Expert: „Regina ar trebui să ceară demisia lui Boris Johnson. Ar fi o lovitură extraordinară de imagine”

După decizia Curții Supreme de Justiție a Marii Britanii privind ilegalitatea suspendării Parlamentului, Regina Elisabeta a II-a ar trebui acum să ceară demisia premierului Boris Johnson, este de părere Valentin Naumescu, expert în relații internaționale.

„Poate că un nou guvern la Londra, instalat ACUM, ar avea cel puţin şansa unui Acord privind Brexitul, dacă nu chiar oportunitatea obţinerii unei amânări până în primăvara lui 2021, timp în care s-ar putea adopta decizia unui nou referendum”, a scris Naumescu într-o postare pe Facebook.

Dacă tot s-a intrat în „zodia deciziilor istorice la Londra”, cum a fost cea a Curții Supreme, se întreabă expertul, „de ce nu ar fi posibil un alt gest istoric, al REGINEI, care să ceară demisia premierului”, având în vedere că „prim-ministrul i-a recomandat o decizie ilegală”?

„Ştim bine că monarhul nu se mai amestecă de 200 de ani în viaţa politică a Regatului Unit, dar având în vedere caracterul extraordinar al circumstanţelor politice actuale şi faptul că i-a fost cerută o decizie ilegală de către prim-ministru, deci a fost minţită de şeful guvernului, poate că Regina îşi va asuma responsabilitatea unui gest istoric. Nu pare, într-adevăr, profilul de monarh care să facă lucruri ieşite din comun, dar nu se ştie niciodată. Cred că ar fi o lovitură de imagine extraordinară pentru monarhia britanică, într-un moment în care clasa politică a eşuat”, a mai scris pe rețeaua de socializare Valentin Naumescu.

Farage cere demisia consilierului lui Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson a declarat marţi la postul BBC că va respecta decizia Tribunalului Suprem.

El a adăugat însă că, deşi nu i se va împotrivi, nu este de acord cu această decizie a Tribunalului Suprem şi va continua să încerce să obţină un acord revizuit privind Brexitul, menţionând de asemenea că nu intenţionează să demisioneze, după ce liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, i-a sugerat „să devină prim-ministrul cel mai efemer care a existat vreodată”.

La rândul său, liderul Partidului Brexit, Nigel Farage, a scris pe Twitter că „amânarea discursului Reginei şi suspendarea (parlamentului) este cea mai proastă decizie luată vreodată” şi a cerut demisia lui Dominic Cummings, consilierul lui Johnson care l-ar fi convins pe acesta să ia o asemenea decizie.

În luna august, Boris Johnson a amânat până pe 14 octombrie „Discursul Reginei”, ceea ce a însemnat de facto suspendarea activităţii parlamentului, el sperând că astfel deputaţii nu vor avea timp să ia măsuri care să împiedice retragerea din UE fără acord pe 31 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here