În aceste zile, ochii Occidentului sunt îndreptați spre Vladimir Putin nu doar strategic sau militar, ci și spre latura psihologică a președintelui rus. Într-un editorial din The Times, fostul șef al diplomației britanice William Hague, de exemplu, abordează gândirea strategică a lui Putin din perspectiva pasiunii sale pentru judo. O piesă din puzzle-ul numit Vladimir Putin o găsim, însă, și într-un articol mai vechi, din 2014, din The Atlantic, semnat de psihoterapeutul Joseph Burgo. Aducându-și în ajutor detalii dintr-o biografie liderului de la Kremlin semnată de Masha Gessen, Burgo își pune următoarea întrebare: este sau nu Putin un narcisist?
<< Dintre numeroșii politicieni din lume care pot fi numiți în mod regulat narcisiști, Vladimir Putin poate primi cu prisosință eticheta, mai ales după Olimpiada de la Soci și invazia rusă din Crimeea. În timpul unui material recent de pe PBC NewsHour, de exemplu, editorialistul New York Times David Brooks a declarat că atitudinile SUA față de Putin s-au „întărit într-un grad uimitor”, iar actuala administrație îl consideră acum un „autocrat narcisist”. Zbigniew Brzezinski, consilierul pentru securitate națională al lui Jimmy Carter, l-a acuzat pe Putin de „megalomanie narcisică”. Financial Times s-a referit la Jocurile Olimpice de la Soci drept „auto-tributul narcisist al lui Putin”.
Fotografiile cu președintele rus făcând scufundări, pilotând un avion sau la volanul unei mașini de curse ori cele în care își arată priceperea în artele marțiale și călărește la bustul gol nu contribuie decât la această viziune și evocă un răspuns previzibil de derizoriu: Putin este un narcisist.
Dar este corect să-l descrii pe Putin ca narcisist în sensul clinic al cuvântului? O înțelegere a rădăcinilor psihologice ale narcisismului ne poate ajuta să obținem o perspectivă mai profundă asupra bărbatului și a modului în care ar trebui să răspundem la agresiunea lui, mai degrabă decât să folosim eticheta pentru a-l ironiza?
Poate.
Narcisismul este o tulburare psihologică severă care prinde întotdeauna rădăcini în copilărie, acolo unde viața de familie este marcată de traume și haos emoțional. Când experiențele sale timpurii se îndepărtează drastic de ceea ce este normal sau așteptat, un copil crește cu o senzație dureroasă de defect intern. Ajunge să simtă că există ceva stricat și rușinos în el însuși, o „urățenie” care trebuie ascunsă. El poate crește simțind că este un „învins”. Și astfel își dezvoltă o identitate defensivă pentru a-și ascunde rușinea inconștientă și pentru a „demonstra” că în schimb este un câștigător. Liderul rus provine dintr-un mediu similar cu ceea ce s-ar putea găsi în istoria unui narcisist.
Vladimir Putin s-a născut la Leningrad (azi Sankt Petersburg) în 1952, la opt ani după un asediu care a devastat orașul, soldându-se cu moartea a peste un milion de oameni. Orașul a purtat cicatrici fizice și emoționale decenii după aceea. Părinții lui Putin supraviețuiseră asediului, dar tatăl său rămăsese cu un handicap grav și desfigurat de rănile suferite într-o bătălie nu departe de Leningrad; mama lui aproape murise de foame. Putinii pierduseră anterior un fiu, care a murit în timpul copilăriei cu câțiva ani înainte de începerea războiului, iar singurul lor fiu supraviețuitor a murit într-un orfelinat la scurt timp după încheierea acestuia. Vladimir s-a născut în această atmosferă de foame, dizabilități și durere profundă.
Din cauza vârstei înaintate a părinților săi (amândoi aveau 41 de ani în anul nașterii sale) și a faptului că nimeni nu pare să-și amintească de el înainte de-a începe să meargă la școală, a existat un zvon persistent, dar nedovedit, că Putin a fost de fapt adoptat la vârsta de 9 sau 10 ani – ceea ce ar fi putut fi o cauză a unor traume suplimentare în copilărie. Dar copilăria lui Putin a fost aproape sigur marcată de traume în orice caz. În recenta biografie a lui Putin, Masha Gessen pictează o imagine sumbră a complexului Leningrad în care a locuit familia, tipică orașului în perioada postbelică. Scări prăbușite și curți înecate în gunoaie. Camere înghesuite, murdare și aglomerate. Familiile stăteau claie peste grămadă, împărțind și luptăndu-se pentru o bucătărie comună pe hol. După asediu, Leningradul a fost „un loc ticălos, flămând și sărac, care a produs copii răi, înfometați și feroce”.
Un alt detaliu important din biografia lui Gessen care surprinde haosul emoțional din mediul copilăriei lui Putin: a petrecut mult timp cu un cuplu de evrei în vârstă care locuia peste hol și le-a spus biografilor săi oficiali că „nu a făcut diferența între părinții săi și evreii cei bătrâni”. Tatăl său lucra la o fabrică de vagoane, iar mama și-a luat o serie de slujbe „epuizante”: paznic de noapte, femeie de serviciu, încărcătoare de camioane. Deși își îndrăgeau copilul, părinții încercau cu disperare să supraviețuiască, îngrijirea copiilor era practic inexistentă, iar Putin își petrecea o parte din ce în ce mai mare din timpul său în curtea comunală de dedesubt, un spațiu dominat de bătăuși bețivi, înjurături și bătăi. În mitologia personală pe care și-a creat-o, Putin se mândrește în mod deosebit că a devenit unul dintre acei bandiți. Potrivit cărții lui Oleg Blotsky, „Vladimir Putin: Drumul către putere”, prietenii din copilărie susțin acest punct de vedere.
