Fostul patron al restaurantului Beirut din Constanța, unde trei tinere au ars de vii, dat în urmărire națională

George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut din Constanța, unde în 2014 au murit trei tinere într-un incendiu, a fost dat în urmărire națională, după ce acesta nu a fost găsit la domiciliu și nici nu s-a predat poliției.

Geroge Karam este condamnat la opt ani și o lună de închisoare cu executare pentru tragedia de la restaurantul Beirut. Judecătorii au stabilit și despăgubiri reprezentând daune morale în valoare de 1 milion de euro.

„La această oră, George Karam este dat în urmărire, dat fiind faptul că în seara de 19 noiembrie s-a primit din partea instanței mandatul de executare a pedepsei de 8 ani de închisoare pe numele acestuia. Imediat după primirea madatului, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ovidiu au demarat activitățile de căutare atât la adresa de domiciliu a acestuia, de pe raza orașului Ovidiu, dar și pe raza municipiului Constanța. Bărbatul în cauză se află sub măsura controlului judiciar și avea interdicție de a părăsi țara, fiind dat în consemn la punctele de trecere ale frontierei. La acest moment, bărbatul este căutat de polițiști în vederea depistării și punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea”, a declarat pentru Universul.net Mihaela Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.

George Karam a fost găsit vinovat pentru distrugere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, construire fără autorizaţie în zonă construită protejată , complicitate la realizarea construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În urma incendiului din data 5 aprilie 2014, de la restaurantul Beirut, cântăreața Ioana Nicoleta Cengher și dansatoarele Nicoleta Vasilițeanu și Mihaela Tucă au murit. Ele se aflau în mansarda restaurantului și nu au mai putut fi salvate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here