Fost ministru: Decizia CJUE trebuie respectată fără întârziere. Dorneanu poartă încă hainele comuniste

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Decizia recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) potrivit căreia judecătorii pot să nu aplice o decizie a Curţii Constituţionale contrară dreptului european trebuie respectată „fără întârziere”, afirmă fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, citat de Agerpres.

Potrivit aestuia, că nu sunt făcute rapid corecturile legislative declanşarea procedurii de infringement va deveni realitate în scurt timp, a scris, luni, pe Facebook, fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion.

„Preşedintele Curţii Constituţionale îşi apără astfel deciziile controversate pe care le-a girat, cu încărcătură politică, şi care acum vor putea fi ignorate de judecătorii români cu respect faţă de lege şi Constituţie. Drumul pe care fostul politician PSD a aşezat Curtea Constituţională este periculos pentru poziţia României în interiorul Uniunii Europene. Decizia CJUE trebuie respectată, fără întârziere. Dacă nu sunt făcute rapid corecturile legislative, declanşarea procedurii de infringement va deveni realitate în scurt timp”, a explicat deputatul USR.

Potrivit acestuia, efectele declaraţiei Curţii Constituţionale privind decizia CJUE în chestiunea supremaţiei dreptului european „nu vor întârzia să apară”. În opinia sa, declaraţia CCR este „nu doar o sfidare faţă de instanţa europeană, ci un dispreţ total faţă de soarta ţării”.

„Chiar şi în prezent, Constituţia României stabileşte că ‘prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne’. CCR, prin interpretarea că ar fi nevoie de modificarea Constituţiei pentru a aplica decizia CJUE potrivit căreia judecătorii pot să nu aplice o decizie a Curţii Constituţionale contrară dreptului european, rămâne o instituţie retrogradă, iar preşedintele Valer Dorneanu ne arată că poartă încă hainele comuniste şi năravurile căpătate în PDSR/PSD”, a completat Stelian Ion.

Dreptul UE sau dreptul național? Contextul din România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here