Estonia, ajutor militar suplimentar pentru Ucraina

Guvernul Estoniei a aprobat, joi, un alt pachet de ajutor militar pentru Ucraina, inclusiv mortiere şi arme antitanc, transmite Ukrinform, potrivit News.ro.

În plus, Estonia va sprijini instruirea soldaţilor ucraineni în Marea Britanie şi va trimite un spital de campanie în Ucraina, în cooperare cu Germania, a anunţat, joi, Ministerul Apărării din Estonia.

„Luptele din Ucraina continuă să fie intense. Deşi din ce în ce mai mult armament occidental ajunge pe linia frontului, responsabilitatea noastră morală este de a continua să sprijinim Ucraina. Ei luptă pentru valorile noastre comune şi, dacă există ceva ce putem trimite ucrainenilor, trebuie să facem acest lucru”, a declarat ministrul Apărării din Estonia, Hanno Pevkur.

Potrivit acestuia, „forţele ucrainene au cerut sprijin suplimentar din partea aliaţilor pentru instruirea personalului lor”.

 „Forţele de apărare estoniene sunt deosebit de pricepute în pregătirea rezerviştilor pentru lupta într-un război convenţional intens împotriva unui adversar mai mare – adică tocmai pentru tipul de război în care se află Ucraina în acest moment”, a mai declarat Pevkur.

Ministrul a subliniat că Occidentul ar trebui să fie pregătit pentru războiul informaţional al Rusiei cu privire la oboseala ucraineană şi la ineficienţa acordării de ajutor Ucrainei.

 „La fel cum ajutorul care a fost deja oferit arată clar că nu suntem obosiţi, aliaţii noştri au confirmat cu toţii că sunt pregătiţi să îi ajute pe ucraineni în războiul lor pentru libertate atât timp cât va fi nevoie”, a adăugat Pevkur.

 În total, Estonia a oferit Ucrainei un ajutor militar în valoare de 250 de milioane de euro, inclusiv rachete antitanc Javelin, obuziere, mine antitanc, lansatoare de grenade antitanc, mortiere, diverse arme uşoare, muniţii, vehicule, dispozitive de comunicaţii, echipamente şi materiale medicale, echipamente de protecţie personală, precum şi raţii alimentare militare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here