Cu mai puțin de două săptămâni până la începerea Campionatului Mondial din Qatar care se va desfășura în perioada 20 noiembrie-18 decembrie, organizatorii au oferit primele imagini cu ”satul” Al-Emadi, unul dintre locurile special amenajate pentru cazarea suporterilor.
Până la 60.000 de suporteri care vor călători la Doha în perioada următoare și nu și-au rezervat camere la hotel, se vor putea caza în ”satul fanilor”.
Potrivit Daily Mail, imaginile din ”satul fanilor”, Al-Emadi, arată ceea ce par a fi sute de containere de transport maritime așezate în deșert, dar care sunt de fapt camere de hotel prefabricate în care vor dormi până la 60.000 de persoane.
Interioarele sunt spartane, fie cu două paturi de o persoană, fie cu un pat dublu, toaletă, mini-frigider și facilități pentru prepararea de ceai și cafea, scriu jurnaliștii de la Daily Mail.
Organizatorii: Avem destule locuri de cazare
Mai sunt „camere disponibile”, a anunţat, miercuri, Omar Al-Jaber, responsabil cu cazarea în cadrul Comitetului Suprem de Organizare, pe platforma oficială de rezervare, scrie AFP, citată de News.ro.
„Avem destule locuri de cazare şi oamenii pot veni şi se pot bucura de turneu (în locuinţa) la alegere”, a spus Al-Jaber, adăugând că aproximativ 25.000 de camere sunt încă libere în zilele de vârf ale fazei grupelor, din 24 noiembrie până în 28.
Oficialul a vorbit cu presa în timpul unei vizite într-o tabără de 6.000 de camere prefabricate într-o zonă semi-deşertică de la periferia capitalei Doha. Aceste camere de 18 metri pătraţi, cu aer condiţionat, dotate cu două paturi de o persoană, un duş şi un frigider, sunt închiriate cu 740 de riyali qatari (200 de euro) pe noapte şi în jur de 270 de euro pentru demipensiune.
Tabăra, a cărei instalare se apropie de sfârşit, include restaurante, un supermarket, un ecran uriaş şi facilităţi sportive.
Un prim grup de suporteri din Arabia Saudită vecină este aşteptat săptămâna aceasta în cea mai ieftină cazare, a spus el.
Qatar se aşteaptă la peste un milion de vizitatori în timpul competiţiei. Potrivit unui raport de la mijlocul lunii octombrie, 2,89 milioane de bilete din cele 3,1 milioane disponibile au fost vândute.