceasta ar asigura că țările non-UE își mențin disponibilitatea de a participa și de a consolida CPE.

În plus, pentru a consolida flexibilitatea, sugerăm înființarea de „sub-secretariate” orientate către proiecte, în care coaliții de state membre interesate să se unească pentru a urmări obiective concrete în politica. Luând agenda emergentă pentru Chișinău ca punct de plecare, ne putem imagina un sub-secretariat pentru coordonarea investițiilor și securității transfrontaliere în ceea ce privește infrastructura energetică europeană, un altul pentru tranziția verde a Europei și un al treilea pentru digitalizare și interoperabilitatea sistemelor și reglementărilor. Fără o agendă substanțială și decizii luate în acest format, CPE risca să sufere aceeași soartă ca Uniunea pentru Mediterană. Cu excepția cazului în care șefii de stat și de guvern continuă să manifeste un interes real, după primele câteva întâlniri, va deveni doar un summit al miniștrilor de externe.

Emmanuel Macron (Președintele Franței) și Charles Michel (Președintele Consiliului European) la Reuniunea Comunității Politice Europene, octombrie 2022 / Credit: Uniunea Europeană
  1. Indiferent de structura care va fi adoptată, CPE ar trebui să se supună unui singur regulament strict: să nu se discute despre extindere. În ciuda interesului unor țări candidate de a utiliza CPE pentru a avansa cu aderarea la UE, folosirea CPE ca mijloc de a oferi membrilor non-UE un acces „precoce” la piețele sau instituțiile UE crește tentația atât pentru Comisie, cât și pentru guvernele statelor membre de a vedea CPE ca înlocuitor al aderării. Acest lucru crește riscul ca CPE să evolueze în ceea ce multe țări aspirante la UE s-au temut încă de la început: o sală de așteptare permanentă. Excluderea extinderii de pe agenda CPE ajută astfel la menținerea presiunii asupra UE de a-și respecta angajamentele față de țările candidate, fie că este vorba de Ucraina și Moldova, fie de Balcanii de Vest. Mai mult, separarea CPE de dezbaterea privind extinderea ajută CPE să eludeze întrebările privind guvernarea democratică, care au stârnit îngrijorări reale în cadrul UE cu privire la traiectoria de aderare a unor țări precum Georgia sau Serbia. Cu această întrebare în siguranță „parcată” în Bruxelles, CPE se poate concentra asupra găsirii unui teren comun cu toate statele europene care nu și-au pus complet soarta în mâinile Moscovei – și astfel să împiedice statele „terenului de mijloc” din Europa să cadă sub influența Rusiei.
  2. Susținătorii CPE ar trebui să înțeleagă în ce măsură viitorul său este legat de rezultatul războiului din Ucraina. O victorie incompletă pentru Ucraina – care ar însemna în mod inerent o formă de victorie pentru Kremlin – ar putea fractura CPE și ar contribui la fracturarea Europei în ansamblul ei. O victorie a Rusiei ar destabiliza toate țările europene, dar în special pe cele care, lăsate în afara umbrelelor protectoare ale UE și NATO, sunt cel mai vulnerabile. Instabilitatea de la periferia Europei ar duce la înăsprirea frontierelor, creșterea tensiunilor și încurajarea tuturor să se concentreze pe problemele interne. În schimb, o victorie a Ucrainei ar prevesti un viitor de împăcare, cauză comună și, în cele din urmă, o mai mare democrație. Aceasta ar putea avea un efect pozitiv asupra țărilor CPE ale căror guverne au continuat să se orienteze spre Moscova. CPE poate juca un rol în obținerea acestei victorii, dar fără aceasta, obiectivele CPE nu pot fi realizate. >>

AFP | Maia Sandu: Republica Moldova vrea să adere cât mai curând posibil la UE pentru a se proteja de Rusia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here