FT | China a testat o rachetă hipersonică pe orbită

Sursa: Xinhua

China a testat o nouă capacitate spaţială cu o rachetă hipersonică pe orbită, a scris sâmbătă The Financial Times, citat de AFP, preluată de News.ro.

Articolul din cotidianul economic şi financiar britanic, care citează mai multe surse care ştiau de test, indică fatul că Beijingul a lansat în august o rachetă cu capacitate nucleară care a făcut înconjurul Pământului pe orbita mică, înainte de a coborî către ţinta sa, ratată la mai mult de 32 de kilometri, au precizat trei surse.

Sursele FT au declarat că planorul hipersonic a fost transportat de o rachetă Long Marche, ale cărei lansări sunt în general anunţate, în timp ce testul din august a fost păstrat secret.

Progresele Chinei în materie de arme hipersonice „au luat prin surprindere serviciile secrete americane”, potrivit articolului.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că nu va face niciun comentariu despre detaliile articolului, dar a adăugat: „Ne-am exprimat clar îngrijorările privind dezvoltarea militară pe care China continuă să o facă, care nu face decât să crească tensiunile în regiune şi mai departe. Este unul dintre motivele pentru care considerăm China drept provocarea noastră de stimulare numărul unu”.

Pe lângă Beijing, Statele Unite, Rusia şi alte cel puţin cinci ţări lucrează la tehnologia hipersonică.

Rachetele hipersonice, precum şi cele balistice tradiţionale care pot transporta arme nucleare, pot zbura cu de peste cinci ori viteza sunetului.

Testul semnalat vine în contextul în care tensiunile dintre SUA şi China se intensifică şi Beijingul a sporit activităţile militare lângă Taiwan, democraţia autonomă aliniată la Washington, pe care China o consideră o provincie în aşteaptare reunificării.

Pentagonul nu a răspuns unei solicitări a AFP de a comenta articolul din The Financial Times.

O afacere colosală, alimentată de criza energetică și în care Europa are ocazia rară de a fi deja No. 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here