O epidemie de sinucideri devastează comunitățile indigene din Siberia. Comunitatea Uralic Nganasan din nordul Siberiei dispare într-un ritm șocant – în urmă cu doar trei decenii, erau circa 1.300 de indigeni. Acum, mai există aproximativ 700, scrie jurnalista Aliide Naylor într-un material CEPA.
🔹 În așezarea Nganasan din Ust-Avam, regiunea Krasnoiarsk, există mai multe sinucideri decât decese naturale. „Șase oameni mor aici în fiecare an. Unul dintre aceste decese este rezultatul unor cauze naturale. Doi sau trei îngheață sau mor beți. Și doi sau trei se sinucid”, scriu corespondenții „Novaya Gazeta” Elena Kostiucenko și Yuri Kozirev, care au vizitat recent regiunea.
Comunitatea suferă de efectele devastatoare ale încălzirii globale, ale degradării mediului și sărăciei severe. Din 359 de locuitori, doar 54 au un loc de muncă.
„Oamenii clachează, tinerii în general se prăbușesc. Rata sinuciderilor este mai mare în rândul lor. Nu există muncă, nimic. Nu există mâncare, muncă, bani”, spune un tânăr. Sora lui s-a sinucis și a lăsat în urmă un fiu de 11 ani.
Este adesea necesar să ne bazăm pe dovezi anecdotice despre problemele indigene. Informațiile în mass-media sunt rare și obținerea de dovezi statistice concrete despre triburile indigene precum Nganasanul este dificilă. Iar unele decese sunt descrise drept sinucideri atunci când există prea puține informații despre caz (de exemplu, moartea unei fete de 15 ani, într-o „relație” cu un ofițer de poliție în vârstă de 24 de ani a fost stilizată în presa locală, în 2004, ca fiind o poveste tip Romeo și Julieta).
Nganasanii sunt descendenții vânătorilor semi-nomazi de reni, cu rădăcini antice și cu o cultură spirituală șamanică. Chiar și sub Petru cel Mare a existat o încercare de a-i „civiliza” pe rușii din regiunile îndepărtate, scrie istoricul Yuri Slezkine. Petru le-a ordonat misionarilor să găsească siberienii nativi, iar pe „seducătorii lor idoli falși să-i ardă… și să le distrugă templele păgâne”. Astfel de idei au căpătat un avânt mai mare în secolul al XX-lea, iar popoarele indigene au fost forțate în rezervații, sub sovietici în anii 1930. Civilizațiile nomade au fost considerate fundamental incompatibile cu stilurile de viață propovăduite de guvern. Aceste „națiuni mici” din Nord au fost văzute ca fiind cumva reprezentative pentru un trecut nedorit.
Statul sovietic le-a colectivizat proprietatea personală, inclusiv corturi, arme și capcane, și chiar turmele de reni. Acest lucru a dus la dispariția creșterii renilor și a la o scădere accentuată a populației de reni începând cu anii 1950.
Între timp, aplicarea sovietică a alfabetizării ruse a făcut ca limba locală să dispară aproape integral. La fel ca practicile impuse comunităților indigene din alte părți ale lumii, Kremlinul lua copiii din triburi și-i trimitea să studieze în internate.
„Acolo, vorbirea limbii Ngasan era interzisă, iar profesorii îi pedepseau pentru fiecare cuvânt din Ngasan pe care îl foloseau – îi băteau cu bastoane, îi alungau din clasă”, a spus lingvistul Valentin Gusev.
Astăzi, Rusia găzduiește 260.000 de oameni din comunități indigene – care reprezintă doar 0,2% din populația țării. Guvernul recunoaște oficial 40 de grupuri indigene separate din Nord, Siberia și Orientul Îndepărtat.
Impactul catastrofal al schimbărilor climatice în Arctica Rusă limitează posibilitățile de pescuit ale Nganasanilor – sursa lor principală de hrană. Între timp, guvernul continuă să restricționeze vânătoarea, care este o sursă larg răspândită de tensiune între Kremlin și comunitățile indigene din alte părți din Rusia. Cu o interdicție de facto asupra vânătorii, Nganasanii au încetat să mai urmărească traseele turmelor sălbatice. Mâncarea locală disponibilă pentru comercializare este adesea expirată sau mucegăită, iar alcoolismul continuă să afecteze populația.
Dezvoltarea industrială agresivă în regiunea arctică rusă a exacerbat masiv criza din rândul populației Nganasan. Anul trecut, o scurgere de motorină a companiei Norilsk Nickel (Nornickel) a devenit cea mai mare deversare de combustibil produsă de om din istoria arctică, după care guvernul Rusiei a colaborat cu compania (care este cel mai mare producător de nichel al națiunii) pentru a mușamaliza dezastrul. Scurgerea a afectat mediul, care furnizează Nganasanului alimentele de bază. „Prind pești, vânează căprioare. Dar nu sunt pești anul acesta. Și căprioarele au plecat pe alte meleaguri acum trei ani”, au scris Kostiucenko și Kozirev.
Anul trecut, triburile indigene din Nord au semnat o scrisoare deschisă către magnatul Elon Musk și Tesla, cerându-le să nu mai cumpere nichel, cupru și alte materiale de la Nornickel în urma dezastrului. În medie, de la începutul anilor 1930, uzina metalurgică Norilsk a eliberat în aer, anual, 30 de tone de praf metalic și oxizi de metale grele, potrivit cercetătorului Konstantin B. Klokov.
S-a înregistrat o creștere recentă a tensiunilor dintre autoritățile federale și comunitățile indigene. Unele dintre aceste populații s-au mobilizat împotriva unui stat supracentralizat, a atacurilor ecologice susținute de guvern asupra ținuturilor lor sacre și au cerut întoarcerea autonomiei. În Kalmîkia, de exemplu, regiunea majoritar budistă a protestat împotriva unui primar numit de Kremlin. În Buriatia, localnicii s-au adunat, timp de câteva săptămâni, împotriva alegerilor trucate. Și într-un caz care a făcut furori în toată Rusia, un activist sami a depus o plângere la Curtea Supremă, anul trecut, după ce guvernul i-a refuzat dreptul de a vâna fără licență. 🟦
