Într-o Americă în care bogăția a devenit din ce în ce mai mult sursa principală a poziției în societate, miliardarii sunt priviți ca genii antreprenoriale care manifestă niveluri unice de creativitate, curaj, previziune și expertiză pe o gamă largă de subiecte. Cu toate acestea, ar trebui să fie evident că bogăția este o măsură slabă pentru înțelepciune, scrie Daron Acemoglu, laureat al Premiului Nobel pentru Economie din 2024, într-o analiză publicată de Project Syndicate.
Miliardarii din tehnologie precum Bill Gates, Mark Zuckerberg și Elon Musk nu sunt doar printre cei mai bogați oameni din istoria omenirii. Ei sunt, de asemenea, excepțional de puternici – din punct de vedere social, cultural și politic. Deși este parțial o reflectare a statutului social pe care societatea actuală îl acordă bogăției în general, povestea nu se termină aici.
Ceea ce contează chiar mai mult decât simpla bogăție este faptul că acești miliardari sunt priviți ca genii antreprenoriale care manifestă niveluri unice de creativitate, îndrăzneală, previziune și expertiză pe o gamă largă de subiecte. La asta se adaugă faptul că mulți dintre ei controlează mijloace majore de comunicare – și anume, platformele-cheie de social media – ceva aproape fără egal în istoria recentă.
Imaginea omului de afaceri bogat și curajos care transformă lumea poate fi urmărită cel puțin până la ”baronii tâlhari” ai Epocii de Aur. Dar una dintre principalele surse ale atractivității sale populare contemporane este romanul ”Atlas Shrugged” al lui Ayn Rand, al cărui protagonist, John Galt, se străduiește să recreeze capitalismul prin forța pură a idealismului și a voinței sale.
În timp ce romanul lui Rand are de mult timp statut de autoritate în mintea antreprenorilor din Silicon Valley și a politicienilor de orientare libertariană, influența modelului său central nu se limitează doar la acele cercuri. De la Bruce Wayne (Batman) și Tony Stark (Iron Man) până la Darius Tanz în serialul TV Salvation, inventatorii bogați și pricepuți din punct de vedere tehnologic care salvează lumea de un dezastru iminent sunt o bază a culturii populare americane.
PUTEREA BANULUI
Unii indivizi vor avea întotdeauna mai multă putere decât alții, dar când se consideră că aceasta este prea multă? Pe vremuri, puterea era legată de forța fizică sau de abilitățile militare, în timp ce acum avantajele ei provin de obicei din ceea ce Simon Johnson și autorul prezentului articol numesc „putere de convingere”, care, așa cum explică în cartea lor ”Putere și progres”, are rădăcini în statutul social sau prestigiu. Cu cât este mai important statutul social al cuiva, cu atât îi poate convinge mai ușor pe alții.
Sursele statutului variază foarte mult de la o societate la alta, la fel ca și măsura în care acesta este distribuit inegal. În Statele Unite, statutul social a devenit strâns legat de bani și bogăție în timpul Revoluției Industriale, iar ca urmare inegalitatea veniturilor și a bogăției au crescut vertiginos. Deși au existat perioade în care intervenția guvernamentală a încercat să inverseze această tendință, societatea americană a fost întotdeauna structurată în jurul unei ierarhii abrupte de statut social.
Această structură este problematică din mai multe motive. Pentru început, competiția constantă pentru statut – și puterea de convingere pe care o conferă – este în mare măsură o chestiune cu rezultat nul, deoarece statutul este un „bun pozițional”. O poziție mai înaltă pentru tine înseamnă una mai scăzută pentru vecinul tău, iar o ierarhie de statut mai abruptă implică faptul că unii oameni sunt fericiți, în timp ce mulți alții sunt nefericiți și nemulțumiți.
Mai mult, investițiile în activități cu rezultat nul tind să fie ineficiente și excesive în comparație cu investițiile în activități cu câștiguri diferite. Cum este mai bine să cheltuiești un milion de dolari: pe ceasuri Rolex de aur sau pentru a învăța noi abilități?
