FOTO. Vânt puternic în judeţul Hunedoara: acoperişuri smulse, maşini avariate şi un drum blocat

Pompierii hunedoreni au avut zeci de intervenţii în noaptea de marţi spre miercuri, din cauza vântului puternic care a smuls mai multe acoperişuri şi a distrus autoturisme. De asemenea, un drum a fost blocat. Judeţul se află sub avertizare cod portocaliu de vânt puternic, cu viteza la rafală de 120-140 km/h în zona de munte, cota peste 1800 metri.

Şapte acoperişuri şi cinci maşini au fost avariate de vânt, în noaptea de marţi spre miercuri, în judeţul Hunedoara.

„Noapte albă pentru cetăţenii municipiului Hunedoara. Din cauza fenomenelor meteo periculoase, manifestate prin vânt puternic, în noaptea de 12 spre 13 noiembrie în municipiul Hunedoara au fost avariate 7 acoperişuri, 5 autoturisme şi a fost blocat drumul ce leagă localitatea Peştiş de localitatea Almaş. Până la această oră s-a restabilit circulaţia dintre cele două localităţi şi s-au asigurat zonele unde acoperişurile au fost afectate”, a transmis ISU Hunedoara.

11 pompieri militari cu 2 autospeciale de capacitate mică şi medie şi o maşină de descarcerare grea, din cadrul Detaşamentului de pompieri Hunedoara şi din cadrul Detaşamentului de pompieri Deva intervin miercuri pentru restabilirea siguranţei în zonele afectate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here