Echilibristică pe un vârf de ac. Biden trebuie acum să-și domolească tonul mesajelor politice, însă fără a-și ruina campania

Sursa: X

Fostul președinte Donald Trump a trecut de la instigator la violență politică la victimă a acesteia. Tentativa de asasinat a ridicat semne de întrebare despre cât de departe ar trebui să meargă limbajul într-o campanie încinsă, scrie The New York Times într-o analiză.

Luni de zile, mesajul Casei Albe și al Wilmington a fost pe cât de clar, pe atât de simplu: alegerile din acest an reprezintă o alegere existențială între un apărător al democrației și un distrugător al democrației. Este în joc nimic mai mult decât viitorul Americii.

Și apoi gloanțele au început să zboare.

Tentativa de asasinat din weekend a complicat argumentul președintelui Biden conform căruia fostul președinte Donald Trump a trecut de la statutul de instigator al violenței politice la cel de victimă a acesteia. Republicanii, inclusiv noul vicepreședinte al lui Trump, senatorul J.D. Vance din Ohio, au dat imediat vina pe Biden, invocând retorica sa tăioasă.

Nimeni din tabăra lui Biden nu crede că acesta este un argument de bună credință, mai ales din partea aliaților unui fost președinte care a asmuțit mulțimile asupra Capitoliului pe 6 ianuarie 2021, iar acum a promis să grațieze răsculații condamnați. Dar imaginile cu Trump cu fața mânjită de sânge după ce a fost zgâriat de glonțul unui posibil asasin ridică o întrebare: Cât de departe trebuie să meargă limbajul într-o campanie încinsă?

Biden, care a predicat mult timp unitatea și comportamentul civilizat, a recunoscut luni că a fost „o greșeală” să le spună susținătorilor în urmă cu o săptămână că a vrut să îl „pună pe Trump în centrul atenției”, o expresie care a fost cu siguranță metaforică, dar care l-a expus pe președinte criticilor după ce adversarul său s-a aflat în centrul atenției la propriu. În același timp, Biden și echipa sa au precizat că nu vor renunța la eforturile de a demonstra că Trump este un dictator în devenire.

„Cum vorbești despre amenințarea la adresa democrației, care este reală, atunci când un președinte spune lucruri ca cele pe care le spune el?” l-a întrebat Biden pe Lester Holt de la NBC News luni, în timpul primului său interviu de la tentativa de asasinat. „Pur și simplu nu spui nimic pentru că ar putea incita pe cineva? Uite, eu nu sunt implicat în această retorică. Acum, adversarul meu este angajat în această retorică.”

Biden a reacționat după împușcăturile din Butler, Pennsylvania, sâmbătă, sunându-l pe Trump pentru a-și exprima ușurarea că nu a fost rănit mai grav și îndemnându-i pe americani să „scadă temperatura” în acest sezon de campanie. Echipa sa de campanie a suspendat reclamele televizate și tirul obișnuit de e-mailuri de atac.

Dar această pauză s-a încheiat rapid. După ce Trump l-a ales luni pe Vance drept candidat la funcția de vicepreședinte, staff-ul lui Biden a revenit la mesajele sale politice obișnuite.

Într-o declarație, Jen O’Malley Dillon, președinta echipei de campanie, a declarat că Vance „are reputația unuia dintre cei mai de extremă dreapta din Washington” și „se face ecoul minciunilor nefondate ale lui Donald Trump, refuzând să accepte rezultatele alegerilor din 2020”, subliniind că „a încercat în mod repetat să albească violențele politice care au avut loc pe 6 ianuarie”.

Poate părea dur, dar strategii democrați au susținut că se încadrează în limitele retoricii politice și că scăderea temperaturii nu înseamnă înghețarea campaniei. Democrații, au spus ei, trebuie să fie capabili să discute despre mizele alegerilor în termeni care să le facă clare pentru alegători.

„Evenimentele șocante de sâmbătă nu schimbă recordul lui Trump de a folosi o retorică violentă în discursurile sale”, a declarat Margie Omero, o strategă democrată. „Zeci de foști consilieri seniori și secretari ai cabinetului său nici măcar nu cred că este potrivit pentru funcție. Miza rămâne la fel de mare ca oricând și ar trebui să continuăm să o comunicăm.”

Senatorul Chris Coons, democrat de Delaware și un aliat apropiat al președintelui, a remarcat că Biden a intrat în cursa pentru 2020 în parte din cauza indignării față de răspunsul echivoc al lui Trump la un miting al supremației albilor din Charlottesville, care a devenit violent. „Nu sunt de acord că singurul lucru care a accelerat temperatura discursului nostru politic sunt democrații care sugerează că Donald Trump și acțiunile sale și Proiectul 2025 reprezintă o amenințare reală la adresa democrației”, a spus el.

În același timp, Coons a spus că este necesară o analiză după Butler. „Vorbind în nume personal, voi fi mai precaut, măsurat și atent în modul în care îi descriu pe republicani și în modul în care fac campanie, deoarece vreau să contribui la schimbarea de temperatură la care a făcut apel președintele Biden”, a spus el.