Ambele pot avea o valoare intrinsecă – frumusețea ceasului versus mândria de a dobândi cunoștințe noi – dar prima investiție doar arată că ești mai bogat și mai capabil de o cheltuială vizibilă în comparație cu alții. A doua, dimpotrivă, îți mărește capitalul uman și poate, de asemenea, să contribuie la societate. Prima este în mare parte egală cu zero, în timp ce a doua este în mare parte un câștig. Mai rău, prima poate scăpa cu ușurință de sub control, deoarece toată lumea este tentată să cheltuiască și mai mult pe ceva vizibil pentru a rămâne cu un pas înaintea celorlalți.
Comentatorii se întreabă adesea de ce cineva care are sute de milioane de dolari ar mai avea nevoie vreodată de alte sute de milioane. Există puține lucruri pe care nu ți le poți permite dacă ai deja 500 de milioane de dolari, așa că de ce trebuie să tânjești după 1 miliard de dolari? Pentru că „miliardar” este un rang de statut social înalt. Ceea ce contează nu este puterea de a cheltui, ci prestigiul și puterea pe care le conferă în raport cu semenii. În ecuația „statutul ține de bogăție”, o cursă nebună a celor ultrabogați de a aduna din ce în ce mai multă avere devine inevitabilă.
DICTATURA DILETANTISMULUI
Există atât baze evolutive, cât și baze sociale pentru a lega puterea de convngere de statut și prestigiu. La urma urmei, este înțelept să înveți de la oameni care au experiență și este rezonabil să legăm expertiza de succes.
Mai mult, această formă de învățare este bună pentru comunități, deoarece facilitează coordonarea și convergența către cele mai bune practici. Dar când statutul este legat de bogăție, iar inegalitatea de avere crește foarte mult, fundamentul care stă la baza expertizei începe să se prăbușească.
Merită luat în considerare următorul experiment de gândire. Cine are mai multă expertiză în tâmplărie – un meșter dulgher sau un miliardar de fonduri speculative? Pare firesc să îl alegem pe primul; dar cu cât bogăția conferă un statut mai important, cu atât este mai mare ponderea acordată opiniilor miliardarilor fondurilor speculative, chiar și în privința tâmplăriei. Sau un exemplu contemporan mai relevant: ce opinii asupra libertății de exprimare au mai multă greutate astăzi, cele ale unui miliardar în domeniul tehnologiei sau cele ale unui filosof care s-a confruntat mult timp cu această problemă și ale cărui dovezi și argumente au fost examinate de către alți experți calificați? Milioane de oameni de pe X (Twitter) l-au ales implicit pe primul.
Cu cât suntem mai convinși de faptul că „bogăția înseamnă statut”, cu atât mai mult putem ajunge să acceptăm supremația miliardarilor din tehnologie. Cu toate acestea, este greu de crezut că bogăția ar putea fi o măsură perfectă a meritului personal sau a înțelepciunii, cu atât mai puțin un proxy util pentru autoritatea în tâmplărie sau libertatea de exprimare. În plus, bogăția este întotdeauna oarecum arbitrară. Ne putem certa la nesfârșit dacă LeBron James este mai bun decât a fost Wilt Chamberlain la vârful carierei sale din baschet, dar în ceea ce privește bogăția, nu se pot compara. În timp ce Chamberlain avea o valoare netă estimată la 10 milioane de dolari la momentul morții sale în 1999, valoarea netă a lui James este estimată la 1,2 miliarde de dolari.
Aceste rezultate diferite nu se referă la talentul sau etica de lucru a fiecărui jucător. Mai degrabă, Chamberlain s-a întâmplat să trăiască într-o perioadă în care vedetele sportului nu erau recompensate la fel de mult ca astăzi. Este vorba parțial despre tehnologie (toată lumea îl poate urmări pe James astăzi datorită televizorului și media digitale), parțial despre norme (a plăti sute de milioane superstarurilor nu mai e ceva neobișnuit) și parțial despre taxe (dacă SUA ar avea încă un venit marginal de top), cota de impozitare peste 90%, James ar avea mai puțini bani, iar țara ar avea mai puține inegalități în privința averii.
În mod similar, dacă sectorul tehnologic nu ar fi devenit atât de central pentru economie și dacă nu ar fi fost condus de o dinamică atât de puternică de a câștiga tot (care este parțial o chestiune de alegere cu privire la modul în care organizăm anumite piețe), magnații tehnologiei de astăzi nu ar fi devenit atât de bogați. Faptul că Gates și Musk au fost impozitați mai puțin nu îi face mai înțelepți, dar cu siguranță i-a făcut mai bogați și, prin urmare, mai influenți, arătând că „bogăția este statut”.
