După 22 decembrie, românii s-au transformat în gândaci

Au trecut 30 de ani de la Revoluție. Și parcă de la an la an s-a închegat un fel de habitat comemorativ al băii de sânge din 1989, un habitat aflat adesea la jumătatea drumului dintre festivism romanțios și grotesc politic. La fel ca fulgerul, este important unde te prinde marcarea evenimentului. Dacă fulgerul te prinde în plin câmp, joci ruleta rusească cu natura. Dacă te prinde în oraș, printre paratrăsnete, răsufli ușurat.

Așa și cu mediul politic românesc, zburătăcit încă de molii gălăgioase lăsate moștenire de rețele postceaușiste: dacă te găsește comemorarea pe o funcție-cheie, de la care nu te poți deroba de chemarea discursului, riști să intri în picaj biografic.

Ședința solemnă din Parlament a fost deschisă de unul dintre cei mai vechi criptocomuniști, aflat la a nu știu câta reîncarnare șamanică în politica patriei. Teodor Meleșcanu. Privit dintr-o transă Ayahuasca (că tot e la modă subiectul), credibilitatea lui Meleșcanu, năruită în cele mai fastuoase coterii, seamănă cu hoiturile de beton dintr-un combinat devalizat. Și totuși, iată-l călare pe funcția de președinte al Senatului, fotoliu de pe care n-a avut încotro, a trebuit să trăncănească și el luni în ședința solemnă.

Și Mele (grangur de gradul 1, în 1989, la Departamentul de Securitate Internațională și Dezarmare) a zis, sforăind: „În România, spre deosebire de alte state din Europa Centrală şi de Est, chiar dacă prăbuşirea regimului comunist s-a produs de o manieră bruscă şi violentă, construirea unui nou sistem politic deschis, ataşat valorilor occidentale, a fost îmbrăţişată rapid de către toţi românii, cu toţii am fost uniţi de dorinţa de a rupe legătura cu trecutul şi de a vedea sfârşitul comunismului. Am preţuit mai mult decât orice ideea de libertate, de egalitate de şanse şi de prosperitate şi am dorit să construim o societate democratică cu o economie de piaţă liberă”.

În timp ce, undeva, în spirala timpului, un alt Mele rostea imnic și leninist în revista „Flacăra” în 1977: „Doar prin gândirea genială a tovarășului Nicolae Ceaușescu, partidul nostru revoluționar a elaborat un ambițios proiect de dezarmare. Concepția partidului și statului nostru cu privire la obiectivele dezarmării, măsuri prioritare, căile si modalitățile de realizare a lor, au fost definite cu claritate în documentele Congreselor al IX-lea, al X-lea și al XI-lea, în cuvântările tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretar general al PCR, președintele RSR.”

Vechimea conferă un plus de savoare vinului. Fenomenul devine antonim în cazul unui animal politic compromis până-n măduvă, precum Meleșcanu: vechimea carierei lui politice e nămol întărit pe gumari, pe gumarii ăia care străbat programul PNDL, programul ăla care – știți deja refrenul – a scos țara din noroaie. La scara destinului, nici măcar „hai, sictir!” nu-ți mai vine să-i adresezi.

Cu aceeași sete s-a pătat de ridicol și Căăăăăliiiiiiiinnnn Popescu Tăriceanu, fost manechin al Mamei Zina la Casa Venus. Strângând bine marginile tribunei, Tăriceanu a grăit: „Am eşuat în a ţine nomenclatura comunistă departe de conducerea statului şi, mai grav, am eşuat în a ţine fosta securitate departe de pârghiile puterii.”

Istoria vs. Tăriceanu, scor 1-0. Da, tehnic vorbind, trecutul lui Tăriceanu nu s-a înscris în grila nomenclaturii. Practic, însă, după ’90, când și-a aluat avânt pe scena politică, „marele liberal” a depus eforturi consistente în a copia la indigo fosta aristocrație roșie, fiind printre principalii purtători de steag ai capitalismului de cumetrie. Să ne amintim de rolul lui Tări în retehnologizarea Porților de Fier – afacerea VA TECH. Sau afacerea Sterling și gaura de 38 de milioane de dolari lăsată în buget. Sau, în prezent, baronetul ALDE din sectorul energetic, pentru care Tăriceanu a cerșit imunitate ca să ajute la formarea Guvernului Orban: Ioana Andreea Lambru (Hidroelectrica), Gicu Jupânu’ Iorga, Corina Popescu, Bogdan Iliescu (Electrica), Adrian Volintiru și Ramona Ungur (Romgaz), Florin Gheorghe (Conpet).

Din câte se pare, Iliescu a fost cel mai inspirat zilele astea, fiindcă el și-a încasat frișca de înjurături mai devreme, la începutul lui decembrie, după un interviu oferit agenției ruse TASS, dezamorsând cumva tradiționala transpirație rece de decembrie de pe ceafa distrugătorului de speranțe. „Desigur, tot ce am făcut, începând cu 22 decembrie 1989, a fost pentru noua Românie”, a declarat Iliescu, al cărui bolșevism este în sine o cameră de muzeu Antipa.

Să nu fim pricinoși: ce-i drept, tare ne-am mai distrat în „noua Românie” clădită de Iliescu, jucând spânzurătoarea între borseta schimbătorilor de valută, bâtele minerilor și o cleptocrație fanariotă.

În „Metamorfoza” lui Kafka, Gregor Samsa se trezește transformat într-un gândac. Asta este și capodopera care s-a abătut asupra României „începând cu 22 decembrie 1989”: a doua zi, la crăpatul zorilor, toți românii s-au trezit gândaci.

Mulțumim „eroilor” rămași în viață și tolăniți în paturi cu bani, după ce adevărații eroi, sărakii ieșiți pe străzi, au crăpat secerați de TAB-uri.