FOTO/VIDEO | Un castor, salvat de pompieri, după ce a intrat într-un bazin cu apă al unei staţii de tratare

Un castor care a intrat în bazinul cu apă nefuncţional al Staţiei de Tratare de la Crişcior, judeţul Hunedoara, a fost salvat de pompieri. Animalul, care este protejat de lege nu avea nicio şansă să iasă singur din bazin, având în vedere că marginile erau abrupte. Castorul a fost botezat Billy de către salvatorii care l-au dus în mediul său natural, informează News.ro.

”Un angajat al Staţiei de tratare a apei Crişcior a sunat la 112, anunţând faptul că un castor înoată nestingherit într-unul dintre bazinele nefuncţionale aflate în incinta unităţii. Pompierii din Brad s-au deplasat la locul solicitării şi într-adevăr, castorul nu mai avea nicio şansă să iasă din noua sa «piscină» ale cărei margini erau prea abrupte şi în care nu ar fi găsit nimic care să-i potolească foamea”, a transmis, vineri, ISU Hunedoara.
Având în vedere că specia este una protejată de lege, pompierii împreună cu angajaţii staţiei au pus la cale un plan de salvare, bazându-se pe buna colaborare a mamiferului.
Sursa foto: Facebook/ISU Hunedoara
”În primul rând, angajaţii staţiei au deschis o vană pentru a permite creşterea nivelului apei în bazinul de decantare (neutilizat) prin inundarea cu apă din iazul de colectare din râul Crişul Alb. Apoi, spre bucuria tuturor, Billy s-a dovedit de-a dreptul inteligent şi cooperant. Imediat ce s-a acomodat cu prezenţa salvatorilor, a urcat încrezător pe scara care i-a fost pusă la dispoziţie şi încet, încet, îndrumat din spate de colegii noştri, s-a întors în mediul său natural. Surpriza cea mare a venit însă la final, când Billy s-a întors vesel către salvatorii săi şi le-a mulţumit, încercând să-i răcorească cu câţiva stropi de apă, întrucât căldura de afară era sufocantă…”, a arătat ISU Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here