Culcată pe burtă într-o pădure noroioasă din Olanda, Sabrina van den Goorbergh trage cu gloanțe oarbe dintr-o pușcă de asalt Colt c7. Studenta în anul al treilea la medicină participă la Dienjaar (anul de serviciu militar), un nou program care permite tinerilor olandezi să se înroleze pentru un an de probă în forțele armate, în loc să se înroleze pentru un termen obișnuit de patru ani. Programul este un succes, atrăgând trei candidați pe fiecare loc, iar guvernul intenționează să îl extindă de la 625 la 1.000 de stagiari anul viitor, scrie The Economist.
<< Cu toate astea, acest program nu va rezolva problemele de recrutare ale țării. Forțele armate olandeze numără 49.000 de oameni, mai puțin de o cincime din numărul lor din timpul Războiului Rece, iar unul din zece posturi este vacant. Anul trecut, înrolarea regulată a adus doar 3.600 din cei 5.000 de soldați noi așteptați. Aceasta într-un moment în care, în fața celui mai mare război de pe continent din 1945 încoace, multe țări europene doresc de fapt să-și extindă forțele armate, nu doar să le mențină. Până în 2030, Germania speră să își mărească efectivele de la 182.000 la 203.000 de soldați, iar Franța de la 240.000 la 275.000. Polonia intenționează să treacă de la 197.000 la 220.000 până la sfârșitul acestui an și, în cele din urmă, la 300.000.
Problema este că tinerii de astăzi, orientați spre carieră și individualiști, sunt reticenți în a se înrola. Și nu doar Europa se luptă cu recrutarea. În zonele de conflict din lume și în jurul acestora, a devenit vital modul în care pot fi convinși tot mai mulți oameni să îmbrace uniforma militară. Unele țări se gândesc din nou la o soluție veche: serviciul militar obligatoriu pentru tineri (sau bărbați tineri), adesea pentru cei care termină școala. Terminologia variază. Conscripția înseamnă, de obicei, obligarea civililor să se înroleze în forțele armate, în timp ce serviciul militar se referă adesea la un subansamblu al acesteia – obligarea tinerilor să facă un stagiu în forțele armate.
La începutul secolului al XX-lea, aproximativ 80 % dintre țări aveau o formă de recrutare; la mijlocul anilor 2010, acest procent era puțin sub 40 %. Practica a atins apogeul în timpul războaielor mondiale, iar multe țări au continuat să se bazeze pe ea pe durata Războiului Rece. Ulterior, Occidentul s-a orientat către campanii de contrainsurgență de înaltă tehnologie, cum ar fi cele din Afganistan și Irak. Armatele de recruți în masă au fost înlocuite în cea mai mare parte de forțe mai mici, profesioniste și voluntare. Din 1995, 13 membri ai OCDE, un club format în majoritate din țări bogate, au renunțat la recrutare. Toți cei 32 de membri ai NATO, cu excepția a opt, au eliminat-o. Dar țări autoritare precum Iranul, Coreea de Nord și Rusia și-au dublat armatele.
Ucraina, Israel, Taiwan
Cea mai urgentă discuție despre serviciul militar obligatoriu și despre recrutare se poartă în țările care se confruntă cu o amenințare serioasă de război sau care se află deja într-unul. Să luăm exemplul Ucrainei. La mai mult de doi ani de la invazia Rusiei, mii de bărbați din această țară fug peste granițele țării sau se ascund pentru a evita să li se înmâneze actele de înrolare. La 2 aprilie, din cauza lipsei de trupe, guvernul ucrainean a fost nevoit să reducă vârsta minimă de recrutare de la 27 la 25 de ani. Rusia a aruncat sute de mii de oameni mobilizați cu forța în mașina de tocat a războiului său.
