Cum a ajuns Elon Musk cel mai bogat om din lume cu o avere care a crescut de la 27 la 185 de miliarde de dolari într-un singur an

Elon Musk a devenit joi cea mai bogată persoană din lume, cu o avere de peste 185 de miliarde de dolari, transmite Mediafax.

Creșterea de joi a prețului acțiunilor Tesla l-a împins pe Musk în fața lui Jeff Bezos, cea mai bogată persoană din 2017, a cărui avere a fost estimată la 184 miliarde de dolari.

Creșterea averii lui Musk în ultimul an marchează cea mai rapidă ascensiune în topul listei celor mai bogați oameni din istorie.

Musk avea, la începutul anului trecut, o avere estimată la 27 de miliarde de dolari. Creșterea acțiunilor Tesla și generosul pachet de venituri au adăugat la averea lui Elon Musk peste 150 de miliarde de dolari.

Valoarea de piață a Tesla Inc. a crescut la 737,6 miliarde de dolari.

Răspunzând la un tweet potrivit căruia este cel mai bogat om din lume, Musk a scris pe Twitter: „Ce ciudat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here