Explorând trecutul personalităților proeminente care par să prezinte trăsături ale tulburării de personalitate narcisică, am descoperit că mulți dintre aceștia erau bătăuși din copilărie și e posibil, de asemenea, să fi fost hărțuiți de alții. Bătăușul este un tip special de narcisist care își descarcă sau își proiectează sentimentul de defect asupra victimelor pe care le persecută. Eu nu sunt un ratat, tu ești. Nu mă simt vulnerabil și înfricoșat, tu te simți. Deși mai tânăr și mai mic decât mulți dintre ei, Putin a luptat împotriva bătăușilor din curte și a devenit el însuși un fel de bătăuș. Cu un temperament exploziv și o piele subțire, Putin se simțea constant jignit, atacând instantaneu cu violență. Potrivit lui Gessen, un prieten din copilărie își amintește că, dacă cineva îndrăznea să-l insulte pe Putin, el „sărea imediat pe tip, îl zgâria, îl mușca, îi smulgea părul – era pregătit să facă orice pentru a nu permite nimănui să-l umilească în vreun fel.”
Narcisistul agresor fuge de el însuși. Întreaga sa personalitate exprimă o luptă continuă și necruțătoare pentru a alunga rușinea inconștientă și un sentiment de defect intern, care explică incapacitatea lui de a accepta criticile sau de a tolera cele mai mici ironii. Pentru a nega sentimentul inconștient de-a fi mic, defect și vulnerabil, el proiectează o imagine de sine care îi transmite superioritatea. Își stabilește propria putere și prestigiu umilindu-i pe alții și umplându-i de rușinea pe care o dezavuează. Pentru un bătăuș, interacțiunea socială înseamnă să se dovedească un câștigător, făcându-i pe alții să simtă că ei sunt învinșii.
Deși istoria lui sugerează, cu siguranță, posibilitatea ca narcisismul să prindă rădăcini, este imposibil să i se pună un diagnostic de la distanță. Dar, în timp ce un bătăuș poate inspira frică, ideea unui bătăuș narcisist cu o armată mare și un arsenal de arme nucleare este terifiantă. Asta avem în fața ochilor? Unele dintre comportamentele lui Putin ar putea susține teoria narcisismului, dar există întotdeauna explicații concurente:
-
Aparenta dorință a lui Putin de a reuni fostele republici sovietice ar putea sugera că adăpostește fanteziile unei puteri nelimitate. Dar este, de asemenea, cel puțin parțial, un răspuns politic la dispersarea etnicilor ruși din Europa de Est după prăbușirea Uniunii Sovietice.
-
Arată dificultăți în a tolera criticile, ceea ce ar putea fi cauzat de faptul că mândria lui este ușor de rănit. Dar este, în mod clar, și-o metodă de menținere a controlului asupra guvernului său, care are precedente puternice în istoria sovietică și rusă.
-
Invazia din Ucraina ar putea fi văzută ca mișcarea unui bărbat care simte că are dreptul să aibă ceea ce-și dorește. Dar ar putea fi o strategie politică rece, menită să asigure dominația regională și capacitatea Rusiei de-a provoca Occidentul.
-
Toate acele fotografii cu omul de acțiune ar putea fi un simptom al unei imagini de sine grandioase. Dar poate că și-a dat cămașa jos pentru că era cald în ziua aceea.
Între timp, o mare parte din comportamentul aparent narcisist al lui Putin dă expresie atitudinilor împărtășite de mulți dintre concetățenii săi. Un mare procent de ruși privesc înapoi cu nostalgie la epoca sovietică; se simt umiliți de pierderea puterii și a prestigiului care a survenit odată cu dizolvarea URSS și își admiră președintele pentru că a pus piciorul în prag în fața Occidentului. Potrivit sondajelor oficiale, marea majoritate a rușilor aprobă gestionarea de către Putin a crizei din Ucraina, precum și anexarea Crimeei. Gradul său actual de aprobare este de 80 la sută. Ca voce a poporului său, Vladimir Putin se oferă să le răzbune rănile și să le restabilească sentimentele de mândrie.
Totuși, aplicarea unei înțelegeri mai profunde a narcisismului în înțelegerea noastră despre Putin ar putea fi utilă. La urma urmei, diplomația are loc întotdeauna într-un context de incertitudine, și presupunerea că Putin este un narcisist poate ajuta instituția de politică externă a Statelor Unite să atenueze riscul în felul în care îl abordează pe acesta.
De exemplu, în măsura în care este plauzibil că avem de-a face cu un narcisist, ar putea avea sens să evităm inducerea rușinii, pentru a evita provocarea unui răspuns defensiv ca răzbunare. În acest caz, remarcile președintelui Obama în timpul conferinței de presă din 25 martie de la Haga s-ar putea să nu fi fost cea mai bună abordare. Oricare ar fi impresia de putere și încredere pe care intenționa să o transmită, referirea lui Obama la Rusia ca „putere regională care îi amenință pe unii dintre vecinii săi imediați — nu din forță, ci din slăbiciune” este genul de remarcă pe care un narcisist ar interpretat-o ca umilitoare. Președintele Obama poate că dorește să proiecteze un fel de încredere în sine indiferentă în fața agresiunii lui Putin, dar s-ar putea interpreta că Obama îi spune lui Putin că este un învins. Riscul, în acest caz, este ca Putin să poată face atunci pași drastici, susținut de o țară care tânjește și ea după glorie și o evadare din rușine, pentru a-i dovedi lui Obama că se înșală.
Putin poate fi sau nu un narcisist clinic, dar înțelept ar fi să-l tratezi ca și când ar fi.>>