„Dacă democrații rămân cu Biden, îi cedează efectiv președinția lui Trump”

Argumentul unora dintre aliații lui Trump nu este că Biden face apel direct la violență – deși aceștia nu au uitat momentul din 2018 când Biden a spus: „Dacă am fi fost în liceu, l-aș fi dus în spatele sălii de sport și l-aș fi bătut măr” din cauza modului în care tratează femeile. Dar ei susțin că Biden și aliații săi au alimentat un climat de ură față de fostul președinte numindu-l „un fascist autoritar care trebuie oprit cu orice preț”, după cum a spus Vance sâmbătă.

În timp ce Biden nu a mers atât de departe ca unii democrați, republicanii se plâng că susținătorii săi liberali se referă în mod regulat la Trump ca la un fascist, un nazist, un Adolf Hitler al zilelor noastre. Desigur, la fel au făcut și unii republicani – inclusiv Vance, care înainte de-a se converti la trumpism a avertizat că Trump ar putea deveni „Hitler al Americii”.

„Compararea lui Trump cu Uniunea Sovietică și cu Hitler nu ne ajută în vreun fel”, a declarat luni senatorul Rand Paul, republican din Kentucky, pentru LEX18 în Lexington. „Și îi instigă pe oameni să creadă: ”Dumnezeule, dacă președintele Trump câștigă, democrația va lua sfârșit”. Când spui lucruri atât de hiperbolice, cred că oamenii nebuni pot fi cumva incitați de ele. Așa că sper că președintele Biden își va modera retorica”.

Trump, desigur, a folosit ani în șir un limbaj provocator și mult mai explicit decât Biden. El a încurajat violența împotriva protestatarilor, reporterilor, hoților din magazine și imigranților. A avertizat că „vor avea loc revolte” dacă i se refuză nominalizarea în 2016 și o „baie de sânge pentru țară” dacă va pierde anul acesta. El a declarat că i-ar plăcea să fie dictator doar pentru o zi și a favorizat „denunțarea” Constituției pentru a reveni el însuși la putere fără alte alegeri.

În urmă cu câteva luni, Trump a postat un videoclip cu o imagine a lui Biden cu mâinile și picioarele legate fedeleș. Trump a distribuit în repetate rânduri videoclipuri în care apare lovindu-l pe președinte cu mingi de golf și a postat o dată o fotografie cu el ținând o bâtă de baseball lângă procurorul districtual din Manhattan, care îl acuza.

Unii republicani care l-au susținut pe Biden au sfătuit echipa de campanie să nu pivoteze de la mesajul său privind democrația, observând că Trump nu își va potoli retorica. „Trump nu se poate abține, lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Și dragostea sa declarată față de dictatori nu dispare”, a declarat Denver Riggleman, republican din Virginia. „Așa că nu cred că tentativa de asasinat afectează strategia lui Biden în ceea ce privește mesajele”.

Biden a părăsit luni Casa Albă pentru Las Vegas și prima oprire a unei campanii de trei zile, în contextul deschiderii Convenției Naționale Republicane. Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a declarat că Biden nu a planificat nicio schimbare în retorica sa în zilele următoare. „Nimic diferit de ceea ce a făcut în ultimii aproape patru ani”, a spus ea, adăugând: „Este în regulă să vorbim despre dosarul și caracterul cuiva”.

Whit Ayres, un strateg republican, a declarat că va depinde de modul în care Biden va încadra argumentul. „Dacă se limitează la lucruri specifice pe care Trump le-a spus, cum ar fi desființarea Constituției, atunci poate continua să argumenteze că Trump este o amenințare la adresa democrației”, a spus Ayres.

Dar acest lucru nu va rezolva problema mai mare pentru Biden creată de împușcături, a adăugat el. „După tentativa de asasinat, imaginea lui Trump ca ”puternic” și cea a lui Biden ca ”slab” capătă un relief mai pronunțat”, a spus Ayres. „Dacă democrații rămân cu Biden, îi cedează efectiv președinția lui Trump”.

Matt Bennett, co-fondator al Third Way, a declarat că este „grotesc” să se dea vina pe retorica democrată pentru împușcături. Dar, deși descrierea lui Trump drept o amenințare la adresa democrației este adecvată, a adăugat el, „s-ar putea să nu fie eficientă”. Democrații de bază cred deja acest lucru, iar alegătorii nehotărâți nu par impresionați de acest argument.

„Ceea ce au nevoie să audă este o viziune a unui viitor mai calm, plin de speranță”, a spus Bennett. „Trump este incapabil să ofere acest lucru, în timp ce Biden este foarte potrivit pentru asta. Așadar, tentativa de asasinat ar putea reseta cursa, dar poate nu așa cum au sugerat comentariile imediate.”

J.D. Vance este acum evidentul moștenitor al mișcării MAGA