Frâna de urgență nefuncțională și un cablu rupt, printre cauzele accidentului de teleferic din Italia în urma căruia au murit 14 oameni

Autoritățile investighează motivele care au dus la tragedia în urma căreia au murit 14 oameni, după ce o cabină de teleferic a căzut de la înălțime în stațiunea turistică Stresa, din nordul Italiei. Primele estimări ale anchetei arată că un cablu s-a rupt, însă nici frâna de urgență a telecabinei nu ar fi funcționat. Singurul supraviețuitor, un copil de cinci ani, se află în stare critică într-un spital din Torino.

Procurorul Olimpia Bossi a declarat, conform agenției ANSA, că frâna de urgență a telecabinei „nu a funcționat”. Pe lângă cablul rupt, ancheta procurorului va trebui să stabilească motivul pentru care frâna de urgență a cabinei prăbușite nu a funcționat.

Toate acestea sunt presupuneri, dar cred că a existat o dublă problemă: ruptura cablului și frâna de urgență care nu a funcționat. Nu știm de ce nu s-a activat”, spune salvatorul alpin Matteo Gasparini.

Frâna de urgență nu s-a activat, iar după ce s-a rupt cablul, telecabina a coborât în viteză, ajungând să fie catapultată, mai scrie presa italiană, citată de Mediafax.

Apelul de urgență a fost făcut în jurul orei 12.15, de către o persoană care se afla în zonă și care a asistat la căderea telecabinei. Salvatorii ajunși acolo cu elicopterele au identificat doi supraviețuitori, copii, duși apoi la spitalul Regina Margherita din Torino, unde ulterior unul dintre ei a murit.

Comunitatea din Stresa a declarat, luni, doliu în oraș în urma tragediei în care au murit 14 oameni. Singurul supraviețuitor al accidentului, un copil în vârstă de 5 ani, „a petrecut o noapte liniștită și acum nu mai rămâne decât să sperăm”, potrivit medicului Giovanni La Valle. Băiatul a fost operat și este intubat.

Așteptăm următoarele 48 de ore. Situația este critică, dar putem spera”, a adaugăt medicul.

14 oameni au murit duminică în nordul Italiei, după ce o telecabină s-a prăbușit. Printre victime sunt 5 cetățeni israelieni, între care un copil, iar alt copil se zbate între viață și moarte. Tragedia a avut loc într-o zonă de altitudine, în timp ce telefericul urca din staţiunea Stresa, aflată pe malul lacului Maggiore, către vârful Mottarone, în regiunea Piemont.

Telecabina se afla în urcare, la aproximativ 100 de metri de vârful muntelui, în momentul în care s-a rupt un cablu.

În imaginile transmise de pompieri se văd rămăşiţele cabinei care s-a prăbușit într-o zonă împădurită extrem de abruptă, ceea ce a îngreunat mult accesul salvatorilor.

Telecabina trecuse prin ample operațiuni de modernizare între 2014 și 2016, care au costat peste 4 milioane de euro.

1 COMENTARIU

  1. Diminuarea cheltuielilor cu personalul este una din marile probleme europene . Personalul de deservire peste tot era autohton , ca si capitalul de altfel , dar astazi amandoua vin de pe la dracu in praznic iar personalul din Eritrea sau Pakistan nu are aceasi pregatire profesionala ca personalul autihton , care au scoli de pregatire si cadrul pentru a capata experienta necesara .
    E trist ca au murit oameni care aveau de gand sa petreaca cateva zile la munte , iar o neglijenta sau un act criminal de angajare a unor chibiti , le-a curmat viata .
    Important este astazi ca si capitalul sa creasca cu valori din ce in ce mai mari , specula sa infloreasca sa se dezvolte calcand si distrugand tot in urma ei . Banul inaintea tuturor !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here