În Israel, îndatoririle militare sunt un pilon central al cetățeniei. După atacurile din 7 octombrie, aproximativ 300.000 de israelieni au părăsit viața civilă și s-au grăbit să se alăture unităților lor. Israelul dorește să prelungească serviciul militar al recruților de sex masculin la trei ani (în prezent, femeile tinere servesc 24 de luni, iar bărbații tineri 32) și să prelungească vârsta de chemare a rezerviștilor la 45 de ani. În același timp, scutirea evreilor ultraortodocși de la serviciu face obiectul unei lupte politice acerbe.
Între timp, în Asia, Taiwanul încearcă să se pregătească pentru un posibil război cu China, în condițiile în care tensiunile sino-americane persistă. Taiwanul a prelungit serviciul militar în 2022, de la patru luni la un an. Dar insula are încă doar 169.000 de soldați activi (China are aproximativ 2 milioane). Coreea de Sud, unde serviciul militar are o reputație brutală, încearcă să îl facă mai atractiv. Serviciul a fost scurtat la 18 luni, salariile cresc, iar sergenții de instrucție sadici au fost reduși. De asemenea, guvernul dorește să angajeze mai multe femei (recrutarea exclusivă a bărbaților a alimentat resentimentele masculine și politicile antifeministe).
În multe locuri, recrutorii pentru forțele armate se confruntă cu schimbări de valori: tinerii au devenit reticenți la a lupta chiar și în războaie de apărare. De zeci de ani, World Values Survey (WVS), un proiect de cercetare academică, adresează oamenilor din întreaga lume aceeași întrebare: „Ați fi dispus să luptați pentru țara dumneavoastră?”. În cea mai recentă rundă a sondajului, între 2017 și 2022, doar 36% dintre olandezii cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani au răspuns afirmativ.
Recrutorii încearcă să contracareze cu retorica patriotismului, a împlinirii de sine și a valorilor comune; sloganul emfatic al forțelor armate germane, Bundeswehr, este „Wir. Dienen. Deutschland” („Noi. Servim. Germania”) De asemenea, aceștia desfășoară campanii cu influenceri pe TikTok și Instagram. Dar nu pare să fie suficient pentru a-și atinge țintele.
Explicația?
Acest lucru era parțial de așteptat. Pe măsură ce țările devin mai bogate, cetățenii lor tind să devină mai puțin dornici să se sacrifice pentru națiune. Herfried Münkler, un politolog german, a numit democrațiile occidentale societăți „post-eroice”, în care „cea mai mare valoare este conservarea vieții umane” și a bunăstării personale. Istoria joacă, cu siguranță, un rol. Dorința de a lupta este scăzută în țările care au pierdut cel de-al Doilea Război Mondial (Germania, Italia și Japonia). În Spania și Portugalia, decenii de dictatură militară au lăsat mulți cetățeni suspicioși față de forțele armate.
Dar lucrurile se pot schimba atunci când conflictele se apropie. Potrivit unei lucrări care urmează să fie publicată de Wolfgang Wagner și Alexander Sorg de la Universitatea VU din Amsterdam și Michal Onderco de la Universitatea Erasmus din Rotterdam, apropierea de război îi face pe cetățeni mai dispuși să lupte. În Europa, acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care țările apropiate de Rusia sunt mai puțin evazive.
Alinierea politică este un predictor slab al dorinței de a purta arme. „Dreapta radicală nu este atât de dornică să lupte”, spune Wagner, cel puțin în Germania și Olanda. Anul trecut, el și colegii săi au comandat un studiu în aceste țări, care a constatat că puțini oameni care intenționau să voteze pentru partide de extremă-stânga sau de extremă-dreapta erau dispuși să lupte pentru țara lor. Cei care au susținut partidele centriste, cum ar fi social-democrații și creștin-democrații din Germania, au fost mai dispuși să facă acest lucru.
