Destrămarea Iugoslaviei a trimis o undă de șoc în regiune. Anii 1990 au stat, în mare parte, sub semnul conflictelor secesioniste, iar autoritățile de la București se temeau că și România ar fi putut nimeri în tăvălugul etnicidelor iugoslave. Îngrijorarea era provocată, firește, de comunitatea maghiară din Transilvania. De altfel, au existat atunci două episoade prinse în furtuna politică sângeroasă a Balcanilor.
Brutăria din Ditrău, ținta furiei micii comunități din localitate, a făcut publice mai multe mejase de amenințare primite din partea localnicilor, printre care unul cu o trimitire spre un conflict interetnic izbuncit între români și maghiari în urmă treizeci de ani. „Să dăm foc ca-n 90”, susține firma că ar fi scris în unul dintre mesajele de amenințare.
Este vorba despre zilele sângeroase din martie 1990. Târgu Mureș a fost atunci scena unui conflict atât de violent, încât a fost nevoie de intervenția armatei pentru aplanarea lui.
19 – 20 martie 1990: presa internațională este șocată de conflictele de stradă izbucnite la Târgu Mureș. Violențele aveau să lase în urmă cinci morți – trei români și doi maghiari – și nu mai puțin de 278 de răniți. O biserică ortodoxă avea să fie incendiată, iar sediile unor partide – vandalizate.
Tot atunci, scriitorul Andras Suto și-a pierdut un ochi, iar un român din Ibănești, Mihăilă Cofariu, a fost bătut cu bestialitate.
Cum a pornit iureșul? Maghiarii sărbătoriseră, pentru prima dată după evenimentele din decembrie 1989, a 142-a aniversare a revoluției maghiare de la 1848. Violențele din partea ambelor tabere, cea română și cea maghiară începuseră, sporadic, încă din 16 martie, pentru ca în 19 și 20 martie să ajungă la apogeu.
Maghiarii începuseră să afișeze în Târgu-Mureș inscripții în limba maternă, cum ar fi denumirea farmaciilor, iar românii le vandalizau. Spiritele erau încinse de unii vânzători maghiari care refuzau să își servească clienții care li se adresau în românește. În 20 martie, în centrul Târgu-Mureșului a avut loc un mare miting maghiar, cu o prezență estimată atunci la zeci de mii de oameni. Acestora s-au adăugat peste 4.000 de români veniți și din satele și comunele învecinate. Între cele două grupuri a existat un cordon, nu prea consistent, de milițieni neînarmați, care nu au reușit să prevină ciocnirile violente. Atât maghiarii, cât și românii au folosit sticle incendiare, bâte, furci, bile metalice, topoare, sulițe cu vârf metalic, ba chiar și săbii, aflăm dintr-un documentar RFI.
În jurul orei 18.00 a zilei de 20 martie 1990, în centrul municipiului Târgu-Mureș au sosit tancurile armatei, când partea cea mai violentă din ciocnirea interetnică era deja consumată.
Rezultatul oficial al anchetei făcute ulterior de autorități este următorul: 30 de persoane au fost trimise în judecată. Tribunalul a pronunțat sentințe de penalizare pentru mai multe persoane: un maghiar și șapte romi. Doi dintre incendiatori s-au spânzurat, iar 4-5 au fugit în Ungaria. Dosarele cu omor deosebit de grav au rămas cu autor necunoscut.
Despre adevăratele cauze ale conflictului au circulat, de-a lungul timpului mai multe teorii. Una dintre acestea este că Securitatea, proaspăt transformată în SRI, avea nevoie de un „martie ’90” pentru a-și justifica utilitatea.
Revoltele de la Hădăreni
Peste trei ani, în timp ce războiul din Bosnia creștea în intensitate, o nouă baie de sânge se petrecea județul Mureș, în satul Hădăreni. Incidentele au fost descrise ulterior ca fiind un pogrom.
În seara de 20 septembrie 1993, a izbucnit un conflict între români si etnici romi în localitatea Hădăreni, in urma unei altercatii între trei romi – Gligor Ghețan și frații Lăcătuș Râpă Lupian și Lăcătuș Aurel Pardailian. Incidentul i-a umplut de furie și pe sătenii maghiari, care s-au alăturat românilor.
La un moment dat, Lăcătuș Râpă Lupian l-a lovit cu un cuțit în piept pe Crăciun Chețan, român, care a decedat la scurt timp, ceea ce a generat un amplu scandal, soldat cu moartea a patru persoane, 14 locuințe au fost incendiate, iar alte patru au fost distruse parțial.
Ulterior, au fost deschise procese atât pe latură penală (finalizate în noiembrie 1999 cu condamnarea la închisoare pentru omor a cinci persoane), cât și pe latură civilă (calea dreptului intern fiind epuizată în 27 februarie 2004, prin sentința dată de Curtea de Apel Târgu Mureș), iar romii au dat în judecată și statul roman, acuzând autoritățile de încălcarea mai multor articole din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
După lungi tărăgănări, CEDO a decis în 2012 că statul român trebuie să plătească despăgubiri totale de peste 40.000 de euro unei concubine și fetelor unui rom.
„Rămășițele carbonizate ale unor arse până la temelie se întind de-a lungul drumului dintre Târgu Mureș și Cluj, care trece pe lângă acest sat. Acestea sunt amintiri vizibile ale violenței care a făcut ravagii aici acum o lună. Mai puțin vizibile sunt alte locuințe, care la o primă vedere arată doar ca niște case țărănești obișnuite dintr-o țară săracă – ferestre sparte, uși strâmbe, dărăpănate, dar locuibile. Devastarea lor reală este evidentă doar pentru cei care se opresc și se uită”, scrie The New York Times într-un reportaj din octombrie 1993.
[…] Fantasmele trecutului: Târgu-Mureș 1990, baia de sânge dintre români și maghiari… […]