Adevărata victorie asupra Teheranului poate veni doar odată cu încheierea războiului din Gaza și pe fondul unui impuls diplomatic menit să asigure un Orient Mijlociu mai bun.
La primele ore ale zilei de sâmbătă, exploziile au zguduit mai multe zone din apropierea Teheranului, Forțele de Apărare ale Israelului desfășurând o serie de atacuri asupra unor locații legate de infrastructura de rachete și arme a Iranului.
Operațiunea țintită a Israelului a fost semnificativă prin precizia și reținerea sa, având în vedere faptul că este răspunsul la cel mai mare atac cu rachete balistice din istorie desfășurat într-o singură zi.
Răspunsul la atacul Iranului din 1 octombrie a demonstrat capacitatea Israelului de a lovi adânc în teritoriul iranian, pe baza unor informații precise, fără a depăși pragul declanșării unui conflict mai amplu. Loviturile precise, fără pierderi de partea israeliană, au evidențiat, de asemenea, slăbiciunea apărării aeriene a Iranului.
Natura acțiunii a fost, de asemenea, foarte probabil o concesie făcută administrației Biden, care a exercitat presiuni clare asupra Israelului pentru a nu risca o escaladare care ar putea pune în pericol campania extrem de delicată a vicepreședintei Kamala Harris în statele critice Michigan, unde miza o constituie alegătorii musulmani, și Pennsylvania, unde miza o reprezintă alegătorii evrei.
În Israel, mulți au cerut guvernului să folosească pretextul oferit de Iran pentru a lovi instalațiile legate de eforturile Iranului de a deveni un stat de prag nuclear. Într-adevăr, există tot mai multe indicii că Israelul deține acum muniții de penetrare a buncărelor, fabricate local, necesare pentru un astfel de atac — și care par să fi fost folosite în asasinarea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, luna trecută. Relevant aici este apelul fostului prim-ministru Naftali Bennett către Israel de a face exact acest lucru — Bennett ar fi conștient de aceste capabilități.
Cu toate acestea, un atac mai amplu al Israelului asupra facilităților nucleare sau a instalațiilor petroliere ale Iranului ar fi zdruncinat serios relațiile deja fragile cu administrația SUA. Agresiunea Iranului a lăsat Israelului puține opțiuni de răspuns, dar alegerea țintelor — o lovitură tactică asupra infrastructurii militare și a facilităților de muniție — a oferit Iranului o anumită marjă de negare, limitând riscul imediat de escaladare. Iranul ar putea totuși să răspundă, dar Israelul a oferit motive clare pentru a-l face să renunțe la o astfel de reacție.
Natura precisă a atacului — cu puține victime, niciuna din rândul civilor — permite Iranului să renunțe, înțelegând mesajul. Asta e direcția spre care, pentru moment, pare să se îndrepte Teheranul.
Reținerea arătată în acest atac recent semnalează o speranță strategică mai profundă — că, după 5 noiembrie, administrația SUA va adopta o poziție mai dură față de Iran. Israelul speră că indiferent cine va prelua mandatul de președinte al Statelor Unite, va adopta o politică mai fermă, care să limiteze ambițiile regionale agresive ale Iranului.
Sprijinul susținut al Iranului pentru grupurile proxy, ca și ambițiile sale nucleare prezintă riscuri serioase nu doar pentru Israel, ci și pentru stabilitatea mai largă a Orientului Mijlociu. Astfel, după alegeri, se speră că politica SUA față de Iran s-ar putea schimba, concentrându-se pe sprijinul continuu al Teheranului pentru terorism, implicarea sa în conflictele regionale și programul său nuclear.
Ideea ar fi să se valorifice slăbiciunea internă a teocrației islamice și să i se prezinte un ultimatum susținut de o amenințare credibilă de forță occidentală, cerând încetarea sprijinului pentru armatele proxy din Liban (Hezbollah), Yemen (Houthi), Irak (diverse miliții care au subminat eforturile de democratizare de acolo), Siria (unde Iranul l-a menținut la putere pe dictatorul Bashar al-Assad) și Iordania (unde Iranul instigă la instabilitate împotriva regimului hașemit).
Unii vor susține că Occidentul este obosit de la implicările în Orientul Mijlociu, după frustrările din Irak și dezastrul din Afganistan. Lor le spun că, în ambele cazuri, forțele occidentale au eșuat inutil în a obține pacea și au rămas prea mult timp acolo. Totuși, mai mult decât atât, să permiți teocrației să devină o putere nucleară este și mai grav. Alții vor argumenta că Occidentul nu are dreptul să fie jandarmul lumii. Lor le zic: spuneți-le asta victimelor de la Auschwitz și mai scutiți-mă!
Ar fi o mutare dinspre o politică de izolare pe termen scurt la o schimbare de paradigmă în modul în care comunitatea internațională abordează acțiunile destabilizatoare ale Iranului. Lumea are mai multă putere de influență decât s-ar părea, deoarece regimul Iranului este complet ilegitim și detestat de majoritatea propriului popor (vezi interviul de mai jos cu Reza Pahlavi). Conducătorii săi sunt fanatici religioși (sau cel puțin așa pretind); și, deși poate că nu sunt conștienți de asta, probabil că în adâncul lor o știu.
Cu toate astea, deși acest atac calculat asupra Iranului este semnificativ, provocarea imediată a Israelului rămâne Gaza. Situația actuală de acolo este periculos de aproape să se transforme într-un impas, unele voci din partidul israelian Likud pledând pentru redobândi controlului asupra teritoriului, inclusiv reintroducerea așezărilor evreiești. Aceasta ar fi o catastrofă, deturnând resursele și sprijinul internațional al Israelului, inflamând în același timp sentimentele palestiniene și adâncind izolarea internațională a Israelului.
O abordare mai sustenabilă ar implica reinstaurarea unui guvern bazat pe Autoritatea Palestiniană, capabil să mențină autonomia în Gaza. Intrarea în negocieri pentru crearea unui stat palestinian demilitarizat ar sprijini eforturile Israelului de a securiza un acord de normalizare cu Arabia Saudită. Prin demonstrarea unui angajament pentru o rezolvare stabilă și echitabilă în Gaza, Israelul și-ar întări poziția regională, sporindu-și șansele de cooperare cu actorii-cheie. Arabia Saudită a semnalat interes pentru normalizare, iar un acord cu Israelul ar putea aduce beneficii strategice, inclusiv un front unit, cu sprijin occidental, împotriva Iranului.
Momentele-cheie vor avea loc după alegerile din SUA, când Israelul și aliații săi vor avea ocazia să militeze pentru un scut de securitate susținut de Occident, care să includă parteneriate strategice cu țări precum Arabia Saudită și Iordania. Într-un astfel de context dramatic, Israelul ar putea solicita asistență occidentală pentru ca guvernul libanez să-și restabilească controlul asupra teritoriului său, în detrimentul Hezbollah.
Toate acestea pot avea loc doar în contextul unui demers menit să pună capăt războiului din Gaza. Și niciunul dintre aceste lucruri nu se poate întâmpla cu actualul guvern al lui Netanyahu, care depinde de fanatici ce visează la expulzarea palestinienilor din Gaza și la încorporarea teritoriului la Israel.
Există un scenariu real de victorie pentru Israel și pentru Occident. Iar coaliția dezastruoasă aflată la conducerea Israelului îi stă în cale. Aceasta este frustranta și tragica ecuație strategică.
Indiferent cine câștigă pe 5 noiembrie, Iranul trebuie să piardă