PUTEREA CORUPE
Astfel de personaje beneficiază și de o dinamică și mai periculoasă, menționată în cartea ”Putere și progres”, după exemplul lui Ferdinand de Lesseps. Lesseps s-a bucurat de o apreciere extraordinară în Franța de la sfârșitul secolului al XIX-lea, unde a fost cunoscut sub numele de „Le Grand Français”, datorită succesului său în finalizarea construcției Canalului Suez în fața opoziției britanice de lungă durată față de proiect.
Lesseps a avut viziune și a demonstrat o mare pricepere în a-i convinge pe politicienii din Egipt și Franța că comerțul internațional maritim va deveni foarte important. Dar a fost și extraordinar de norocos: tehnologiile de care avea nevoie pentru a construi canalul fără ecluze (ceea ce inițial a fost imposibil din cauza volumului de săpături necesare) au fost dezvoltate tocmai la timp pentru a salva proiectul.
Odată cu victoria sa din proiectul Suez, Lesseps a câștigat un mare prestigiu. Dar ceea ce a făcut cu noul său statut este instructiv. A devenit nesăbuit, nesimțit și infatuat, împingând proiectul Canalului Panama într-o direcție imposibil de realizat, care a dus în cele din urmă la moartea a peste 20.000 de oameni și la ruinarea financiară a multora (inclusiv a propriei sale familii). La fel ca toate formele de putere, puterea de persuasiune poate face pe cineva obositor, nereținut, perturbator și detestabil din punct de vedere social.
Povestea lui Lesseps rămâne relevantă, deoarece are în mod clar ecouri în comportamentul multor miliardari de astăzi. În timp ce unii dintre cei mai bogați indivizi din America nu își folosesc statutul derivat din bogăție pentru a influența dezbaterile publice critice (gândiți-vă la Warren Buffett), mulți o fac. Gates, Musk, George Soros și alții nu ezită să cântărească chestiunile care sunt importante pentru ei și, deși este ușor să salutăm astfel de contribuții din partea celor cu care suntem de acord, ar trebui să rezistăm la această tentație. Este foarte logic ca societatea să profite de cunoștințele și înțelepciunea celor cu experiență pe o anumită temă, dar este contraproductiv să amplifice statutul celor care au deja o poziție socială înaltă (și lucrează foarte mult pentru a o crește).
O ALTĂ CALE
Desigur, nu este în întregime vina miliardarilor că politica SUA alimentează o inegalitate masivă (deși cu siguranță ei fac lobby pentru politici care au acest efect). Ei ar trebui, totuși, să-și asume responsabilitatea dacă folosesc greșit statutul imens pe care le-o oferă bogăția în condiții de creștere a inegalității. Acest lucru este valabil mai ales atunci când își valorifică statutul pentru a-și promova propriul interes economic în detrimentul celorlalți sau pentru a polariza o societate deja divizată cu o retorică provocatoare sau un comportament de căutare a poziției sociale.
Dacă miliardarii iresponsabili dețin deja prea multă influență socială, culturală și politică nejustificată, ultimul lucru de dorit este să li se ofere forumuri publice și mai mari – de exemplu, sub forma propriei rețele sociale, așa cum are acum Musk rețeaua X. În schimb, ar trebui găsite mijloace instituționale mai puternice de a limita puterea și influența celor care sunt deja privilegiați, precum și reconsiderarea politicilor fiscale, de reglementare și de cheltuieli care au creat astfel de disparități masive.
Dar cel mai important pas va fi și cel mai dificil. Trebuie să începem să avem o conversație serioasă despre ceea ce ar trebui să prețuim și despre cum putem recunoaște și recompensa contribuțiile celor care nu dețin averi uriașe. În timp ce majoritatea oamenilor ar fi de acord că există multe moduri de a contribui la societate și că excelarea în vocația aleasă ar trebui să fie o sursă de satisfacție individuală și de stimă din partea celorlalți, am ignorat acest principiu și riscăm să-l uităm cu totul. Și acesta este un simptom al problemei.
