Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie: Lumea este „periculos de nepregătită” pentru viitoarele pandemii

Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC) a avertizat într-un raport publicat luni că lumea este „periculos de nepregătită” pentru viitoarele pandemii, cerând ţărilor să-şi actualizeze planurile de pregătire până la sfârşitul anului, relatează Reuters, citată de Agerpres.

În raportul său World Disasters Report pe 2022, IFRC a afirmat că „toate ţările rămân periculos de nepregătite pentru viitoarele focare” în pofida faptului că pandemia de COVID-19 a ucis mai mulţi oameni decât orice cutremur, secetă sau uragan din istorie.

„Următoarea pandemie ar putea fi pe cale să se întâmple. Dacă experienţa cu COVID-19 nu ne va grăbi paşii către o mai bună pregătire, ce o va face?”, a declarat Jagan Chapagain (foto), secretar general al IFRC, cea mai mare organizaţie umanitară din lume.

„Nu există nicio scuză pentru o lipsă continuă a pregătirii după ce am trecut prin trei ani groaznici”, a adăugat el.

Raportul IFRC afirmă că ţările ar trebui să-şi revizuiască legislaţia pentru a se asigura că este în conformitate cu planurile lor de pregătire pentru pandemie până la sfârşitul anului 2023 şi ar trebui să adopte un nou tratat şi să revizuiască Reglementările Internaţionale de Sănătate până anul viitor pentru a investi mai mult în pregătirea comunităţilor locale.

Raportul recomandă, de asemenea, ţărilor să crească finanţarea pentru sănătate la nivel intern cu 1% din PIB şi finanţarea pentru sănătate la nivel global cu cel puţin 15 miliarde de dolari pe an, ceea ce Chapagain consideră a fi o „bună investiţie”.

„Cel mai important lucru este că trebuie să existe voinţă politică pentru a face asta”, a subliniat acesta. „Dacă există (voinţă), este posibil (de realizat)”, a mai spus el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here