Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în localitatea Șiria, din Arad. Două persoane și-au pierdut viața

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, joi, în zona localității Șiria din județul Arad, iar cele două persoane aflate la bord și-au pierdut viața.


Cele două persoane aflate la bortul avionului au fost declarate decedate, au transmis reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), citați de Mediafax.

Potrivit IGSU, victimele au fost scoase din avion, fiind vorba de doi bărbați.
Avionul a căzut pe câmp. Se zice că motorul s-ar fi oprit în aer, spun băieții de aici de la aeroclub. Cei doi sunt morți, a căzut în bot, în elice. Sunt decedați amândoi, și pilotul, și pasagerul”, a declarat Valentin Bot, primarul comunei Șiria, aflat la fața locului.


La fața locului su fost trimiși pompieri de la Detașamentul Arad, cu o ambulanță SMURD cu medic și cu echipaj de descarcerare, o ambulanță SAJ, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Șiria. Cele două persoane aflate la bord au fost găsite încarcerate.
Aeroclubul Șiria este privat și a fost înființat în urmă cu 12 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here