Gafă monumentală în Rep. Moldova: Harta Chinei, încurcată cu cea SUA pe un banner de mulțumire adresat comuniștilor de la Beijing

Situație ridicolă în Republica Moldova, unde un moment de „ovaționare” a Chinei nu a decurs așa cum trebuia.

Orașul Nanchang din China a donat 40.000 de măști de protecție municipiului Ungheni din Republica Moldova. În schimb, autoritățile moldovenești au trebuit să le mulțumească public chinezilor pentru ajutorul primit, afișând un banner.

Numai că pe acel banner deși drapelul este cel al Chinei, harta este a Statelor Unite.

„Episod suprarealist la primăria orașului Ungheni din Republica Moldova”, scrie analistul Sorin Ioniță pe Facebook, aducând în discuție două ipoteze.

Bannerul are înscripţionat mesajul „Municipiul Ungheni mulţumeşte cetăţenilor din Nanchang pentru măştile donate” scris în română, engleză şi chineză, dar şi harta celor două ţări. Totuşi, se poate lesne observa că harta Chinei nu este cea corectă.

Mai precis, însemnele naţionale ale Chinei sunt puse peste harta Statelor Unite.

„Episod suprarealist la primăria orașului Ungheni din Republica Moldova: autorităţile locale au decis să mulţumească Chinei pentru un transport de măşti, «cedându-i» teritoriul SUA”, scrie analistul politic Sorin Ioniță pe Facebook.

„Ipoteza 1 ar fi că bannerul a venit gata făcut din China, ca toate instrucţiunile de PR în perioada asta, cu planul Belts&Roads etapa II. Ipoteza 2 ar fi că s-a făcut la Ungheni, dar n-a observat nimeni la editare & printer, nici primarul cu ăilalţi băieţi când s-au pozat mândri cu bannerul, nici ăia care au lipit toate stickerele pe cutii, cum vedeţi jos”, mai scrie Ioniță.

„Nu mă pot decide care din cele două e mai gravă pentru viitorul Moldovei. Iar dacă asta s-a întâmplat cu harta, unde orişicât, se mai vede… are cineva idee ce scrie acolo în chineză? Să nu fie vreun alt contract de împrumut, păcatele mele”, concluzionează analistul politic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here