Pe lângă schimbarea valorilor, recrutorii militari se confruntă cu un obstacol economic: în prezent, tinerii au o mulțime de angajatori care licitează pentru serviciile lor. În cele mai multe țări bogate, Generația Z are de unde alege. Șomajul în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani din Uniunea Europeană a fost de 14,5% anul trecut, în scădere de la 22,4% în 2015. În Germania a fost de doar 5,8%. Pe piețe ale forței de muncă atât de restrânse, armatele au dificultăți în a concura cu sectorul privat. În plus, să stai la un birou este mai plăcut decât să te târăști prin noroi.
Cu toate acestea, în unele țări bogate, dorința tinerilor de a lupta rămâne ridicată. În Franța, procentul este de 58% în WVS. Cifra este și mai mare în Singapore, Taiwan și Coreea de Sud. În Danemarca, Finlanda, Norvegia și Suedia, patru dintre cele mai bogate și mai pașnice țări din lume, două treimi sau mai mult dintre cetățeni spun că sunt dispuși. Forțele lor armate în expansiune nu au, de asemenea, probleme în a găsi soldați: toate cele patru au serviciul militar obligatoriu pentru tineri.
Suedia a eliminat de fapt această practică în 2011, dar a readus-o în 2018, după ce nu a reușit să atingă obiectivele de recrutare. Este un studiu de caz intrigant pentru alții. După ce tocmai a aderat la NATO, își mărește numărul de soldați de la 69.700 la 96.300, ceea ce necesită aproximativ 10.000 de recruți pe an. Toți tinerii de 19 ani din țară (bărbați și femei) trebuie să completeze chestionare de serviciu militar; puțin sub o treime se califică, iar o zecime dintre ei sunt în cele din urmă încorporați.
În loc să-i înrăiască pe tineri privind forțele armate, în Suedia serviciul obligatoriu pare să-i facă mai entuziaști. În sondajele efectuate la finalul perioadei de stagiu, „aproximativ 80% dintre recruți ar recomanda altor tineri să facă serviciul militar”, afirmă Pal Jonson, ministrul Apărării. Aproximativ 30% dintre ei se înrolează din nou ca soldați sau rezerviști. Deoarece numărul de tineri care se califică este mai mare decât cel necesar, doar cei mai buni candidați reușesc să se înroleze, iar serviciul militar este foarte bine văzut în CV.
Acest tip de recrutare contribuie la menținerea armatelor nordice ca un creuzet pentru diferite clase sociale și descurajează polarizarea politică. (Voluntarii din forțele armate tind să se orienteze spre dreapta; în Germania au fost descoperite celule neonaziste în Bundeswehr). Și în Orientul Mijlociu, multe state consideră serviciul militar pentru tineri ca fiind un adeziv social. Emiratele Arabe Unite l-au introdus în 2014, în parte pentru a forja un sentiment de identitate comună în rândul tinerilor săi. Marocul, Iordania și Kuweit au urmat exemplul.
Nu ai timp de pierdut
Deficitele înregistrate în multe state democratice sugerează că strategiile de recrutare mai bune nu sporesc neapărat numărul de trupe. Puțini studenți la medicină au impulsul lui Van den Goorbergh de a se antrena în paralel în infanterie. În societățile liberale, segmente mari ale populației au ajuns să considere că a servi în armată este treaba altcuiva. Reintroducerea serviciului militar obligatoriu pentru tineri ar putea fi imposibil de realizat din punct de vedere politic și practic din același motiv pentru care recrutările sunt insuficiente: cetățenii se simt înstrăinați de forțele armate.
Cu toate acestea, modelul nordic pare să contribuie la eliminarea acestui decalaj, asigurând că serviciul militar rămâne o parte naturală a vieții sociale și determinând mai mulți absolvenți de școală să ia în considerare o carieră în domeniu. Alți tineri se pot înrola doar în situații de criză. „Frica este cea care te determină să acționezi”, spune Andrei, un fost producător de televiziune care luptă acum în estul Ucrainei. El s-a înrolat a doua zi după invadarea Rusiei. Majoritatea ucrainenilor nu credeau nici ei că vor fi nevoiți să lupte vreodată pentru țara lor. >>
